- This event has passed.
Oradea: Ediția a XI-a a Festivalului Fotografiei Europene, dedicată Zilei Europei, 10 – 31 mai 2022
10 mai, 2022 - 31 mai, 2022
Ediția a XI-a a Festivalului Fotografiei Europene, dedicată Zilei Europei, va fi organizată de către Asociația Internațională ”Euro Foto Art”, în perioada 10 – 31 mai 2022, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică și cu sprijinul Summit Agro Romania. Lansarea oficială a Festivalului va avea loc marți, 10 mai 2022, la ora 17:00, în Galeria ”Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România, din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea din subordinea Muzeului ”Țării Crișurilor” – Complex Muzeal. În cadrul lansării Festivalului va avea loc vernisarea ediției a XIV-a a Salonului Internațional ”Eurofotoart”, organizat de Asociația Internațională ”Euro Foto Art” sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică.
La cea de a XIV-a ediție a Salonului internațional au fost acceptate imagini artistice de o reală valoare artistică realizate de reputați artiști fotografi din Asia (China și Japonia), Europa (Cehia, Grecia, Malta, Moldova, Serbia, Slovacia, Portugalia, România, Ucraina și Ungaria), respectiv din SUA (California),
La acest Salon Internațional au fost invitați să participe cu lucrări membrii Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”, 62 de Organizații Partenere ale acesteia din Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Tematica concursului din acest an a fost ”Străzi Europene” (Street photo), imagini care prezintă evenimente petrecute pe stradă. În ciuda faptul că ”provocarea” pentru artiști fotografi din acest an a fost spre un gen nou (neconvențional) al artei fotografice, autorii imaginilor acceptate au demonstrat faptul că strada este o scenă deschisă unde se petrec multe lucruri interesante, care merită să fie fotografiate!
Fotografiile expuse au fost realizate de reputați artiști fotografi în diferite orașe europene: Baia Mare (RO), Bátortenyere (HU), Bănceni (UA), Bratislava (SK), București (RO), Cernăuți (UA), Cluj Napoca (RO), Creta (GR), Dublin (IRL), Dubrovnik (HR), Edinburgh (GB), Eger (HU), Gimostra (I), Lisabona (PT), Kosice (SK), Kőszeg (HU), Londra (GB), Midina (M), München (D), Napoli (I), Oradea (RO), Pieza (I), Praga (CZ), Salonta (RO), San Gimignano (I), Seghedin (HU), Sibiu (RO), Sibrenik (HR), Sighetu Marmației (RO), Sighișoara (RO), Slatina (RO), Târgu Mureș (RO), Trier D), Ujhorod (UA), Zenta (SRB), Valetta (M), Veneția (I) și Viena (A).
Vernisajul Salonului Internațional va avea loc marți, 10 mai 2022, la ora 17:00, la care organizatorii invită pe toți iubitorii fotografiei să participe fizic. Evenimentul va fi transmis și online prin facebook-ul Asociației: https://www.facebook.com/EuroFotoArtAssociation.
Momentele muzicale vor fi oferite prin bunăvoința doamnei director adjunct de la Liceului de Arte Oradea, Nagy Gabriella, și de către elevii liceului, care vor interpreta mai multe piese din repertoriul European. Astfel elevul Ferencz István, din clasa a VII-a C (profesor pregătitor Lupșe Anita Laura) va interpreta la vioară piesa ”Fantazia” a compozitorul Jacques Féréol Mazas. Un grup de flautiști din clasele VI-VIII, format din elevii Füzesi Sára, Bacsó Ágnes, Szakács Panna și Simó Fanni, pregătit de profesorul Georgiana Mircescu, va interpreta două fragmente din piesa ”Anotimpurile”, de Antonio Vivaldi.
Expoziția de artă fotografică internațională numărul 607 dedicată Zilei Europei este organizată în preambulul ediției a XXX-a a Festivalului ”Festum Varadinum” și va rămâne la dispoziția publicului orădean și a turiștilor care vor vizita municipiul nostru până la data de 17 iunie 2022, de marți până duminică, între orele între 10:00 – 18:00. Lucrările expuse se pot admira și pe adresa: https://www.eurofotoart.com/efa-exbhibitions-halls/fiap-exhibition-center-oradea/01/