Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Oradea: expoziția Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate in colecțiile Muzeului Țării Crișurilor (2020-2023)

12 octombrie, 2023 - 12 noiembrie, 2023

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, vernisajul expoziției Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate in colecțiile Muzeului Țârii Crișurilor (2020-2023), care va avea loc Joi, 12 octombrie 2023, ora 18.15, la sediul instituției din Strada Armatei Române nr.1/A.
Expoziția prezintă o parte dintre cele mai valoroase bunuri intrate în ultimii ani în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor, care provin din achiziții, donații, săpături arheologice sau descoperiri întâmplătoare.

Printre cele mai importante artefacte amintim: piesele de aur din mormântul eneolitic descoperit la Biharea; tezaurul monetar Săldăbagiu de Munte, ce cuprinde monede din aur și argint din vremea lui Matia Corvin (1458-1490); tezaurul monetar Leș (comuna Nojorid), format din 5.066 de monede din argint datând din primajumătate a sec. al XVI-lea.

Dintre intrările recente în patrimoniul secției de Științe ale Naturii se remarcă eșantionul de blană de mamut lânos (Mammuthus primigenius) din Siberia, fragmentul de mandibulă de rinocer lânos (Coelodonta antiquitatis), provenit de la balastiera Roșiori (jud. Bihor), și fragmentele de craniu aparținând unei specii de aligator din Eocen (Diplocynodon kochi).

La acestea se adaugă donația unor obiecte de artă decorativă, cărți poștale, recipiente și instrumentar farmaceutic, piese din perioada comunistă, precum și diferite alte obiecte de utilitate din lumea satului bihorean.

Prin politica de întregire a patrimoniului promovată de instituția noastră de-a lungul timpului, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a ajuns astăzi să dețină peste 500.000 de piese de patrimoniu (532.691 la 1.01.2023).

Expoziția va putea fi vizitată până în 12 noiembrie 2023.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Start:
12 octombrie, 2023
End:
12 noiembrie, 2023
Event Category:

Organizer

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea
View Organizer Website

Venue

Muzeul Țării Crișurilor – Oradea
Str. Armatei Române nr.1/A
Oradea, Bihor 410087 Romania
+ Google Map
View Venue Website