- This event has passed.
Paris: Muzeul ASTRA la Conferinţa UNESCO – Paris
15 octombrie, 2009
Programul cultural ”Tezaure Umane Vii” prezentat la
Conferinţa generală UNESCO de la Paris
Pe durate celei de a 35-a Sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO, desfăşurată la Paris în intervalul 6-23 octombrie 2009, a fost organizată la sediul UNESCO şi o expoziţie interactivă, intitulată “Dezvoltarea prin cultură“. În cadrul secțiunii “Patrimoniul şi turismul“ a fost cuprinsă şi prezentarea Programului “Tezaure Umane Vii“, desfăşurat la Muzeul “ASTRA”.
Prezentarea Programului a avut loc în data de 15 octombrie, în cadrul acesteia fiind integrate şi demonstraţiile practice a doi dintre creatorii populari de excepţie ai României, colaboratori vechi ai instituţiei noastre, membri ai Asociaţiei Creatorilor Populari din România şi ai Academiei Artelor Tradiţionale din România (ambele fondate de Muzeul “ASTRA” cu scopul încurajării păstrătorilor şi continuatorilor tradiţiei ancestrale): doamna Lucia Nica din Sibiu (icoane pictate pe lemn) şi doamna Lucia Todoran din Salva, Bistriţa Năsăud (piese de port popular, podoabe din mărgele, păpuşi în port tradiţional). Cele două standuri de prezentare s-au bucurat de succes, podoabele fiind la mare căutare printre participanții de toate vârstele, iar icoanele fiind apreciate în mod deosebit de cunoscători.
Programul ”Tezaure umane vii” a fost prezentat de către reprezentanții Complexului Național Muzeal ”ASTRA” – Dana Botoroagă, șefa Secției Muzeul Civilizației Transilvane ”ASTRA” și Ovidiu Baron, șeful Serviciului Marketing, Relații Practice, Pedagogie Muzeală – în fața unei asistențe formate din reprezentanți ai comisiilor naționale UNESCO prezente la eveniment și din oameni de cultură români și străini. Au luat parte la manifestare domnul Șerban Ursu, Secretarul General al Comisiei Naționale UNESCO a României, domnul Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, doamna Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, doamna Daniela Popescu, Vice-Președinte al Federației Române a Cluburilor UNESCO și alții.
Prezentarea a avut în vedere trecerea în revistă a celor mai importante repere ale programului ”Tezaure Umane Vii”, cu accent asupra impactului pe care îl au acestea asupra publicului, la nivelul popularizării meșteșugurilor artistice tradiționale, precum și la nivel educațional. Au fost selecționate secvențe foto și video din cadrul evenimentelor desfășurate în ultimii ani, au fost menționate publicațiile care ilustrează întreaga structură a programului și a fost vizionat filmul documentar ”Muzeul ASTRA – 2007” (atât în cadrul prezentarii, cât și de-a lungul celor cinci ore cât a fost menținut standul C.N.M. ASTRA. Discuțiile care au urmat s-au axat pe importanța programelor de promovare a valorilor tradiționale, rezultatele obținute de Muzeul ASTRA, de-a lungul timpului, fiind printre cele mai importante în domeniu. S-a vorbit, de asemenea, despre programele de pedagogie muzeală capabile să identifice continuatori ai meșteșugurilor și tradițiilor populare în rândul copiilor, dar și despre posibilitatea utilizării unor proiecte centrate pe practicarea meșteșugurilor tradiționale în strategii regionale de combatere a șomajului.
Conferința Generală UNESCO a oferit și prilejul unor importante schimburi de experiență, standurile țărilor participante oferind numeroase informări cu privire la programe culturale și educaționale derulate în diverse zone ale planetei.
Reprezentanții C.N.M. ASTRA au avut și o întâlnire în afara Conferinței, cu reprezentanți ai SEMA (Societate de Încurajare a Meșteșugurilor Artistice), cu care instituția dorește să realizeze un proiect comun, derulat în cinci țări europene: Franța, România, Spania, Italia și Finlanda.
Biroul de Presă al C.N.M. ASTRA
Ovidiu Baron
––
Serviciul Marketing-PR
Complexul National Muzeal „Astra”
Sibiu, Piata Mica Nr. 11
Tel. 0269 21 80 40
http://www.muzeulastra.ro
http://www.muzeulastra.com
http://jurnalvirtual.muzeulastra.com