Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Piatra Neamț: Expoziția „Specii invazive din România de interes pentru U.E.” (MȘNPN, 3 martie – 30 aprilie 2023)

3 martie, 2023 - 30 aprilie, 2023

Expoziția itinerantă Specii invazive din România de interes pentru U.E. aduce în atenția publicului vizitator problema speciilor de plante și animale invazive sau cu potențial invaziv, semnalate pe teritoriul țării, ce prezintă interes și la nivel european. Prin intermediul materialelor infografice și a biogrupelor din expoziție, se prezintă informații referitoare la originea speciilor invazive, căile de pătrundere în flora și fauna României, habitatele invadate și impactul acestora asupra biodiversității autohtone, sănătății oamenilor și economiei.

Materialele infografice au fost concepute în cadrul proiectului Managementul adecvat al speciilor invazive din România, în conformitate cu Regulamentul UE 1143/2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POIM 2014-2020, implementat de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, în parteneriat cu Universitatea din București.

Expoziția a fost concepută și realizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea în colaborare cu Universitatea din București.
Sunt prezentate, de asemenea, platformele ce pot fi accesate de public pentru semnalarea speciilor alogene invazive observate în jurul locuințelor/localităților sau în natură.
Expoziția se dorește a fi un mijloc de informare și educare a publicului privind cunoașterea și prevenirea răspândirii speciilor alogene invazive, precum și de încurajare a participării voluntare a acestuia la monitorizarea și acțiunile de eradicare a acestor specii.

Publicul este așteptat la deschiderea expoziției ce va avea loc vineri, 03 martie 2023, ora 11:00, la sediul Muzeului de Științe Naturale Piatra-Neamț.
Expoziția va fi deschisă în perioada 03 martie-30 aprilie 2023.

Organizator

Complexul Muzeal Național Neamț

Loc de desfășurare

Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț – Complexul Muzeal Județean Neamț
Romania + Hartă Google