- This event has passed.
Pitești: Exponatul lunii iunie 2023 la Muzeul Județean Argeș – graurul, Sturnus vulgaris (Linnaeus, 1758).
5 iulie, 2023 - 31 iulie, 2023
Muzeul Județean Argeș expune în luna iulie, în cadrul microexpoziției „Exponatul lunii”, una dintre cele mai des întâlnite păsări de la noi graurul, Sturnus vulgaris (Linnaeus, 1758).
Întâlnit în efective foarte mari în România, sosește la sfârșitul lunii februarie și pleacă toamna târziu. Se recunoaște după culoarea neagră, împestrițată cu pete albe, mai intense iarna.
Vara are ciocul galben și culoarea mai vie, toamna are ciocul cenușiu și culoarea este mai mată. Se află tot timpul în mișcare, în căutare de insecte, fructe, semințe etc. Cântecul său este compus din fluierături, combinate cu foarte multe sunete imitate.
Cuibărește în scorburi, crăpături din ziduri, sub țiglele caselor părăsite, în cuiburi artificiale și în alte locuri care îi asigură protecția puilor.
Începând din luna aprilie, femela depune 5-6 oua, care sunt clocite alternativ de cei doi parteneri, circa 14 zile.
Microexpoziția va fi deschisă în perioada 1-31 iulie și va putea fi vizitată de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.