Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Ploiești: expoziția „Chemarea în jurul lumii – Uca Marinescu” 11-18 aprilie 2023

11 aprilie, 2023 - 18 aprilie, 2023

Muzeul Județean de Științele Naturii vă invită marți, 11 aprilie 2023, începând cu ora 11.00, la vernisarea expoziției „Chemarea în jurul lumii – Uca Marinescu”, care va avea loc la Palatul Culturii Ploiești, Sala Coloanelor.

Organizată de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Asociația Club Art Văleni, expoziția prezintă o parte exponențială a istoriei celor peste 50 de ani în care Uca Marinescu a răspuns chemării, așa cum îi place să spună, de a explora “necunoscutul lumii largi”. Ca o recunoaștere a performanțelor sale, în anul 2002, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.

Uca Marinescu s-a născut în anul 1940 la Gheorgheni, în județul Harghita, unde a învățat să iubească natura și oamenii. Primele drumeții le-a făcut alături de părinții săi, pe cărările masivului Hășmașul Mare. A colindat mai apoi ţara, pe vremea când era profesoară, împreună cu grupe de elevi. Mai târziu, a pornit în cucerirea lumii întregi. A fost în nenumărate expediţii solitare, a căutat mereu drumurile nebătătorite şi nu s-a oprit niciodată, nici măcar atunci când i s-a spus că viaţa i-ar putea fi pusă în pericol.

Prima sa expediţie în afara graniţelor ţării a fost însă după 1990, în îndepărtata Chină, unde a încercat să pătrundă în tainele culturii şi civilizaţiei asiatice și pentru care s-a pregătit studiind câţiva ani mandarina. Deși scopul călătoriilor ei nu a fost niciodată acela de a face performanţă, a reuşit să adune în palmares realizări deosebite.

Uca Marinescu este prima femeie din lume care a atins pe schiuri, în acelaşi an, cei doi poli geografici, iar la cei magnetici a fost la numai un an diferență între expediții. A ajuns în Antartica sub drapelul României, a traversat Africa de la sud la nord trecând prin 11 țări, iar în 2010 a călătorit în jurul lumii, explorând 24 de țări.

Exploratoarea își propune ca în acest an să organizeze o expediție în Buthan, unde, spune ea, “principiul de viață al oamenilor este foarte simplu: dacă tu ești fericit și eu sunt fericit”.

Expoziția „Chemarea în jurul lumii – Uca Marinescu” poate fi vizitată, gratuit, în perioada 11-18 aprilie 2023.

Biroul de presă

Details

Start:
11 aprilie, 2023
End:
18 aprilie, 2023
Event Category:

Organizer

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova
Str. Erou Călin Cătălin nr. 1
Ploiești, Prahova 100066 Romania
+ Google Map