Loading Events

« All Events

Ploiești: expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste” la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”

6 noiembrie - 1 decembrie

Din 6 noiembrie 2024, se deschide expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste” la Ploiești, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Art Safari, cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est, anunță un nou eveniment itinerant în țară: o expoziție dedicată artistului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), la Ploiești, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”. Expoziția „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste” este deschisă publicului în perioada 6 noiembrie-1 decembrie 2024.
Vernisajul va avea loc miercuri, 6 noiembrie, de la ora 17:00, iar vorbitori vor fi Alice Neculea, Șef Secție Artă – Muzeul Județean de Artă Prahova și Antonia Iordache, Exhibition Developer Art Safari.
Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, Ion Theodorescu-Sion a fost un pictor de mare succes în perioada interbelică, un artist care a avut 14 expoziții personale, care a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă. Ion Theodorescu-Sion este artistul care a produs senzație prin picturile sale, dedicate definirii „specificului românesc”, fiind un unionist convins și erou-militar al Primului Război Mondial.
Născut la Ianca, județul Brăila, Sion, s-a remarcat prin abordarea tematicilor și tehnicilor artistice într-un mod inovator, conectându-le cu realitatea românească a vremii sale. Cu o carieră complexă, Ion Theodorescu-Sion a studiat atât în România, cât și la Paris și a experimentat în toate stilurile artistice ale vremii sale (impresionism, pointilism, fovism, cubism, simbolism).
Sion a avut și un rol important în conturarea identității naționale și promovarea valorilor românești, transpunând în compozițiile sale monumentale aspirațiile și idealurile care au marcat epoca.
Art Safari i-a dedicat artistului o expoziție în 2023, la București. Expoziția care itinerează acum la Ploiești reunește compoziții neoromânești monumentale, țărani portretizați grandios, femei înfățișate ca zeițe ale pădurii și naturi statice bogate în detalii.
„Circulația lucrărilor de artă are o importanță deosebită în cunoaşterea artiştilor şi a operelor lor. Organizarea unor ample expoziții în care mai multe muzee sunt implicate, prin efortul comun de a facilita şi populariza creația unui artist, este deosebit de importantă, atât pentru publicul larg, cât şi pentru specialişti. Ion Theodorescu-Sion este unul dintre cei mai importanți artişti ai perioadei sale, iar organizarea expoziției ,,O viață de poveste” şi itinerarea acesteia în mai multe oraşe şi instituții muzeale din ţară şi din Republica Moldova nu poate fi decât benefică. Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” a fost unul dintre primii colaboratori ai expozițiilor organizate de Art Safari, tocmai datorită convingerii că opera de artă trebuie să circule, pentru a căpăta notorietate şi plus-valoare. Suntem onorați că instituția noastră se numără printre muzeele care găzduiesc expoziția de succes dedicată lui Ion Theodorescu-Sion”, declară Florin Sicoie, director-manager Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Expoziția este organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeului Municipiului București și al Primăriei Municipiului București. Mulțumiri: Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Brăilei „Carol I”.
Despre Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”
Muzeul de Artă Ploieşti îşi are originea în Pinacoteca Municipiului Ploieşti, înfiinţată în noiembrie 1931 în urma eforturilor consecvente ale unui grup de vază de intelectuali ploieşteni, între care avocatul, omul politic şi colecţionarul de artă Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, cu sprijinul autorităţilor locale şi în cadrul Aşezămintelor Culturale „Nicolae Iorga”. După Marea Unire din 1918, s-au luat numeroase măsuri, la scară naţională, pentru organizarea unei reţele de muzee specializate. Astfel, dispunând de o colecţie de artă românească din perioada clasică, modernă şi vizând achiziţii de la artiştii contemporani epocii respective, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se alătură muzeelor de artă deja existente la acea dată, între care Muzeul Brukenthal, Pinacoteca Naţională, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul „Anastase Simu”, Muzeul „Toma Stelian”, pinacotecile din Cluj şi Iaşi etc. Evacuată în timpul celui de al doilea război mondial, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se va reînfiinţa sub denumirea de Muzeul de Artă Ploieşti în anul 1955. În 1969, autorităţile atribuie Muzeului de Artă Ploieşti actualul sediu din Bulevardul Independenţei nr. 1, Palatul „Ghiţă Ionescu”, care a găzduit, după 1919, Prefectura Judeţului Prahova.
Despre Art Safari
Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 15-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 14 ediții de până acum a înregistrat aprox. 570.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.

Details

Start:
6 noiembrie
End:
1 decembrie
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=990170876251503&set=a.537780598157202

Organizers

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Muzeul Municipiului București

Venue

Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
B-dul Independenței nr. 1 (O.P:1, C.P. 2)
Ploiești, Prahova 100028 Romania
+ Google Map
View Venue Website