Reșița: Exponatul lunii septembrie 2019 este o Fotografie înfățișând 7 dirijori de coruri din Banat în frunte cu Ion Vidu, întruniți la Lugoj în 1 decembrie 1904

Exponatul lunii septembrie 2019 este o Fotografie înfățișând 7 dirijori de coruri din Banat în frunte cu Ion Vidu, întruniți la Lugoj în 1 decembrie 1904; hârtie foto, sepia, pe carton cu chenar floral alb, text manuscris adnotat de Ioan Purcărița conținând numele dirijorilor (Ioan Vidu, Iacob Dragu, Pavel Pupu, Ioan Jura, Traian Fira, Iacob Berlogia, Ioan Purcărița), 36 x 30 cm.

Fenomenul coral sătesc din Banat este covârşitor popular şi doar în mică măsură folcloric. Corurile din Banat nu au luat fiinţă din vreo iniţiativă particulară, şi cu atât mai puţin din vreuna oficială, ci din entuziasmul colectiv şi bucuria pentru cântare a satului întreg.

Primele forme de „cântare împreună” s-au închegat în bisericile săteşti, pentru ca, pe lângă cantorii din strană, şi „poporenii” să poată da răspunsuri la Liturghie. Bazându-se pe simţul muzical nativ al bănăţenilor,

acest fenomen al cântării în cor a trecut în curând la „cântarea lumească”, repetiţiile ținându-se în biserică, în şcoală sau chiar în casele unora dintre coriştii mai înstăriţi. Tot dintre săteni au apărut, fără niciun fel de ştiinţă a notelor, şi primii conducători de cor. Pe măsură ce corul s-a făcut cunoscut în sat exemplul său era urmat, conducătorul acelei înjghebări corale fiind solicitat să ajute şi în satele învecinate la înfiinţarea şi organizarea unor asemenea formaţii.

Lugojul, care alături de Caransebeş era recunoscut ca „pildă de frumoasă cântare“, avea să impună o tradiţie încă de prin anul 1810, când a fost introdusă în biserică modalitatea răspunsurilor liturgice prin cântarea corală, „filarmonică”, iniţiativă care avea să ducă la constituirea primului cor din Banat pe patru voci – Corul bisericesc din Lugoj (1841). În forma dezvoltată în acel moment, iniţiativa s-a numit „Reuniunea română de cântări şi muzică”, ce avea să ducă la o mişcare cu caracter de masă, cuprinzând în mod deosebit lumea satelor din Banatul istoric: mişcarea corală bănăţeană. Această mişcare a devenit extrem de amplă, în numai două decenii (1880-1900) înfiinţându-se în mediul urban, dar mai ales în cel rural, peste 140 de coruri astfel încât aproape că n-a existat sat sau comună bănăţeană care să nu-şi aibă corul şi fanfara sa.

Timp de mai multe decenii activitatea corală lugojeană, dar și bănățeană, a fost dominată de personalitatea lui Ion Vidu, compozitor, dirijor, folclorist, publicist și animator – „un maestru al muzicii corale românești”, cum avea să îl numească muzicologul Viorel Cosma. Născut la 17/29 decembrie 1863 în localitatea Mînerău din județul Arad, Ion Vidu și-a făcut studiile muzicale la Arad și la Conservatorul din Iași cu marele compozitor Gavriil Muzicescu, cu care a studiat armonia și dirijoratul. Întors în Banat, va activa ca profesor de muzică la Arad și mai apoi la Lugoj, la Școala confesională (1888-1918) și Liceul „Coriolan Brediceanu” (1918-1928). Pe lângă catedră a desfășurat o prodigioasă activitate componistică și dirijorală în fruntea „Reuniunii române de cântări și muzică” din Lugoj, devenind după Marea Unire din 1918 președintele „Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat” (1922-1931) care a reunit nu mai puțin de 10.000 de cântăreți țărani. Aria creației sale este extrem de variată, de la muzică de teatru, vocal-simfonică, instrumentală (pentru pian), la compoziții corale de mare amploare și răsunet național. Printre lucrările sale corale se numără creațiile Ana Lugojana, Răsunetul Ardealului, Preste deal, Negruța, Moartea lui Mihai eroul, Ștefan și Dunărea, piese antologice ale muzicii corale românești, care fac parte din fondul de aur al componisticii clasice, adevărate pietre de încercare pentru corurile de perfomanță artistică. A scris în același timp studii, articole, eseuri, cronici muzicale, poezii, pamflete, atât în presa lugojeană cât și în cea centrală, fiind un adevărat „factor de unitate națională”, cum avea să îl caracterizeze istoricul Nicolae Iorga.

Cercet. șt. II, Ligia Boldea