Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Rupea: expoziția Turca din Cuciulata. Obicei al cetei de feciori la Crăciun, Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”

23 decembrie, 2022 - 31 ianuarie, 2023

Muzeul de Etnografie Brașov deschide vineri, 23 decembrie 2022, ora 14.00, la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea, expoziția Turca din Cuciulata. Obicei al cetei de feciori la Crăciun.
Expoziția prezintă un obicei specific sărbătorilor Crăciunului din lumea satului tradițional și anume, colindatul cetei de feciori. În localitatea Cuciulata din Țara Oltului, ceata de feciori poartă denumirea de „Turcă”. Aceasta colindă în Ajunul Crăciunului pentru sporul casei și gospodăriei, organizează jocurile și petrecerile tineretului în cursul sărbătorilor de iarnă. Scenariul arhaic al colindatului include în Cuciulata și prezența măștii animaliere denumită local „Turcă”.
Alături de prezentarea acestui obicei, expoziția aduce în atenția publicului și elemente din recuzita ritualică a cetelor de feciori din alte localități din Țara Oltului și zona Rupea, cum ar fi: steagul cetei din Crihalma, bățul împodobit cu ciucuri, purtat la colindat de feciori în Sâmbăta de Sus, „vâstre” pentru căciuli.
Invitați speciali în cadrul evenimentului vor fi membrii comunității din Cuciulata, alături de feciorii din „Turcă”, care vor aduce cu ei colindele specifice satului și jocul „Turcii”.
Vă invităm să fiți alături de noi la acest eveniment!

Details

Start:
23 decembrie, 2022
End:
31 ianuarie, 2023
Event Category:

Organizer

Muzeul de Etnografie Brașov
View Organizer Website

Venue

Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea
Str. Republicii, nr. 191
Rupea, Brașov Romania
+ Google Map