- This event has passed.
Sălaj: Porolissum Fest-romani şi barbari la graniţa de nord-vest a Daciei
2 aprilie, 2012 - 28 septembrie, 2012
Porolissum Fest-romani şi barbari la graniţa de nord-vest a Daciei
Proiectul AFCN (Administraţia Fondului Cultural Român) „Porolissum Fest-romani şi barbari la graniţa de nord-vest a Daciei” propune realizarea unei manifestări culturale şi ştiinţifice în scopul promovării patrimoniului cultural antic, desfăşurată în comunele Mirşid şi Creaca, într-un spaţiu geografic încântător, încărcat de istorie. Este vorba, mai precis, despre Complexul Arheologic Porolissum, suprapus de hotarele celor două comune amintite şi de proprietatea de 200ha a Consiliului Judeţean Sălaj. Punctul culminant al proiectului il va constitui realizarea şi desfăşurarea unui festival de reconstituire istorică în perioada 03–05 august 2012. Scopul principal al proiectului este acela de a promova patrimoniul cultural reprezentat de situl arheologic Porolissum şi a resurselor naturale locale. În acelaşi timp se urmăreşte dinamizarea resurselor umane existente în zonă pentru dezvoltarea unui turism cultural civilizat şi pentru stimularea iniţiativelor cu caracter lucrativ legate de parcul arheologic.
Cercetările arheologice realizate în aceşti ultimi 30 de ani la Porolissum, au fost completate în mod fericit cu lucrările de conservare – in situ – a tuturor zidurilor clădirilor cercetate, peste 1.000 m liniari de zidărie romană conservată “in situ” constituindu-se, aici, la Porolissum unul dintre cele mai întinse muzee arheologice aflate în aer liber din România. Amplasată în mijlocul trecătorii Poarta Meseşeană pe platoul dealului Pomet, deal care reprezintă înălţimea cea mai mare a zonei (501m altitudine), centrul roman Porolissum, prin lucrările de conservare realizate aici, a devenit cel mai important centru turistic pentru această zonă de nord-vest a României. Pentru atractivitate şi model de activitate muzeistică, la Porolissum, în perioada anilor 1985-1986, cu fonduri asigurate de către Consiliul Judeţean Sălaj, a fost restaurată integral porta praetoria a castrului de pe dealul Pomet, singura reconstituire, de acest gen, din Europa centrală şi de sud-est. Este un element de referinţă pentru grupurile de turişti care vizitează complexul arheologic.
În prezent se fac eforturi concertate, din partea Consiliului Judeţean Sălaj şi a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, pentru promovarea patrimoniului deţinut şi reprezentat de complexul arheologic Porolissum. În oferta operatorilor de turism găsim circuite culturale care includ şi Porolissum-ul, dar acest fenomen este încă timid. La o scară mai mare, fenomenul valorificării turistice a sitului, atinge segmentul şcolar. Nici oferta locală nu este adaptată cerinţelor acestora – turismul cultural în aceasta zonă fiind menţinut în categoria turismului de week-end şi vacanţe şcolare.
Proiectul „Porolissum Fest-romani şi barbari la graniţa de nord-vest a Daciei” se adreseaza locuitorilor judeţului Sălaj, acestia fiind principalul grup ţintă, dar, din experienţele anterioare, ne aşteptăm la o participare din judeţele învecinate şi chiar din alte ţări.
Activităţile principale ale festivalului, care se va desfăşura între 3-5 august 2012, cuprind: masă rotundă (Porolissum-cercetări arheologice recente, valorificare ştiinţifică şi turistică), Vernisaj de expoziţie de postere (Aurul şi argintul Daciei), excursii tematice (la obiective arheologice din perimetrul extins al complexului Porolissum), paradă militară a trupelor de reenactment, expoziţii cu vânzare replici şi suveniruri, standuri pentru alimentaţie publică cu mâncare după reţete antice în veselă „romană”; vizitarea taberelor militare; ateliere tematice pentru copii şi adulţi; momente artistice; concursuri de tras cu arcul, cu suliţa, cu securea şi cu praştia; simularea unui conflict militar antic dintre barbari şi romani; evocarea unor ritualuri antice de înmormântare şi de încoronare.
Întregul proiect se derulează în intervalul 02.04–28.09.2012 şi este realizat de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău în calitate de solicitant, în parteneriat cu: Direcţia Judeţeană Pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj (DJCPCPN Sj), Instituţia Prefectului Sălaj, Asociaţia Amicii Muzeului -Zalău, Şcoala Gimnazială Corneliu Coposu-Zalău, Primăria Comunei Creaca, Primăria Comunei Mirşid, Societatea Academică Gh. I. Brătianu -Filiala Sighetul Marmaţiei, Asociaţia Sportivă Clubul Român de Ţurcă-Filiala Sighetul Marmaţiei, Colegiul Naţional Silvania-Zalău, Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu-Şimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian-Zalău Agenţia de Turism AVIAS Transilvania-Zalău, Asociaţia Culturală Hieronymus-Braşov.