
- Acest eveniment a trecut.
Sesiunea naţională interuniversitară de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi doctoranzilor din domeniul istorie. 27-29 iunie 2022
27 mai, 2022 - 29 mai, 2022

Sesiunea naţională interuniversitară de comunicări ştiinţifice a studenţilor şi doctoranzilor din domeniul istorie
La 33 de ani de la Revoluția din 1989 și 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, contextele sociale și politice în care operează istoriografia românească ar trebui să permită depășirea unor clișee și șabloane istoriografice care un impregnat scrierea istorică în perioada lungului șir de regimuri autoritare, dictatoriale și totalitare care au marcat România secolului al XX-lea. Reconectarea la exigențele cercetării științifice autentice, pe baza unor metodologii, concepte și surse istoriografice valide, înțelegerea importanței multiperspectivității și dialogului științific, abordarea unor teme și problematici trecute intenționat în plan secundar reprezintă tot atâtea artere de cercetare redeschise în ultimele decenii, care se adaugă, desigur, concluziilor de certă valoare științifică ale unor opere redactate anterior restabilirii unui regim liber-democratic în țara noastră. La fel de importantă a fost și reluarea legăturilor, aproape întrerupte în deceniul al nouălea al secolului trecut, cu istoriografia internațională, mai cu seamă cu cea occidentală, care s-a reflectat în creșterea calitativă a scrisului istoric românesc și în pătrunderea treptată a problematicilor cercetate de istoricii români în ofertele editurilor din străinătate și în paginile revistelor internaționale.
Generației studenților, masteranzilor și doctoranzilor îi revine onoranta șansă de a transcende o istoriografie care s-a dezvoltat de foarte multe ori din impulsuri și datorită unor merite individuale, în condițiile unei pauperități a resurselor alocate cercetării și unei transformări haotice a cadrului legislativ, pentru a stabili bornele unei istoriografii organizate în școli istoriografice solide, bine racordate la marile subiecte ale istoriografiei internaționale – cu specificitățile naționale, regionale și europene. Totodată, se simte nevoia unei creșteri calitative generale a publicațiilor științifice în dauna unei creșteri cantitative care a marcat ultimii ani.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște, alături de partenerele sale din consorțiul „Academica Plus”, Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, oferă această manifestare științifică, care marchează 30 de ani de la constituirea sa și 30 de ani de studii universitare de istorie, ca o rampă de afirmare istoriografică a studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la disciplina istorie din întreaga țară, cu încrederea că valorile generației lor vor rejuvena dezbaterea istoriografică românească și că în orașul medieval al Târgoviștei se vor lega colaborări profesionale și științifice trainice, care vor inspira proiecte de cercetare și publicații comune, colaborări editoriale și studențești, așa cum s-a întâmplat și în cazul generației profesorilor acestora. Manifestarea științifică va corela comunicări susținute în plen, pe secțiuni și ateliere de dezbateri pe teme de strategii de cercetare la nivelul celor trei universități și școli doctorale, metodologii ale cercetării istorice și arheologice și metodologii aplicate, utilizarea unor concepte și interpretări conceptuale noi, un ultim atelier având rolul de a identifica sinergii în materie de cercetare în vederea redactării și depunerii unor proiecte comune de cercetare la foruri naționale și internaționale.
Înscrierea pentru participarea la conferință
Comunicările în plen vor fi alocate secțiunilor arheologie preistorică, perioada clasică a civilizației geto-dacice, perioada romană, evul mediu, istoria modernă şi istoria contemporană.
Pentru participanții care provin de la universitățile și institutele de istorie din țară cheltuielile de transport și cazare vor fi asigurate de organizatori, în condițiile stabilite de finanțator, Ministerul Educației Naționale. Cheltuielile de masă vor fi asigurate de organizatori pentru toți participanții la conferință. Mapa conferinței va fi oferită tuturor participanților în regim gratuit.
Procesul de înscriere va avea loc online pe platforma easychair:
Rezumatele vor cuprinde, în maximum 300 de cuvinte, titlul lucrării, numele autorului/autorilor, afilierea instituțională, numele coordonatorului științific (dacă este cazul), cuvintele cheie, precum și, pe scurt, obiectivele cercetării, conceptele, metodele folosite, precum și rezultatele și concluziile acesteia.
Lista temelor propuse a fi abordate:
Arheologia preistorică
Perioada clasică a civilizației geto-dacice
Perioada romană
Evul mediu românesc
Evul mediu universal
Epoca modernă
Epoca contemporană
Istoria relațiilor internaționale
Istoria socială
Istoria economică
Istoria vieții cotidiene
Istoria culturală
Patrimoniul cultural și protejarea patrimoniului
Istoria locală
Istorie și memorie
Geoarheologie