Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: Colindă, colindă din străbuni…

4 decembrie, 2009 - 6 decembrie, 2009

Şi în acest an, Muzeul „ASTRA” întâmpină sărbătorile de iarnă cum se cuvine. Pe parcursul a trei zile: 4, 5 şi 6 decembrie 2009, colindători de toate vârstele din întreaga ţară vor vesti Naşterea Domnului şi vor garanta începerea Noului An sub auspicii bune.

Sub genericul „datini şi obiceiuri de iarnă” muzeul organizează diverse manifestări, dedicate tuturor categoriilor de vârstă: vernisări de expoziţii (de icoane pe lemn pictate de Lucia Nica; de fotografie antropologică), concerte de colinde, reiterări de obiceiuri specifice acestei perioade (capra sau turca) din diferite zone ale ţării: Alba, Braşov, Mureş şi Neamţ şi bineînţeles Sibiu.

Astfel, vineri, 4 decembrie, începând cu orele 13, se va vernisa expoziţia de icoane pictate pe lemn: A-semănare în griuri de lumină (expoziţie cu vânzare, Piaţa Mică, Nr. 11); în intervalul orar 1600– 1800, în cadrul Târgului de Crăciun, pe scena din Piaţa Mare se va desfăşura un spectacol susţinut de copii cu dizabilităţi de la Şcolile speciale din judeţul Sibiu, care va continua şi în intervalul 1900– 2100, ocazionat şi de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Sâmbătă, 5 decembrie, pe scena din Piaţa Mare, vor fi susţinute spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, în trei intervale orare: 1000– 1200 (copii de la Şcoli din judeţul Sibiu); 1500– 1700 (grupuri folclorice din ţară); 1900– 2100 (grupuri folclorice din ţară).

Tot sâmbătă, începând cu orele 1600, se va vernisa expoziţia de fotografie: Imagine…festival…datină…iarnă (sala de expoziţie a Centrului de informare turistică, Primăria Municipiului Sibiu).

Duminică, 6 decembrie, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” Sibiu, alături de grupuri păstrătoare de tradiţii din judeţul Neamţ şi Braşov, vor colinda comunitatea de la Noul Român, prilej de a redescoperi frumuseţile Centrului Cultural-Memorial Doctor Gheorghe Telea Bologa.

Pe toată durata Târgului de Crăciun, Muzeul „ASTRA” prin amabilitatea organizatorilor, va comercializa la unul dintre standuri, produse de sezon (tradiţionale şi de inspiraţie tradiţionale), prin Galeriile de Artă Populară, Asociaţia Creatorilor Populari din România şi Departamentul Creatorilor Populari cu Dizabilităţi.

Astfel de produse pot fi achiziţionate şi de la Galeriile de Artă Populară din Piaţa Mică, inclusiv de la Galeria anotimpurilor, ambele aflate la parterul Casei Artelor (Piaţa Mică, Nr. 21).

Vă invităm să vă cuminecaţi cu atmosfera caldă a acestor evenimente, locuri şi oameni, primenindu-vă, astfel, pentru Sfintele Sărbători şi Noul An.

Dana Botoroagă

Muzeograf, Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”

 

Ovidiu Baron
––
Serviciul Marketing-PR
Complexul National Muzeal „Astra”
Sibiu, Piata Mica Nr. 11
Tel. 0269 21 80 40

 

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Details

Start:
4 decembrie, 2009
End:
6 decembrie, 2009
Event Category:
Event Tags:
, ,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Google Map
View Venue Website