- This event has passed.
Sibiu: Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor
21 octombrie, 2018 @ 10:00 - 16:00 EEST
Eveniment: Târgul comunităţilor rurale, ediţia a XIV-a; Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor
Data: 21 octombrie 2018
Locație: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de țară
Orar: 10-16
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează duminică, 21.10.2018, între orele 10 și 16, evenimentul Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor. Inițiativa se desfășoară în cadrul programului Târgul de ţară, program prin care Muzeul ASTRA promovează şi susţine tradițiile şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc. Acțiunea vine ca o pregătire pentru manifestările care vor avea loc aici anul viitor în cadrul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.
,,De pe Valea Târnavelor, reprezentanții comunității din Valea Viilor, vin să ne prezinte tradițiile pe care le-au păstrat și pe care le duc mai departe prin programe ce îi fac demni ca destinație turistică de excelență, inclusă în patrimoniul UNESCO. Vor fi prezenți și își vor etala talentul și priceperea dansatorii ansamblului Strugurelul Valea Viilor, care vor pune în scenă dansuri românești, săsești și țigănești. Ne vom bucura și de prezența etnicilor sași, veniți în vizită în sat, iar gospodinele ne vor primi cu preparate tradiționale ca brodenlaven (ciorbă cu carne și cartofi), iahnie de fasole și gogoși.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
În preajma Târgului de țară, se vor desfășura 2 ateliere meșteșugărești de cusături tradiționale și pictare icoane pe sticlă. De asemenea, grupul vocal al Bisericii ortodoxe din Valea Viilor va cânta pricesne la Biserica din Bezded, în cadrul Sfintei Liturghii.
Info text: Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu
Tel.: 0721579684