Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: Noaptea Muzeelor 2010 şi alte noutăţi

17 mai, 2010

Muzeele în perspectivă nocturnă –

Noaptea Muzeelor la Complexul Naţional Muzeal ASTRA

 

Muzeul ASTRA a pregătit, şi în acest an, un program bogat pentru Noaptea Muzeelor, îmbinând educaţia cu divertismentul, plimbările de agrement cu atelierele de observare astronomică, muzica populară cu jazzul şi multe altele.

Începând cu orele 21,00, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber), pe scena de pe lac, va fi prezentat spectacolul Casanova, realizat de Teatrul Naţional din Târgu-Mureş. Casanova este o comedie bazată pe texte erotice veneţiene din perioada renascentistă. Regizorul şi scenograful M. C. Ranin a construit un spectacol în care culoarea, lumina, costumele şi universul sonor – de un fast extraordinar – se îmbină cu jocul plin de fantezie şi energie al trupei teatrului. Sosirea la Veneţia a lui Casanova iscă o serie întreagă de încurcături, pline de umor şi ironie, prilej de a ne reîntâlni cu nenumăratele pagini dedicate ilustrului personaj. Actorii dau viaţă, cu un haz debordant, intrigii şi uneltirilor ce se ţes in jurul celebrului Casanova, într-un peisaj veneţian fluid…

Jazzul va fi bine reprezentat la această ediţie, prin două recitaluri: Radu Ghizăşan va concerta în Muzeul în aer liber, începând cu orele 22,15, iar trupa Guilty lemon va concerta la „Casa Artelor”, începând cu orele 22,30.

Nu va lipsi, bineînţeles, nici folclorul. Grupul bărbătesc Cetina de brad va concerta pe scena de pe lac începând cu orele 19,00, fiind urmat de Căluşarii din Răşinari şi de ansamblul Plaiuri sibiene.

Iubitorii de film sunt invitaţi în sala de conferinţă a Pavilionului Central (în Muzeul în aer liber), unde Studioul ASTRA Film va difuza următoarele producţii: Muzeul ASTRA 2007 (Dumitru Budrala, România, 2008, 34 min), Rudăria. Satul morilor (Dumitru Budrala, România, 2001, 22 min); Sibiu (Dumitru Budrala, România, 2007, 26 min); Olarul din Biniş (Cosmin Ţiglar, România, 2006, 27 min); Viva Constanţa! (Emese Ambrus, România, 2007, 48 min); A fancy house / O casă aparte şi Şapte poveştiri de dincolo. Strigoii (Florin Iepan, România, 1999, 46 min). Filmele vor fi difuzate între orele 20,00 şi 01,00.

Unităţile muzeale din Piaţa Mică vor oferi vizite ghidate şi conferinţe, începând cu orele 20,00, iar Etno-Tehno Parcul din Muzeul în aer liber va găzdui workshopul de astronomie populară, între orele 22,00 şi 01,00.

Concertul de toacă de la Biserica din Bezded (orele 18,00), spectacolul de dans medieval al trupei Amaro, precum şi concursurile de tot felul vor completa programul din acest an.

Aşadar, un program pentru toate vârstele şi pe toate gusturile, în 15 mai 2010, la Muzeul ASTRA! Veniţi să priviţi muzeul altfel, veniţi să vă bucuraţi de Noaptea Muzeelor! Intrarea este liberă în toate unităţile muzeale.

Adriana Capotă

De Ziua Muzeelor, Muzeul ASTRA lansează catalogul

Ţesături de interior, sudul Transilvaniei

Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu anunţă lansarea catalogului expoziţiei A ţese, între locuire şi amintire în sudul Transilvaniei, marţi, 18 mai 2010, ora 13 , la Casa Artelor.

Catalogul Ţesături de interior, sudul Transilvaniei prezintă ţesături din lână valorificate în cadrul expoziţiei A ţese, între locuire şi amintire în sudul Transilvaniei, organizată în perioada februarie–mai 2010, vizitabilă până în data de 18 mai, dar şi alte bunuri culturale din sudul Transilvaniei aparţinând Colecţiei de Textile a Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA.

Interiorul locuinţei ţărăneşti din spaţiul sud transilvănean, dezvoltat pe fondul unei îndelungate tradiţii de ordin funcţional şi estetic, reflectă un puternic caracter economic, social – istoric şi importante aspecte din concepţia, ocupaţiile şi modul de viaţă al localnicilor.

Cele 13 piese etalate în cadrul expoziţiei asemeni unor tablouri simbol ale locuinţei tradiţionale aparţin fondului vechi al subcolecţiei Port – Textile, Sudul Transilvaniei, a Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA, care numără astăzi 4.600 de bunuri muzeale. Catalogul prezintă în cele 80 de pagini ale sale alături de cele 13 piese, alte 37 de ţesături de interior şi piese de îmbrăcăminte din colecţia amintită.

Elena Găvan, muzeograf

Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA

Ovidiu Baron

Sef Serviciu Marketing-Pr-Pedagogie Muzeala

Complexul National Muzeal „ASTRA”

Tel: +40 269 21 80 40 Fax: +40 269 21 80 60
www.muzeulastra.rowww.muzeulastra.com

Prezentarea Complexului Național Muzeal „ASTRA” în evidenţa CIMEC

Details

Date:
17 mai, 2010
Event Categories:
,
Event Tags:
,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal „ASTRA” – Sibiu
Piaţa Mică nr. 11 - 12
Sibiu, Sibiu 550182 Romania
+ Google Map
View Venue Website