Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: Retrospectivă sesiune aniversară Muzeul în Aer liber din Dumbrava Sibiului. Amintiri. Realizări. Perspective

1 octombrie, 2013 - 4 octombrie, 2013

Oameni care au făurit Muzeul

 

Pentru patru zile, în perioada 1-4 octombrie 2013, Muzeal ASTRA a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de la fondarea Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din ţară şi unul dintre cele mai importante din Europa.

Evenimentele ce au marcat sesiunea aniversară au reamintit devenirea istorică a muzeului de la dezideratul menţionat în programul Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, fondată la Sibiu, în anul 1861, de a constri o expoziţie în aer liber, care să cuprindă monumente de tehnică populară, până la ceea ce este astăzi muzeul, o instituţie ce reflectă fenomenul complex al civilizaţiei populare tradiţionale prin programele culturale ce au drept scop păstrarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşi. Nu în ultimul rând, programul aniversar a urmărit să aducă un omagiu celor care au pus bazele muzeului, începând cu fondatorul său, Cornel Irimie, a cărui echipă de cercetători şi etnografi a elaborat proiectul tematic şi de organizare al Muzeului în Aer liber.

Prezentare volum Cornel Irimie şi evoluţia Muzeului Tehnicii Populare
Prezentare volum Cornel Irimie şi evoluţia Muzeului Tehnicii Populare

Deschiderea sesiunii aniversare de marţi, 1 octombrie 2013, a reunit în sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA, personalităţi din rândul autorităţilor locale şi naţionale, membri ai corpului academic şi numeroşi cercetători ştiinţifici în domeniul etnografiei. În după-amiaza aceleiaşi zile, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, au avut loc vernisajul expoziţiei Proiectul tematic al Muzeului în aer liber, dezvelirea basoreliefului memorial Cornel Irimie, lucrare executată în bronz de către artistul plastic sibian Gavril Abrihan, vizitarea Cabinetului Memorial Cornel Irimie, Prezentarea sitului pilot din cadrul Proiectului CULTTOUR şi vernisarea Gospodăriei din Dragu-Brad (Purcariu), judeţul Hunedoara.

Ziua de miercuri, 2 octombrie 2013, a început cu o serie de prelegeri sub titlul Devenirea Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA în amintirea celor care l-au construit, suţinute de Paul Niedermaier, Corneliu Ioan Bucur, Mihai Sofronie, Constantin Popa, Valer Deleanu, Cornel Bucşa, Horst Klusch, Ilie Moise, Olga Horşia, Mihai Dăncuş, Ioan Godea, Ligia Fulga, Ovidiu Calboreanu şi Aurel Rozor.

Sesiune de comunicari la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu

Lucrările sesiunii de comunicări s-au desfăşurat miercuri, 2 octombrie şi joi 3 octombrie, 2013, pe cinci secţiuni tematice : Muzeele etnografice în aer liber şi pavilionare în secolul XXI, Conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal, Modalităţi actuale de cercetare şi promovarea patrimoniului imaterial în România (ASER), Muzeul de etnografie universală şi Marketingul şi educaţia în muzee.

Editie aniversara Cibinium

Joi, 3 octombrie 2013, în Muzeul în aer liber, la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, au avut loc o serie de lansări de carte. Au fost prezentate Caietele ASER, nr. VIII/2012, Corneliu Bucur a lansat volumul memorialistic 50 ani în căutarea identităţii, o carte ce omagiază muzeul, reflectând totodată etapele formării ca specialist a autorului ei, ce şi-a legat destinul de destinul instituţiei pe care a condus-o vreme de 45 ani. Alte cărţi lansate au fost: Constantin Secară, Situaţia actuală a folclorului muzical în comunităţile româneşti din zona arcului intracarpatic – valoarea identitară a spiritualităţii româneşti, în contextul multietnic şi multicultural european; Dorel Marc, Protejarea identităţilor culturale în procesele globale prin cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural etnologic din mediul multietnic. Studiu de caz: valori identitare culturale în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Interculturalitate, multiculturalitate; Aurelia Diaconescu, Furca de tors – unealtă, simbol şi obiect de artă populară; Maximinian Menuţ, Filip Vasile, Cultura tradiţională imaterială din judeţul Bistriţa-Năsăud, vol. I, Riturile de trecere şi Ana Grama, Români sudtransilvani în secolul al XIX-lea. ECONOMII. Contribuţii documentare comentate.

CIBINIUM 2013
CIBINIUM 2013

În după-amiaza aceleiaşi zile, cărţile lansate au fost: Activitatea editorială a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Sultana Avram Istorie şi tradiţie în spaţiul românesc, Cibinium, Sibiu, Editura „ASTRA Museum”, 2013, număr coordonat de Dr. George Tomegea, şi nu în ultimul rând, cartea Oameni care au făurit Muzeul, avându-i ca autori pe Valer Deleanu şi Delia Voina.

Oameni care au făurit Muzeul
Oameni care au făurit Muzeul

„Pornind de la momentul în care s-a născut şi a evoluat muzeul, am constatat existenţa a trei etape corespunzătoare celor trei generaţii de făuritori ai muzeului: Predecesorii (1861-1956), Întemeietorii – inclusiv momentul previzionar al proiectului Romulus Vuia (1954-1963) şi Făuritorii (1963-2013). În paginile acestui volum am ales să prezentăm acest proces de făurire a muzeului […] încercând să surprindem contribuţia, pe cât se poate, a fiecărui participant, după calităţile sale profesionale sau rol social. Maniera aleasă a fost cea informaţională, de expunere, şi fişe de monument cu contribuţia specifică a fiecăruia dintre făuritorii muzeului la conceperea proiectelor, la cercetarea ştiinţifică, la achiziţia, transferul, conservarea şi reconstrucţia patrimoniului monumental imobil şi mobil.”, declară autorii ultimei cărţi menţionate, în Notă asupra ediţiei.

Afis expozitie retrospectiva St. Orth

Vineri, 4 octombrie 2013, de la ora 10:00, a avut loc la Casa Hermes, Piaţa Mică, Nr. 11, vernisajul Expoziţiei retrospective de grafică aplicată Orth şi lansarea catalogului Afişe. Plakate, ce aduc în faţa publicului afişele create de către artistul plastic Ştefan Orth, în timpul îndelungatei sale colaborări cu Muzeul ASTRA. „Când vorbim despre muzeu ne gândim la istorie, la trecut. Astăzi şi tradiţia a devenit piesă de muzeu. Afişul ca artă a devenit piesă de muzeu. ” a declarat Ştefan Orth

Vernisaj expozitie afise Orth
Vernisaj expozitie afise Orth
vernisaj expozitie St. Orth
vernisaj expozitie St. Orth

Acest eveniment a fost urmat de vernisajul expoziţiei filatelice 50 de ani de la fondarea

Muzeului Tehnicii Populare – Dumbrava Sibiulu şi lansarea Plicului dedicat aniversării celor 50 de ani de Muzeu în aer liber, desfăşurate la Casa Artelor, Piaţa Mică, Nr. 21.

afis expozitie filatelica
afis expozitie filatelica

Expoziţia realizată de Asociaţia Filateliştilor din judeţul Sibiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cuprinde opt exponate de filatelie, cartofilie şi maximafilie, ce aparţin unor colecţionari din Galaţi, Piatra Neamţ, Bistriţa, Sibiu şi Mediaş. În sala de conferinţe a Casei Artelor sau fost montate 36 de feţe de panou, pe care sunt prezentate viaţa şi obiceiurile ţăranilor români dar şi a minorităţilor din Transilvania, condiţiile de trai, de muncă, portul popular. De asemenea se regăsesc o serie de exponate ilustrând monumente din Muzeul în Aer liber. Expoziţia poate fi vizitată până la data de 25 octombrie 2013.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Directorul general al C.N.M. ASTRA, d-l Valeriu Ion Olaru, a decernat câte o diplomă de onoare celor cărora li se datorează creşterea şi dezvoltarea în timp a muzeului, foşti muzeografi, cercetători, restauratori: Valer Deleanu, Constantin Popa, Corneliu Bucur, Alexiu Tatu, dr. Paul Niedermaier, dar şi urmaşilor lui Cornel Irimie :Rodica şi Radu Irimie.

Asociaţia Filateliştilor din judeţul Sibiu a oferit diplome de onoare d-lui Valeriu Olaru, d-nei Delia Voina şi directorului Oficiului Judeţean de Poştă Sibiu, Ioan Trâmbiţaş.

Au mai primit diplome de onoare din partea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român Alexiu Tatu, Marcela Necula Tatu şi C-tin Popa, pentru contribuţii deosebite la păstrarea şi promovarea patrimoniului naţional.

Biroul de presă al C.N.M.ASTRA

Details

Start:
1 octombrie, 2013
End:
4 octombrie, 2013
Event Categories:
,
Event Tags:
,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Pădurea Dumbrava
Str. Pădurea Dumbrava (Calea Răşinari) nr. 16
Sibiu, Sibiu 550399 Romania
+ Google Map
View Venue Website