Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Slatina: Muzeul Județean Olt vă invită să vizitați expoziția personală „…Mereu peisajul…” a artistului plastic Eugen Dumitru

1 martie - 15 martie

Expoziție de pictură „…Mereu peisajul…”
Cu începere de vineri, 1 martie 2024, orele 14:00, Muzeul Județean Olt vă invită să vizitați expoziția personală „…Mereu peisajul…” a artistului plastic Eugen Dumitru, aflată pe simezele Galeriei „Artis“ din Slatina.
Născut la 24 aprilie 1960, în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Olt, autorul a absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova (promoţia 1984), unde i-a avut profesori pe Victor Pârlac şi Liviu Gheorghe.
Pictura a intrat în viaţa lui Eugen Dumitru prin joc. Ca oricărui copil i-a plăcut să deseneze. „Îmi aduc aminte că eram la grădiniţă când am pictat o vază cu flori şi am fost lăudat. Nu prea înţelegeam de ce. Vaza mi se părea că seamănă cu o sticlă de la lampă“, povesteşte pictorul.
În comuna natală, Ştefan cel Mare, a avut un vecin, care a şi studiat arta mai târziu, la care a găsit cărţi despre istoria artei şi albume.
A avut expoziţii personale la Craiova, Târgu Jiu, Calafat, Slatina (octombrie 2022), Port Cetate, Dâmbovicioara şi Constanţa.
Prima sa expoziţie personală a avut loc la Galeria craioveană Vollard. Lucrările sale sunt în majoritate peisaje, naturi statice şi reproduceri pe pânză a unora dintre ele mai frumoase imobile pe care încă le mai are Cetatea Banilor. Tablourile, inundate în verde de diferite nuanţe, vorbesc parcă de felul omului care le-a creat.

Venue

Galeria Artis Slatina
Aleea Rozelor 9
Slatina, Olt 230001 Romania
+ Google Map