Slobozia: Exponatul lunii februarie la Muzeul Județean Ialomița – Birou aparținând lui Barbu Catargiu (1807 – 1862)

În patrimoniul Muzeului Județean Ialomița se află biroul lui Barbu Catargiu, întâiul prim – ministru al României (ianuarie – iunie 1862). Obiectul provine de la conacul său din localitatea Maia, județul Ialomița și este datat din secolul al XIX-lea. Obiectul este valorificat în cadrul Programului Expoziții, secțiunea Exponatul lunii.

Barbu Catargiu (născut 26 octombrie 1807, București – decedat 8 iunie 1862, Bucureşti). Om politic conservator, președinte al Consiliului de Miniștri de la București (30 aprilie-12 mai 1861) şi al primului guvern al Principatelor Unite (22 ianuarie-8 iunie 1862). Fiu al marelui vornic Ștefan Catargiu şi al Stancăi Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu).

Primește primele învățături în casa părintească, apoi la Școala grecească de pe lângă biserica Măgureanu din București. Îşi desăvârșește studiile la Paris, unde audiază cursuri de litere, drept, istorie, filozofie şi economie politică. După întoarcerea în Ţară (1834) se remarcă printre membrii Societății Filarmonice din București. Face parte din Adunarea Obștească (1837), unde critică dur administrația domnului Alexandru Ghica (1834-1842). Noul domn, Gheorghe Bibescu (1842-1848), îl numește (1842) director la Departamentul Dreptății (Justiției), fiind ridicat la rangul de clucer. Nu se implică în evenimentele revoluționare din Ţara Românească (1848), preferând să călătorească în Austria, Franța, Anglia, unde cunoaște oficialități politice, studiază viața civilă şi politică.
Revine în Ţară în septembrie 1848, fiind reconfirmat la Departamentul Dreptății de caimacamul Constantin Cantacuzino. Un an mai târziu, este ridicat la rangul de vornic de poliție. Este numit judecător la înalta Curte de către noul domn, Barbu Știrbei (1849-1853), cu care era văr, şi în guvern (la Departamentul Finanțelor) în timpul caimacamiei din 1858. Deputat în Adunarea electivă, susține dubla alegere a lui A.I. Cuza. După Unire este ministru al Finanțelor (25 ianuarie-20 martie 1859) în guvernul de la București condus de I.A. Filipescu. Se impune ca lider al partidei conservatoare, fiind numit de domnul Cuza președinte (22 ianuarie-8 iunie 1862) al primului Consiliu de Miniştri al României (deşi, oficial, Ţara se numea încă Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei). Ca vicepreședinte al Adunării Deputaților conduce lucrările Parlamentului României în care Cuza proclama unirea definitivă a Principatelor, iar Bucureștiul era declarat Capitala Ţării. Lui îi aparţine lozinca, preluată mai târziu, în alt context, de legionari, „Totul pentru Ţară, nimic pentru noi!”. În problema reformei agrare se pronunță pentru menținerea neștirbită a proprietăților moşiereşti şi împotriva lărgirii bazei electorale.

Om de mare cultură, bun orator, se plasează undeva între ultraconservatori şi liberalii radicali, deranjând ambele tabere. Nu se ştie nici până astăzi cine a organizat şi a pus în aplicare asasinarea sa (8 iunie 1862), cu câteva minute mai înainte de tragicul eveniment rostise cuvintele: „Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea Ţării, şi voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile Ţării”. A fost împușcat în timp ce trecea cu trăsura pe sub turnul-clopotniță din dealul Mitropoliei, însoțit de prefectul Poliției Capitalei, Nicolae Bibescu.

În satul Maia în mijlocul Bărăganului, lângă vechiul drum al poștei de la București spre Moldova se află moșia lui Barbu Catargiu, încă de la 1800. Aici a avut mai întâi conac și apoi a făcut un castel. Pe vârful dealului din marginea satului, a ridicat un castel cu 52 de camere, cu lampadare din argint masiv, cu podele de lemn ca o tablă de șah. Aici opreau boierii să pună la cale treburi politice și tot aici se întâlneau la baluri ce țineau până în zori. Erau șiruri nesfârșite de trăsuri și rochii strălucitoare, parfumuri franțuzești se ridicau în aerul încins al câmpiei. Pe-atunci, Bărăganul era locul de promenadă preferat al marilor boieri din Muntenia.

Pe lângă castelul de la Maia, celebrul arhitect peisagist Wilhelm Mayer, cel care a făcut și Parcul Cișmigiu din București, ridicase în jurul lui o grădină englezească fabuloasă. Cu fântâni și alei, cu plante și flori exotice, cu păuni ce călcau trufaș. Castelul era legat de drumul principal cu o alee lungă de aproape un kilometru, ce avea de-o parte și de alta, pe toată lungimea sa, arbori exotici. Astăzi, au mai supraviețuit numai doi. Se află în curtea bisericii. Sunt singurii arbori Sofora din România și sunt declarați monumente ale naturii.

Biserica de cărămidă, în forma de navă, are la intrare, un pridvor închis. Ancadramentele de piatră la ferestre sunt prevăzute cu grătare de fier, lucrate manual. Catapeteasma de lemn de stejar sculptat datează din 1862.

În partea dreaptă a pronaosului se află monumentul funerar, de marmură albă, al lui Barbu Catargiu, iar în partea stângă, prin gârlici, se coboară în subsol, unde se găseşte cavoul ex-primului-ministru și al familiei. Într-un mic hol se află o cruce de lemn, despre care se spune că a fost trăsnită şi năruită de pe biserică de o furtună cu tunete și fulgere, izbucnită chiar în ziua asasinării. În aceeaşi încăpere, pe un soclu de marmură, unde este gravată data de 8 iunie 1862, se află un sicriu în miniatură, de sticlă, care conţine îmbrăcămintea victimei.