Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Suceava: expoziția de pictură Ecouri, a artiștilor plastici Ioan și Adrian Bratiloveanu, 24 aprilie – 12 mai 2024.

24 aprilie - 12 mai

Muzeul Național al Bucovinei vă invită, miercuri, 24 aprilie 2024, ora 14, în Foaierul Muzeului de Istorie, la vernisajul expoziției de pictură Ecouri, a artiștilor plastici Ioan și Adrian Bratiloveanu.

Despre expoziție Ioan Bratiloveanu spune: ,, Expoziția reprezintă un dialog între icoanele bizantine (forma greacă) și pictura occidentală a   Renașterii – Barocul (forma latină).

,, Eu și fratele meu studiem iconografia de la începutul anilor 90 (icoane și pictura murală) iar icoanele expuse sunt din perioade diferite, în care am abordat stiluri și tehnici variate. Mijlocul de expresie caracteristic icoanelor bizantine este mai ales linia, precizia și eleganța caligrafică a desenului; aspect    evident în special în icoanele vechi cretane de calitate, ca atare este poate și cel mai dificil stil de abordat. Caracteristice stilului cretan mai sunt și ornamentele bătute pe fondul de aur (punzonatura) și ornamentele gen sgraffito executate pe marginea aurită a icoanelor cretane sau a celor din Cipru din sec. al-15-18-lea. Aceste elemente se regăsesc și în câteva din icoanele expuse care au fost poleite cu bol. Pictura bizantină rămâne totuși un domeniu elitist, în sensul că sunt necesari mulți ani de practică ca și pictor pentru a realiza ceva decent și în mod similar, ca și privitor, sunt necesari mulți ani de studiu aprofundat.

Picturile în pastel și desenele copiate după vechii maeștri reflectă interesul meu în acest domeniu din ultimii doi ani, întrucât am simțit chemarea să reactualizez frumusețea acelor picturi. Intenția mea a fost de a copia cât mai fidel posibil, în pastel, tablouri pictate în ulei mai ales de maeștrii Barocului Italian din secolele al-17-18-lea, ceea ce a fost o reală provocare. Desenele și pastelurile reprezintă doar o etapă necesară în studiul meu după vechile picturi. Mare parte a pastelurilor expuse au ca subiect Madonna sau Maria Magdalena. Consider că printre cele mai reușite portrete feminine din istoria picturii sunt Madonele italiene și în special cele pictate de Raffaello Sanzio, adevărate întruchipări ale Eternului feminine – pline de grație, duioșie, armonie și frumusețe.’’

Expoziția va fi deschisă în perioada 24 aprilie – 12 mai 2024.

Details

Start:
24 aprilie
End:
12 mai
Event Category:
Website:
https://muzeulbucovinei.ro/2024/04/16/vernisajul-expozitiei-de-pictura-ecouri/

Organizer

Muzeul Bucovinei
Email
https://muzeulbucovinei.ro

Venue

Muzeul Bucovinei
Str. Ştefan cel Mare nr. 33
Suceava, Suceava Romania
+ Google Map
View Venue Website