Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Târgoviște: expoziția “AURUL ŞI ARGINTUL ANTIC AL ROMÂNIEI”

1 noiembrie, 2017 - 25 februarie, 2018

Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale şi Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită la vernisajul expoziției “AURUL ŞI ARGINTUL ANTIC AL ROMÂNIEI” , ce va avea loc miercuri, 1 noiembrie, ora 17.00, la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr.189.

În perioada 1 noiembrie 2017 – 2 februarie 2018, Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște va prezenta publicului dâmboviţean, unele din cele mai valoroase bunuri culturale din patrimoniul arheologic naţional. Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” este unică prin valoarea şi importanţa istorică a celor peste 1000 de artefacte din metale preţioase.

Iniţiativa organizării acestei importante expoziţii a aparţinut Muzeului Naţional de Istorie a României, care în anul 2013, cu contribuţia a 32 de muzee din ţară, printre care se numără şi instituţia noastră, a demarat acest extraordinar proiect, cu dorinţa de a face cât mai cunoscute multitudinea de piese din metale preţioase, descoperite de specialişti în ultimele două veacuri. În cadrul expoziției vor putea fi admirate tezaurele de la: Pietroasele – judeţul Buzău (Cloşca cu puii de aur), Grădiştea Muncelului – judeţul Hunedoara (brăţările dacice), Buneşti Avereşti – judeţul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare şi Hinova – judeţul Mehedinţi, Cucuteni Băiceni – judeţul Iaşi, Agighidol – judeţul Tulcea, Peretu – judeţul Teleorman, Sâncrăieni – judeţul Harghita, Constanţa (Tomis), Histria, Hârşova – judeţul Constanţa, Apahida, Cluj Someşeni – judeţul Cluj, Cugir, Blaj – judeţul Alba, etc. Practic, expozitia acoperã, prin intermediul pieselor prezentate, aproximativ 6000 de ani de istorie din acest areal geografic, respectiv din neolitic pânã în perioada antichitãtii târzii.

Din luna decembrie 2013 şi până în prezent expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad, Galaţi.

Parteneri media: Jurnal de Dâmboviţa, Gazeta Munteniei, Politica Broastei, Partener TV, Biroul Permanent de Ştiri, Oficial Media, Vocea Dâmboviţei, stiridb.ro, targovistelive.ro, incomod-media.ro, reporterpenet.ro.

Details

Start:
1 noiembrie, 2017
End:
25 februarie, 2018
Event Category:
Event Tags:
,

Organizer

Muzeul Național de Istorie a României – București
Phone
+40 21 315 82 07
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” – Târgoviște
Calea Domnească nr. 181
Târgoviște, Dâmbovița 130017 Romania
+ Google Map
View Venue Website