Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Târgoviște: expoziția eveniment de fotografie „#Planeta_Lituania” a maestrului fotografiei lituaniene, #Antanas_Sutkus.

10 august, 2023 - 31 august, 2023

LANETA LITUANIA”, DE ANTANAS SUTKUS
🏛 Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, în colaborare cu Ambasada Lituaniei la București, Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice și Universitatea „Valahia” din Târgoviște vă invită joi, 10 august 2023, începând de la ora 12, la expoziția eveniment de fotografie „#Planeta_Lituania” a maestrului fotografiei lituaniene, #Antanas_Sutkus.
🔶️La #vernisaj va participa însărcinatul cu afaceri a.i. al Lituaniei la București, domnul Donatas Augulis.
🔷️Cel care va deveni liderul incontestabil al școlii fotografice din Lituania și unul dintre cei mai importanți fotografi europeni ai secolului al XX-lea s-a născut în ultimul an de existență a Lituaniei independente, la 27 iunie 1939, la Kluoniškiai, în regiunea Kaunas. Începând din luna octombrie a aceluiași an țara sa a trecut prin procesul angoasant de câteva luni de ocupație, urmat de anexarea de către Uniunea Sovietică, ca o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov, de instituirea regimului totalitar comunist, de deportările în masă și de încercarea sistematică de a înfrânge rezistența populației lituaniene față de regimul de ocupație al Kremlinului. Primele două decenii ale vieții le-a petrecut aproape de casă, pentru ca din 1958, odată cu admiterea sa la Universitatea din Vilnius, să se stabilească în capitala istorică a țării. Încă din anul admiterii la universitate a lucrat ca fotocorespondent al unor reviste lituaniene, un deceniu mai târziu remarcându-se ca președintele grupului de inițiativă pentru înființarea Uniunii Lituaniene de Artă Fotografică și, ulterior, a Societății Lituaniene de Artă Fotografică, pe care a condus-o între 1980 și 1989. Din 1989 a devenit președintele Uniunii Lituaniene a Fotografilor de Artă, în vreme ce în Lituania care și-a recâștigat independența un an mai târziu s-a aflat, între 1996 și 2009, în fruntea Uniunii fotografilor de artă lituanieni.
💠 Pentru realizările sale în domeniul fotografic a obținut numeroase distincții și medalii, dintre care menționăm Ordinul Lituanian al Marelui Duce Gediminas (1997), Premiul de Artă al Guvernului Lituanian (1998), Premiul Ministerului Culturii din Republica Lituania (2000), Premiul Național pentru Cultură și Artă al Republicii Lituania (2003), Crucea de Aur a Președintelui Republicii Polone (2006), distincția de onoare „Steaua Mileniului Lituanian” (2009) etc.
✅️Expoziția „Planeta Lituania” este concepută pentru a reda, diacronic și tematic, atmosfera vieții cotidiene lituaniene din perioadă sovietică, de la punctele luminoase ale privirilor inocente ale copiilor la arhipelagul de griji, preocupări, speranțe, adaptări ale adulților confruntați cu cenușiul constrângerilor impuse de neocolonialismul comunist, dar și la perseverența acestora de a menține acel ferment cultural care a permis Lituaniei, prima țară din imperiul clădit cu sânge și cnut de Lenin și Stalin, să înlăture ocupația Moscovei în anul 1990. Un veritabil creator epic, după cum îl descria un critic, un fotocronicar – esopic prin conjunctura controlului impus de partidul unic – al identităților, acesta redă cu empatie, umanitate și o profundă cunoaștere a artei fotografice ample tablouri care înfățișează tradiția și modernitatea, orașul și natura, iubirea și însingurarea, cerbicia supraviețuirii într-un mecanism al controlului social și tonalitățile lirice ale descoperirii.
🔷️Expoziția va fi vernisată la Muzeul de Istorie din Târgoviște, din Calea Domnească, nr. 189, și va rămâne la dispoziția publicului pasionat de fotografie, istorie și artă în cursul lunii august.

Details

Start:
10 august, 2023
End:
31 august, 2023
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=984390856250210&set=a.744507160238582

Organizer

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” – Târgoviște
View Organizer Website

Venue

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” – Târgoviște
Calea Domnească nr. 181
Târgoviște, Dâmbovița 130017 Romania
+ Google Map
View Venue Website