- This event has passed.
Târgoviste: Expoziția „Motive Ornamentale Brâncovenești”
6 septembrie, 2018 - 13 septembrie, 2018
Asociația culturală DAR DEVELOPMENT, propune printr-o expoziție itinerantă realizată în cadrul unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, reevaluarea tezaurului de ornamente din scrierile din cancelaria brâncovenească aduse în fața publicului în variate forme actuale, imaginate de organizatorii expoziției.
Asociația care s-a implicat începând cu anul 2014 în promovarea moștenirii culturale a Epocii Brâncovenești, și-a propus ca împlinirea a 330 de ani de la urcarea lui Constantin Brâncoveanu pe tronul Valahiei să fie marcată printr-un demers creativ care să aducă în primplan simboluri ale sensibilității estetice și religiozității transpuse în miniaturi și ornamente de către slujbașii cancelariei domnești.
Pictate cu măiestrie pe lemn sau pe sticlă în maniera icoanelor de către artista clujană Teodora Roșca, transpuse pe hârtie manuală, calc sau pânză, ornamentele părăsesc documentele de cancelarie peste care s-a așezat colbul celor trei veacuri de cînd au fost scrise.
Nu întâmplător, prima prezentare a expoziției ”Motive ornamentale brâncovenești” va avea loc la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, joi, 6 septembrie la orele 17:00.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 6-13 septembrie, în vreme ce Târgoviștea pentru ultima dată curte domnească în vremea Brîncoveanului, va sărbători între 8-11 septembrie, Zilele Orașului.
Partenerii asociației în cadrul proiectului sunt: Arhivele Naționale ale României, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească Târgoviște”, Museikon- Muzeul Icoanei și Cărții Vechi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia la care se adaugă Muzeul Județean Aurel Sacerdoțeanu Vâlcea pentru a realiza un parcurs brâncovenesc ….
Vinul de Cotnari va fi servit în cinstea domnului valah, iscusit gospodar la ale cărui mese se serveau bucate alese și vinuri din viile domnești.