- This event has passed.
Târgu Jiu: expoziția ”Revelațiile Durerii” (după Cioran)
14 martie, 2019 - 14 aprilie, 2019
OANA TUDOSE
Revelațiile durerii (după Cioran)
14 Martie – 14 Aprilie 2019
“În durere omul cugetă prin simţuri. Acest paradox vrea să arate că, prizonier în obsesiunile durerii, omul nu mai poate desfăşura operaţiunile inutile de combinare a ideilor, ci lasă simţurilor libertatea de a proiecta ceea ce se petrece în frământarea lor. Aici este explicaţia faptului pentru ce toate creaţiunile izvorâte din suferinţă sunt de o sinceritate perfectă.” (Cioran 91).
Cioran, Emil. Revelațiile Durerii. Echinox, 1990.
Oana Tudose adresează subiecte intime de regăsire și identitate. Lucrările caută să materializeze momente imateriale prin exerciții intuitive de textură și tehnică.
Revelațiile durerii devine o reflexie vizuală și o exprimare temporală a unor momente efemere. Tehnica mixtă reflectă procesul creativ bazat pe intuiție prin întreruperi abrupte, tăiere sistematică, ardere aleatorie, creare și distrugere intenționată.
O abordare și o tehnică intuitivă ce caută să exprime fragilitatea momentului.
______________________________________________________
Oana Tudose (n. 1987, RO) este absolventă a Liceului de Muzică și Arte Plastice Constantin Brăiloiu (2005) secția Arhitectură, urmându-și studiile în cadrul Facultății de Arhitectură Ion Mincu (2011) secția Arhitectură de Interior. În 2013 își definitivează Masteratul în Arhitectură de Interior și Retail Design în cadrul Institutului Piet Zwart, parte din Academia Willem de Kooning din Rotterdam.
Din 2014 lucrează independent căutând să intersecteze arhitectura de interior și arta vizuală prin crearea unor experiențe spațiale atemporale. A lucrat în colaborări cu diferite studiouri de arhitectură și design realizând proiecte vaste și mixte: arhitectură rezidențială în Romania, arhitectură și design pentru eco resorturi în Sri Lanka și India, proiecte de design interior în Romania și Olanda, design expozițional în Letonia pentru Bienala Internațională de artă contemporană din Riga împreună cu 100ideas. În 2016 lansează proiectul IELE în Tîrgu-Jiu, un proiect de cercetare textil-artizanală a lânii de ovine aruncată abuziv în zona Gorj. A expus proiecte în cadrul Romanian Design Week (2018), Milan Design (2012), Rimini Fiera (2012).
Pictura și tehnicile mixte de lucru sunt o exprimare naturală a intereselor personale în fenomenologie și percepția senzorială a spațiului. Lucrările realizate în cursul anilor 2017 – 2019 ”Revelațiile durerii (după Cioran), sunt rezultatul materializat al intereselor personale printr-un proces oarecum spontan și definitiv instinctiv.