Tecuci: Exponatul luni iulie 2022 la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”: Inele medievale de tip sigilar

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, Tecuci deține în patrimoniul său cinci inele de bronz, despre care nu avem mențiuni clare despre locul unde au fost descoperite. Despre două dintre ele (2, 3) nu avem nicio informație, iar despre celelalte trei (1, 4, 5) știm că au fost donate de către profesorul Ion T. Sion, alături de alte obiecte de factură arheologică și documentară.

Despre cele trei inele donate de către profesorul Sion nu am găsit nicio informație în actul de donație sau în monografia acestuia dedicată comunei Umbrărești. Însă, în volumul „Tecuci, file de istorie”, este prezentat un jurnal al descoperirilor arheologice, realizat pe baza „Caietului cu însemnări pe anii 21 august 1968 – 31 iulie 2006”, al profesorului Sion. La data de 10 august 1987 apare următoarea informație: „La Tămășeni, pe vatra neolitică am găsit un toporaș daltă din piatră de dimensiunile de mai jos: 5 cm lungime, 2,5 cm lățime la vârf și 3,5 cm lățime la bază. Este foarte bine finisat. Se adaugă celor 17 piese similare găsite aici din 1971 încoace. Tot în această zi, Marin Perjeu din Slobozia – Umbrărești mi-a arătat și cedat un inel de sigilat acte din evul mediu. Se adaugă celorlalte două găsite tot în acest sat de elevi prin 1973 – 1975, dar cu semne diferite. Acesta este mai bine păstrat, dar cred că se datează tot secolele XVII sau XVIII”. Informația nu este însoțită și de ilustrații pentru a putea identifica cele trei inele pe baza descrierilor descoperirii.

Producerea obiectelor de podoabă a reprezentat încă din antichitate o permanentă manifestare de artă. Obiectele de podoabă erau executate din materiale și în tehnici diverse, având funcționalități și semnificații complexe. Pentru perioada clasică a evului mediu românesc, podoabele au o încărcătură simbolică care vizează prestigiul social dar și valoarea materialului din care erau realizate.

Inelele fac parte din categoria obiectelor de podoabă din metal și apar frecvent în descoperirile din așezări și necropole.

În privința tehnicii de execuție, a modelelor, a materialelor utilizate, se observă o mare diversitate. Materialele din care sunt lucrate sunt în general ieftine. Predomină bronzul, sticla, osul, pietrele semiprețioase, mai rar avem piese din argint și aur.

Aceste piese sunt produse fie în atelierele locale, fie de meșteri ambulanți care, cu unelte simple, produceau, la cererea clientului, diverse podoabe. Așa se explică prezența pe o arie foarte extinsă a inelelor din bronz, piese mai mult sau mai puțin finisate.

Din punct de vedere topologic inelele în discuție pot fi clasificate astfel: inele cu montura turnată odată cu veriga, inele cu montura lipită de verigă.

Din punct de vedere al funcționalității, toate cele cinci inele se încadrează în categoria inelelor de tip sigilar. Acestea au scaunul sigilar gravat cu unul sau mai multe motive decorative.

Inelele cu montura turnată odată cu veriga sau obținută prin lățirea acesteia și cu montura lipită de verigă se cunosc încă din feudalismul timpuriu. Reprezentările ideografice întâlnite pe inelele noastre conțin următoarele elemente: pasărea, chipul uman, pieptenele sau apa curgătoare, crucea, cercuri concentrice și semiluna.

În perioada secolelor XVII-XVIII, un inel sigilar nu presupune neapărat și existența unui mare dregător, ci devine o necesitate a negustorului care, astfel, își marchează calitatea de proprietar.

Inelele de tip sigilar au aparținut unor mici proprietari liberi, pentru că erau confecționate din metal neprețios și pentru că pe pastila metalică au fost incizate motive apotropaice și nu elemente heraldice. Pentru aceștia, inelele aveau un rol protector, o semnificație apotropaică. Când aceasta se pierde, aceste reprezentări grafice încep să fie folosite ca amprente sigilare de autentificare, înțelesul lor rămânând criptic.

Muzeograf Dr. Paul Ciobotaru