- This event has passed.
Timișoara: lansarea cărții „Istoria Artei Fotografice din Banat între 1839 și 1918. Identități vizuale în era modernității” autor dr. Cristian Graure
2 martie, 2018 @ 18:00 - 18:30 EET
La începuturile fotografiei, spre sfârşitul anilor ‘30 ai secolului al XIX-lea, Willian H. Fox Talbot observa capacitatea inefabilă a aparatului fotografic de a înregistra „rănile timpului”. Raportată la propria noastră existenţă – asemenea concluziilor formulate de Susan Sontag – această capacitate dezvăluie faptul că din perspectiva realităţii materiale cele mai neobişnuite „decimări” nu sunt cele ale pietrei, ci ale cărnii. A privi o fotografie în care este înfăţişată o persoană apropiată sau chiar propriul chip, devine în esenţă un proces emoţional, înainte de toate
„Viaţa în sine nu reprezintă realitatea. Noi suntem cei care insuflăm viaţă în stânci şi pietre”
-Frederick Sommer
Vă invităm vineri 02 martie 2018 ora 18 în Sala Barocă să participați la lansarea cărții dlui dr. Cristian Graure: Istoria Artei Fotografice din Banat între 1839 și 1918. Identități vizuale în era modernității, publicată la Editura Eurostampa din Timișoara, 436 pagini.
Invitați: Prof. univ. dr. Dorel Găină Gerendi de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca și Critic de artă dr. Gabriel Kelemen de la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte şi Design.
În cadrul evenimentului va avea loc o dezbatere cu invitaţii, iar cei prezenţi vor fi imortalizaţi prin imagini realizate de Daniela Schinderman (procedeul istoric Van Dyke) şi Miruna Basarabă (procedeul Cyanotipe), studente la Facultatea de Arte şi Design Timişoara şi membre Iris Fotoclub, coordonat de Damian Diaconescu