- This event has passed.
Timișoara: Obiectul lunii iunie 2018 la Muzeul Banatului Montan – HANGER turcesc dublu
19 iunie, 2018 - 30 iunie, 2018
HANGER turcesc dublu, încovoiat, cu ornamente în relief pe toată suprafaţa și mâner din fildeş. A fost utilizat de către trupele de ieniceri în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Corpul de armată al ienicerilor (yeni = nou, çeri = oaste, Oastea cea nouă) a reprezentat armata personală a sultanului. Ea îl proteja pe sultan pe câmpul de luptă când participa direct la campaniile militare, fiind o adevărată armată profesionistă numită ”mașinăria de război fără egal în Apus.”
Ienicerii au activat în Imperiul Otoman până în anul 1826 când sultanul Mahmut al II-lea i-a desființat.
Și după această dată ienicerii s-au manifestat în mediile cu care avuseseră legături economice, chiar dacă nu-și mai puteau purta însemnele caracteristice. În epoca lor de glorie erau prețuiți pentru disciplina și capacitatea de luptă extraordinară, dar mai ales pentru fiedelitatea față de cei pe care îi serveau. Deși data exactă este incertă, se presupune că momentul constituirii ienicerilor este în perioada anilor 1362 – 1363, pe vremea sultanului Murat I, după cucerirea orașului Adrianopole – devenit Edirne.
Ienicerii se trăgeau din prizonierii de război numiți pencik oğlanı – flăcăii cincimii și proveneau din cincimea de prizonieri de război care-i revenea sultanului. Cea mai profundă reformă în rândul ienicerilor s-a întâmplat pe vremea lui Mehmet II,
care a modificat sistemul de recrutare, a îmbunătățit sistemul de plată, a modernizat ehipamentul și a sporit numărul ienicerilor până la 10.000 de ostași.
Efectivul trupelor avea să atingă în vremea lui Soliman Magnificul 16.000 – 17.000 de persoane. În 1609 erau 37.000