Timișoara: Exponatul lunii septembrie 2022 la Muzeul Național al Banatului | Fragment dintr-un femur de mamut descoperit pe malul râului Timiș

Mamuții au fost animale impresionante dar care nu depășeau cu mult în dimensiune elefanții actuali, înălțimea la umăr a masculilor fiind de aproximativ 3 m, iar femelele fiind considerabil mai mici. Aceștia sunt mamifere din ordinul Proboscidea (adică „animale cu trompă”), încadrați taxonomic în aceeași familie cu elefanții actuali (familia Elephantidae).

Arborele genealogic al mamuților își are originea în Africa, aceștia ajungând pentru prima dată în Europa în urmă cu aproximativ 3.5 milioane de ani. Fosilele europene indică prezența a 4 cronospecii, în baza modificării morfologiei dentare și craniene: Mammuthus rumanus – a fost descris din intervalul Pliocen mediu-Pliocen târziu (aproximativ 3.5-2.5 milioane de ani), M. meridionalis – a trăit în Pleistocenul timpuriu (în jur de 2.6 până la 0.7 milioane de ani în urmă), M. trogontherii – de la începutul Pleistocenului mediu (0.7 până la 0.35 Ma) și mamutul lânos M. primigenius – în intervalul Pleistocen mediu-Holocen timpuriu (0.35 până la 0.01 Ma).

Modificările dentare au condus la o rezistență crescută la abrazie, oamenii de știință corelând această observație cu trecerea de la consumul frunzelor din habitatele de savană la pășunatul în habitatele stepice ierboase din Pleistocen. Mamutul lânos a fost ultima și cea mai răspândită specie a genului și a dispărut din America de Nord și Europa în timpul ultimei glaciațiuni, cel mai probabil din cauza unui cumul de factori precum schimbările climatice, restrângerea habitatului și vânatul excesiv de către oamenii preistorici. În urmă cu aproximativ 10000 de ani, mamutul lânos mai exista doar pe Insula Wrangel din nordul Siberiei, aici rămânând o populație izolată a cărei diversitate genetică a scăzut în timp, acesta fiind probabil și unul dintre motivele pentru care specia a devenit extinctă în urmă cu aproximativ 4000 de ani.

Mamuții au coexistat cu oamenii preistorici, pentru care au reprezentat o resursă valoroasă și divers utilizată, dovezi în acest sens fiind datate cel mai timpuriu în urmă cu aproximativ 30000 ani (în Paleoliticul Superior). Consumul de carne este indicat de semnele de pe unele oase descoperite în situri arheologice, această interpretare fiind confirmată și de studiul izotopilor stabili din oasele omului de Neanderthal. Oasele și fildeșul au fost folosite pentru unelte, sculpturi și opere de artă și chiar ca materiale de construcție. Au fost descoperite rămășițe ale unor locuințe construite cu oase și fildeș de mamut, iar cadrele acestora au fost aparent acoperite cu pieile de mamut. Unii oameni de știință consideră că această resursă a fost valorificată din cauza deficitului de lemn disponibil în mediul stepic în care conviețuiau oamenii și mamuții, astfel oasele rămase mai degrabă în urma morții naturale a mamuților fiind folosite nu doar pentru construcții ci chiar și pentru foc.

În colecțiile MNaB din cadrul Secției de Arheologie și Compartimentului de Științele Naturii se află mai multe elemente de mamut, reprezentând defense întregi și fragmente, molari sau elemente scheletice.

Exponatul lunii septembrie aparține Secției de Arheologie și constă într-un fragment fosilizat format din diafiza (reprezentată parțial) și epifiza distală a femurului stâng al unui mamut. Specia nu poate fi precizată în absența elementelor dentare sau a contextului stratigrafic. Acest fragment a fost descoperit pe malul Timișului în anul 2000, fiind colectat de la suprafață în dreptul localității Bazoș (județul Timiș) și donat secției de Arheologie a MNaB prin intermediul regretatului arheolog și muzeograf Alexandru Szentmiklosi.