- This event has passed.
Timișoara: Expoziția „Mănăstirea cisterciană de la Igriș, 1179 – 1500, din perspectiva cercetărilor arheologice” va prezenta cercetările arheologice sistematice (2016 – 2017 și 2019-2021)
16 septembrie, 2022 - 16 octombrie, 2022
„MĂNĂSTIREA CISTERCIANĂ DE LA IGRIȘ, 1179 – 1500, DIN PERSPECTIVA CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE”
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, aduce în fața vizitatorilor parte din măreţia a ceea ce a fost odinioară mănăstirea cisterciană Egres. Situat pe raza comunei Sânpetru Mare, județul Timiș, situl arheologic este unul dintre cele mai importante din epoca medievală și unul dintre cele mai însemnate la nivel național. Mănăstirea de la Igriș a fost reprezentativă pentru Regatul Maghiar medieval, aici fiind înhumați regele Andrei al II-lea (1205-1235) şi soţia sa, Yolanda de Courtenay, după cum indică sursele documentare.
Expoziția „Mănăstirea cisterciană de la Igriș, 1179 – 1500, din perspectiva cercetărilor arheologice” va prezenta cercetările arheologice sistematice (2016 – 2017 și 2019-2021) realizate de arheologii Muzeului Național al Banatului în colaborare cu Institutul de Arheologie al Universității Catolice ”Pázmány Péter” din Budapesta, precum și cu alte instituții academice din România (Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române din Bucureşti (2016-până azi), Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău (doar în 2016).
Prin intermediul artefactelor și imaginilor, expoziția prezintă principalele momente din istoria mănăstirii, cu accent pe secolul al XIII-lea, perioada sa de apogeu, dar va fi înfățișată și perioada de după abandonarea sa, când a funcționat pentru câțiva ani ca fortăreață. Cuprinde obiecte găsite în timpul cercetărilor arheologice de la Igriş. Vor fi prezentate fragmente arhitecturale provenite de la ancadramente de fereastră, ancadramente de portal, fragmente de chei de boltă şi segmente de coloane şi capiteluri, precum şi elemente decorative din piatră care au înfrumuseţat edificiul mănăstiresc. De asemenea, vor fi expuse fragmente arhitecturale din marmură roşie care provin de la sarcofagele regale. La acestea se adaugă obiecte din metal și os găsite în inventarul mormintelor cercetate, precum şi într-o groapă care poate fi pusă în legătură cu invazia mongolă de la 1241, în care au fost depuse fragmente de schelete umane şi diverse piese de ceramică şi metal.
Vernisajul este programat joi, 15 septembrie, de la ora 18.00, în mansarda B1 a Bastionului Theresia. Vor participa arheologii Muzeului Național al Banatului, în frunte cu dr. Daniela Tănase, responsabilă de cercetările arheologice, precum și managerul instituției, Claudiu Ilaș. Expoziția va putea fi vizitată până în 16 octombrie.
Vă așteptăm!