Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Tulcea: AEGYSSUS REDIVIVUS la Muzeul de istorie și arheologie

27 iulie @ 02:28 EET

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea vă invită la

AEGYSSUS REDIVIVUS

la Muzeul de istorie și arheologie

Vineri, 13 iunie 2014, începând cu ora 10.00, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Parcul Monumentul Independenței, va avea loc acțiunea Aegyssus Redivivus, prima din proiectul AEGYSSUS – ORAȘUL COPIILOR, finanțat de Consiliul Local al Municipiului Tulcea și organizat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea în parteneriat cu Filiala Tulcea a Crucii Roșii Române, Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea – Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”, Asociaţia Culturală „Doruleţul” și Ansamblul Folcloric Aromân „Dor”, sat Sarighiol de Deal, com. Beidaud, jud. Tulcea.

Ce spun organizatorii:

Activitatea îşi propune reconstituirea unui eveniment militar important din istoria cetăţii getice Aegyssus (ale cărei ruine se observă astăzi în Parcul Monumentul Independenței), respectiv cucerirea acesteia de către romani. Cetatea este menţionată de poetul latin Ovidiu (exilat la Tomis în anul 8 p.Chr. de împăratul roman Augustus) în Epistolele sale – Epistole ExPonto.

Printr-un „salt în timp” copiii, prin activităţi specifice (tors, țesut, olărit etc.) și costumați în veșminte getice și romane, vor reînvia viaţa anticului Aegyssus. Atacul trupelor romane asupra cetății, cucerirea acesteia, lăsarea la vatră a unui veteran, căsătoria acestuia cu o fată getă sunt alte momente importante ale acțiunii care îi vor ajuta pe elevi să înțeleagă procesul etnogenezei românești.

La activitate participă elevi de la Liceul de Artă ”George Georgescu” Tulcea (cls. a IV-a, coordonați de d-na învățător Lucreția Petcu), Școala ”I.L. Caragiale” Tulcea (cls. a IV-a C, coordonați de d-na învățător Niculina Moroianu), Școala ”Constantin Găvenea” Tulcea (cls. a IV-a Step by step, coordonați de d-nele învățător Părlog Daniela și Pană Lidia) și de la Liceul ”Ion Creangă” Tulcea (cls. a IV-a, coordonați de d-na învățător Atim Georgeta).

”Aproape de ţărmul Istrului cu cele două nume stă o cetate bătrână,

De care cu greu se poate apropia cineva, din cauza întăririlor şi a aşezării locului.

Caspianul Aegisos dacă credem ce spun locuitorii despre ei înşişi –

A întemeiat acea cetate şi a dat propriul său nume operei sale.” (Ovidiu, Ex Ponto)

Cătălina Popa – Responsabil Relații Publice

Tel./ fax: 0240 515866; relatiipublice@icemtl.ro––Original Message––

Details

Date:
27 iulie, 2024
Time:
02:28 EET
Event Category:
Event Tags:
,