Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Tulcea: Expoziția de fotografie „Iată Suzhou!“, la Muzeul de Artă

31 octombrie, 2019 - 8 noiembrie, 2019

Expoziția de fotografie „Iată Suzhou!“, la Muzeul de Artă

Joi, 31 octombrie 2019, începând cu ora 16.00, la Muzeul de Artă, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Iată Suzhou!“, organizată de Consiliul Județean Tulcea, prin Institutul de Cercetări Eco Muzeale ”Gavrilă Simion”, și Municipalitatea Suzhou. Evenimentul va beneficia de prezența Excelenței Sale doamna Jiang Yu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze la București, precum și a unei delegații a Municipalității Suzhou, cu care județul nostru are o relație de cooperare din anul 1995.
Expoziția este prilejuită de împlinirea a 24 de ani de cooperare româno – chineză la nivel județean dar și a 70 de ani de la inițierea legăturilor diplomatice dintre China și România, pe 5 octombrie 1949, în urma căreia s-au înregistrat cooperări bilaterale solide în cadrul ONU și al altor organizații internaționale, precum și rezultate fructuoase ale schimbului și cooperării în diferite domenii.

Ce spun organizatorii despre expoziție:

Dacă veniți în Suzhou veți vedea fiecare casă așezată de-a lungul râurilor. Poduri mici se arcuiesc peste râuri iar clădiri tradiționale, cu specificele țigle negre și pereți albi, sunt presărate prin oraș. Suzhou este cunoscut și în țară și peste hotare drept tărâmul peștelui și al orezului, raiul pe pământ!
Sunt atât de multe locuri interesante de văzut în Suzhou! Ați putea asculta relaxantul sunet scos de vâsle pe râuri, să vizitați marele lac Taihu învăluit în ceață, să apreciați grădinile clasice din Suzhou, în care fiecare pas vă poate duce spre un nou peisaj încântător, și să vedeți Poarta Pan, cu ambele sale intrări, pe apă și pe uscat.
Suzhou, un oraș vechi de 2500 de ani reprezintă armonioasa coexistență a culturii străvechi și dezvoltării moderne din secolul XXI.
De-a lungul timpului am adus în dar fraților noștri tulceni medicina tradițională Wu, pictura și caligrafia tradițională, mătasea noastră vestită. Prin expoziția „Iată Suzhou !” vă invităm în orașul nostru, sperând că vom avea ocazia să vă demonstrăm că ospitalitatea chineză este egală cunoscutei ospitalități românești!

Details

Start:
31 octombrie, 2019
End:
8 noiembrie, 2019
Event Category:

Organizer

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Phone
0240 513231
Email
relatiipublice@icemtl.ro; icemtl@icemtl.ro
View Organizer Website

Venue

Muzeul de Artă – Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea
Str. Grigore Antipa nr. 2
Tulcea, Tulcea 820017 Romania
+ Google Map
View Venue Website