- This event has passed.
Turda: ateliere interactive „Ouă încondeiate”
9 martie, 2018 @ 13:00 - 16:00 EET
Muzeul de Istorie Turda organizează în luna martie 2018 ateliere interactive „Ouă încondeiate”. Cea de a VI-a ediţie, desfăşurată în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor ce vor avea prilejul să deprindă meșteșugul încondeierii ouălor în tehnica tradiţională cu ceară topită şi băi succesive de culoare – meșteșug specific tuturor provinciilor istorice românești.
Prin intermediul atelierelor ne propunem transmiterea unor meşteşuguri tradiţionale şi popularizarea unei imagini corecte, reale despre cultura şi arta ţărănească. În cadrul atelierelor vor fi prezentate participanților toate etapele decorării ouălor, de la prepararea vopselelor şi prezentarea etapelor de protejare a fondului cu ceară topită, la o scurtă prezentare despre istoricul și dimensiunea culturală a acestui obicei. Participanții la ateliere vor descoperi bogăţia modelelor ornamentale, structurate preponderent în motive vegetale, zoomorfe, motive inspirate după obiectele din gospodărie şi nu numai, şi vor afla denumirea şi semnificaţia acestora. Dintre simbolurile solare încondeiate pe ou se remarcă zvastica – un simbol străvechi al soarelui, folosit de mai toate popoarele. Termenul îşi are originea în sanscrită suastika, înseamnând orice obiect aducător de noroc. La români, simbolul folosit pe ouăle încondeiate apare sub denumirea „crucea încârligată” sau „crucea ruptă”. Din păcate astăzi, cei mai mulţi asociază svastica cu nazismul, neştiind că din cele mai vechi timpuri svastica a fost un simbol al norocului în aproape toate culturile.
În fiecare vineri din luna martie (9, 16, 23 şi 30), între orele 13-16 la muzeu se vor organiza ateliere pentru tineri şi adulţi. Copiii de vârstă școlară sunt invitați să participe la aceste demonstrații, fie însoțiți de părinți sau bunici, fie în grup organizat, pe baza unor programări în cadrul atelierelor de pedagogie muzeală. Durata unui atelier este de două ore, iar tariful de 10 lei/participant. Materialele și instrumentele necesare sunt puse la dispoziție de către organizatori.
În acest an în premieră la Turda, atelierul de ouă încondeiate din data de 15 martie, orele 16 -19 va fi coordonat de meşterul popular şi colecţionarul Sebastian Paic, preşedintele Asociaţiei pentru cultură tradiţională ZESTREA, care va dezvălui tainele acestui meșteșug.
Având locuri limitate, vă rugăm confirmați participarea dumneavoastră la numărul de telefon 0264-311826; 0743312812, persoana de contact Annita Szotyori sau la adresa de email muzeulturda@gmail.com.