Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Turda: Expoziţia itinerantă de artă fotografică „COMORILE ROMÂNIEI”

18 august, 2018 @ 11:00 - 25 august, 2018 @ 20:00 EEST

Expoziţia itinerantă de artă fotografică
„COMORILE ROMÂNIEI ”
Expune: Ilie Tudorel, Baia Mare, judeţul Maramureş.

Dedicată : CENTENARULUI Marii Uniri de la 1918;
Anului European al Patrimoniului Cultural – 2018

Expoziţia de artă fotografică „Comorile României” este o expoziţie-eveniment care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale patrimoniului cultural din România.Turneul naţional al expoziţiei va parcurge toate regiunile istorice ale României, până în prezent expoziţia fiind expusă în regiunile Banat, Bucovina, Crişana, Maramureş,Oltenia şi Transilvania în muzee şi alte instituţii de cultură. În centrul regiunii Transilvania expoziţia va fi expusă şi în 18 august 2018 la Muzeul de Istorie Turda din municipiul Turda, judeţul Cluj, în cadrul „Zilelor Municipiului Turda” ediţia 2018.
Obiectivul expoziţiei este ca în anul aniversar al Centenarului Marii Uniri de la 1918 să facă cunoscute publicului larg valorile recunoscute pe plan mondial ale patrimoniului tangibil,intangibil şi natural ale României. Este vorba despre acele valori patrimoniale româneşti care ne diferenţiaza cultural de alte popoare şi ne fac mândri că suntem români, mai ales acum când are loc un proces de globalizare şi de nivelare a valorilor pe plan mondial. Patrimoniul este o componentă esenţială a identităţii noastre româneşti !
Uniunea Europeană încurajează iniţiativele prin care cetăţenii să se implice în ampla cunoaştere a patrimoniului cultural şi de aceea anul 2018 a fost declarat Anul European al Patrimoniului Cultural, prilej cu care se va consolida sentimentul de apartenenţă la un spaţiu cultural european comun ,desigur cu respectarea diversitaţii culturale şi elementelor de unicitate ale fiecărui popor în parte.
Expoziţia de fotografie „Comorile României” prezintă într-un număr de peste 70 de lucrări de artă fotografică înrămate, unele de mari dimensiuni, cele mai valoroase locaţii, monumente sau sit-uri arheologice ale patrimoniului tangibil recunoscute pe plan mondial (aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO): fortăreţe dacice din Munţii Oraştie, biserici de lemn din Maramureş, biserici pictate din nordul Moldovei, sate cu biserici fortificate din centrul Transilvaniei, centrul istoric al oraşului Sighişoara şi Manăstirea Hurezi. În imagini mai este prezentat şi patrimoniul natural (locaţii aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delta Dunării, pădurile primare şi bătrâne de fag din Carpaţi ( Strâmbu-Baiuţ şi Groşii Ţibleşului).
Patrimoniul intangibil este reprezentat prin imagini despre tradiţii şi meşteşuguri tradiţionale româneşti prezente pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, cum sunt :
colindatul de ceată bărbătească, doina, tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu,
jocul fecioresc din România, tehnicile de ţesere a scoarţelor româneşti tradiţionale,
ritualul căluşului, practicile culturale asociate zilei de 1 martie.
Pentru a completa imaginea de ansamblu, în cadrul patrimoniului tangibil mai sunt prezentate şi câteva din locaţiile aflate pe lista tentativa (preliminară) UNESCO:
bisericile bizantine şi post-bizantine de la Curtea de Argeş, biserica Densuş, Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, oraşul istoric Alba Iulia, centrul istoric al oraşului Sibiu, culele din Valahia Mica (Oltenia), Masivele Retezat si Rodnei, etc.
Toate aceste fotografii color realizate la un înalt nivel artistic se constituie într-o oglindă vie a bogaţiei culturale de care dispune poporul român în anul Centenarului şi pot fi un important vector de promovare a turismului cultural din România.
Patrimoniul cultural al României este o bogaţie care venind din străbuni şi străbătând veacurile este o parte integrantă a identităţii naţionale dar are şi o valoare universală !
Se cuvine deci să-l cunoaştem, să-l păstrăm, să-l punem în valoare şi să-l transmitem generaţiilor viitoare !

Details

Start:
18 august, 2018 @ 11:00 EEST
End:
25 august, 2018 @ 20:00 EEST
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul de Istorie Turda
View Organizer Website

Venue

Muzeul de Istorie Turda
Str. B. P. Haşdeu nr. 2
Turda, Cluj 401154 Romania
+ Google Map
View Venue Website