Vaslui: expoziția lunii august 2023 la Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” – Carte poștală ilustrată – Administrația Financiară a județului Vaslui

Luna august este plină de culoare și voie bună, pentru că orașul îmbracă haine de sărbătoare cu ocazia Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui.

Cu o istorie bogată, ce datează încă din perioada domnitorului Alexandru cel Bun, „provincialul [orășel n.n.] liniștit și patriarhal” – așa cum era descris în perioada interbelică – devine pentru câteva zile un furnicar, fiind luat la pas de vasluienii însetați de cultură, de cunoaștere și dornici de distracție.

Ce moment mai potrivit decât acesta, pentru a vă prezenta o filă din istoria Vasluiului și a clădirilor boeme care îi confereau un farmec aparte în trecut și care, semețe, rămân o mărturie a frumuseții arhitecturale de altădată?

Vă aducem astăzi în prim-plan o carte poștală din patrimoniul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui. Aceasta ilustrează Casa Dr. Mihai Popescu, azi Centrul Militar Vaslui, monument istoric și una dintre puținele clădiri din orașul nostru care au rezistat programului de reconstrucție și de modernizare, declanșat de regimul comunist după anul 1968.

Cum mergi dinspre Crucea Gării spre Centrul Civic, pe strada Ștefan cel Mare, pe partea stângă, la numărul 57, descoperi această clădire care datează din anul 1891. Construită de către medicul Mihai Popescu, destinația inițială a fost de locuință. Practic, este una dintre casele boierești, puține oricum la număr, care înfrumusețau străzile cu fațadele lor spectaculoase și ferestrele mari, la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea.

Clădirea este construită în stil eclectic provincial, cu elemente decorative neoclasice la fațadă (compuse din frontoane, coloane adosate, ancadramente profilate, motive vegetale, motive geometrice și antropomorfe). Accesul în clădire se făcea pe o impozantă scară din piatră.

Iată câteva dintre momentele-cheie ale istoriei acestei case boierești, care și-a schimbat ulterior destinația.

În urma „Legii Organizării Administrației Finanțelor Statului” din 6 martie 1897, s-a înființat Administrația Exterioară – care se ocupa, prin administrațiile din fiecare județ, cu constatarea, urmărirea, perceperea taxelor.

La data de 14 noiembrie 1910, imobilul a devenit sediul Administrației Financiare a Județului Vaslui, după ce (13) Ministerul Finanțelor Publice l-a cumpărat de la dr. Mihai Popescu.

Odată cu organizarea administrativ-teritorială a localităților din România, Administrația Financiară a Județului Vaslui a fost preluată din anul 1953 de către Sfatul Popular Raional Vaslui, schimbându-și titulatura în Administrația Financiară a Raionului Vaslui.

În anul 1968, odată cu „Legea reorganizării administrativ-teritoriale”, Vasluiul devenea capitală a județului cu același nume, iar fosta clădire a Administrației Financiare căpăta o nouă destinație, cea de sediu al Centrului Militar Județean Vaslui, destinație care se păstrează și astăzi.

Suntem norocoși că avem privilegiul de a admira această clădire rămasă în picioare după modernizarea comunistă. Este adevărat că, în urma cutremurului din anul 1940, imobilul a suferit grave avarii. S-a prăbușit frontonul triunghiular neoclasic de pe fațada dinspre strada Ștefan cel Mare. Au fost distruse multe ornamente neoclasice ale plasticii arhitecturale exterioare. Cartea poștală, care datează din perioada interbelică, aflată în patrimoniul muzeal, oferă o acuratețe a modului în care arăta construcția inițial.

Și acum, o informație extra. Pentru că în spatele și pe spatele fiecărei cărți poștale există o poveste, analizând acest bun cultural aflăm că destinatarul era un domn Iliescu din București, de pe strada Pristorului, nr. 21, căruia expeditorul, al cărui nume nu îl cunoaștem (apare o semnătură ilizibilă), îi greșise cu ceva. Mesajul scris cu cerneală albastră este grăitor în acest sens: „Nene Ilie cu toate că nu sunt așa vinovat cum mă crezi și te știu că ești supărat pe mine te rog să uiți”. Nu știm de ce se făcea vinovat expeditorul, dar sperăm că mesajul și cartea poștală și-au făcut efectul, iar cei doi s-au împăcat.