
- Acest eveniment a trecut.
Ziua Astronomiei – 11 mai 2019 la Bacău
11 mai, 2019

Ziua Astronomiei – 11 mai 2019
În anul 1973, în California, astronomul amator Doug Berger, președintele de atunci al Asociației Astronomice din California de Nord, a decis ca, în loc să invite oamenii la observații într-o locație cât mai îndepărtată de luminile orașului, să aducă comunitatea astronomilor, cu tot cu aparatură, în mijlocul orașului, astfel încât mii de oameni ce nu mai priviseră niciodată prin telescop, să poată admira minunile bolții cerești.
Ideea a fost atât de apreciată, încât din anul 2007 se sărbătoresc două Zile ale Astronomiei anual. Anul acesta, prima va fi pe 11 Mai, iar cea de-a doua va fi pe 5 Octombrie!
Sub genericul publicat la nivel mondial: „Astronomia aproape de oameni”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” sărbătorește la data de 11 Mai 2019 la subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Ziua Astronomiei.
Cu această ocazie invităm publicul la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” din Bacău, sâmbătă 11 Mai 2019 între orele 08:00-16:00 pentru a vizita expozițiile „Universul – De la Pământ la Stele”, „Astronautica mileniului III”, pentru a viziona filme documentare și pentru a discuta cu specialiștii noștri despre planete, stele și galaxii.
Vizitarea expozițiilor va fi gratuită.
Pentru spectacolele de planetariu programările se vor face telefonic, în limita locurilor disponibile, la numărul de telefon 0234-513.724.
Prețul biletului este de 5 lei/persoană.
Vă așteptăm!
Manager,
Dr.Gabriela Gurău