Oltenița: Miercuri, 28 noiembrie 2018, ora 11:00, Muzeul Civilizaţiei Gumelnița vă invită la inaugurarea noii expoziţii permanente de artefacte neolitice, dacice şi greceşti
Muzeul Civilizației Gumelnița - Oltenița Str. Argeșului nr. 101, Oltenița, Călărași, RomaniaMiercuri, 28 noiembrie 2018, ora 11:00, Muzeul Civilizaţiei Gumelnița vă invită la inaugurarea noii expoziţii permanente de artefacte neolitice, dacice şi greceşti
Târgoviște: vernisajul expozițiilor permanente ”Imaginea femeii în Paleolitic” și „Arta Paleolitică din România”
Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic - Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" - Târgoviște str. Stelea nr. 4, Târgoviște, Dâmbovița, RomaniaVineri 21 decembrie 2018 ora 11,00, la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic (str. Stelea, nr. 4), va avea loc vernisajul expozițiilor permanente ”Imaginea femeii în Paleolitic” și Arta Paleolitică din România”. Prima dintre ele va reuni peste 60 de mulaje profesionale ale celor mai importante sculpturi, cu vârste între 35.000 și 12.000 ani, descoperite pe teritoriul Europei și Asiei, practic de la Oceanul Atlantic la Pacific. Cea de a doua include majoritatea obiectelor de artă și podoabă paleolitice (piese originale), mai vechi de 18.000 de ani descoperite până acum pe teritoriul României. Toate acestea fac parte din Tezaurul Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, din cadrul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște. Toți iubitorii de cultură sunt invitații să participe la acest eveniment prilejuit de împlinirea a 5 ani de la înfințarea muzeului.
Bacău: o nouă filială a Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I”
Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I". Filiala Bacău str. General Ștefan Gușă, nr. 9, Bacău, Bacău, RomaniaVă invităm să vizitați FILIALA BACĂU a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”! Începând cu data de 01.10.1997, la Bacău, funcționează o nouă filială a Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I”. Filiala a fost inființată în baza Dispozițiunii Statului Major General nr.S/B 3/2608 din 28.07.1997. În 1997, la inițiativa Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău, a Prefecturii și a Consiliului Județean Bacău, s-a solicitat Ministerului Apărării Naționale înființarea la Bacău a unei filiale a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”. Încă de la înființare, filiala Bacău a organizat și vernisat o serie de expoziții, simpozioane, mese rotunde, dezbateri, diferite activități în parteneriat cu alte instituții de cultură și unități de învățământ din Bacău. În luna martie a anului 2003 s-a hotărât mutarea sediului Filialei Bacău în cadrul Batalionului 693 Parașutiști „Smaranda Brăescu” din Bacău. La acea vreme exista acolo un punct muzeistic, cu un patrimoniu valoros, aparținând Muzeului Militar Național, realizat în perioada în care în unitate funcționa Școala Militară de Ofițeri în Rezervă Bacău. Din 2003 până în prezent, expoziției permanente i s-au adus mai multe modificări, dintre care cea mai importantă a fost în anul 2010, când a fost realizată o expoziție dedicată parașutiștilor militari. FILIALA BACĂU a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” se bucură de o colaborare foarte bună cu Complexul Muzeal ,„Iulian Antonescu” din Bacău, iar o parte de activități sunt găzduite de această instituție. FILIALA BACĂU a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” realizează numeroase expozitii temporare, care confirmă rolul si locul institutiei noastre in informarea, culturalizarea si responsabilizarea publicului larg. Secțiunea băcăuană evocă în expoziții și activități istoria și tradițiile militare ale poporului român, aducând totdată în fața publicului obiecte, documente și lucrări cu caracter memorialistic. Vă facem cunoscut programul de vizitare, tarifele și datele de contact ale filialei: FILIALA BACĂU a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Adresa: str. General Ștefan Gușă nr. 9, Bacău, jud. Bacău, cod poștal 600234 Telefon programări: 0234.588.295, int. 168 Fax: 0234.581.920 Program vizitare: Luni – Vineri: 07:30-15:30 Sâmbătă – Duminică: doar cu programare Tarife: EXPOZIȚIA PERMANENTĂ: - 2 lei = copii, elevi, studenți, pensionari - 8 lei = adulți - GRATUIT = copii instituţionalizaţi; elevi şi studenţi din instituţii de învăţământ militar; persoane cu handicap, precum și persoanele însoțitoare ale acestora; veterani de război; veterani ai teatrelor de operaţii; angajați ai rețelei muzeale. Vă urăm vizionare plăcută!
Braşov: Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului
Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului Piața Sfatului Nr. 15, Brașov, Brașov, RomaniaMuzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului este un proiect - pilot in Romania care propune un discurs muzeal modern intr-o cladire istorica din secolele XVI - XVIII aflat in centrul vechi al Brasovului. Sunt ilustrate mentalitati si comportamente specifice secolelor XVII, XVIII, XIX si XX , un univers urban in miscare care este construit pe verticala pe masura ce se parcurg cele 4 nivele ale imobilului. Aici se intalneste Orientul si Occidentul datorita comertului international practicat de sute de ani. Realizarea Muzeului Civilizatiei Urbane a Braşovului este un proiect de anvergurăcare a avut in vedere sublinierea relaţiei dintre valoarea exceptionala a monumentului istoric, recent restaurat, situat in piata Sfatului din Braşov si conceptia originala de ilustrare a unei societati urbane; ne referim la modul de viaţa intr-o lume urbana, diversificata etnic, cu status-uri sociale si economice riguros reglementate, cu preocupări si comportamente cotidiene proprii. Pentru personalizarea muzeului brasovean, in mod special s-a pus accentul pe contextulgeografic al Braşovului, care a dezvoltat legaturi comerciale si economice cu Orientul şi Occidentul în decurs de patru secole, fiind un oras la raspantia celor doua continente. Este un proiect pilot in Romania, inedit prin constructia expunerii muzeale in functie de nivelele cladirii - monument istoric - care permite, datorita transformarilor in timp, sa sustina un discurs muzeal despre societatea urbana, cu reprezentari dominante pentru secolul al XVII-lea, al XVIII-lea, al XIX-lea şi XX. Parcursul pe verticala inseamna descoperirea de catre vizitator a unor contexte de civilizatie care corespund fiecarei perioade istorice pe masura ce vizitam subsolul, parterul, etajul si mansarda. Este subliniat rolul pietei ca spatiu de desfasurare a marfurilor si oamenilor. In acest perimetru erau dispuse pravaliile numite "bolţi" deoarece erau adapostite in ganguri cu bolta, pivnite de depozitare, hanurile, case de locuit; toate acestea dau dimensiunea unei lumi in miscare care produce, cumpara si vinde , face tranzactii, faciliteaza intalniri intre oamenii veniti din Europa dar si din Orient pentru negot. Influenta Vienei si a marilor orase europene in secolul al XIX-lea emancipeaza Brasovul care preia stilul si moda timpului schimband mentalitati si atitudini in ce priveste locuirea, imbracamintea, meseriile artistice, perceptia familiei, a comunitatii urbane, chiar memorizarea acestei societati prin fotografie. O noua viziune asupra brasovului vechi, cu recunoscute traditii, oras cosmopolit si multicultural, integrat marilor rute comerciale internationale, este obiectivul principal pe care Muzeul civilizatiei urbane si l-a propus. Dr. Ligia Fulga
Sibiu: Muzeul Național Brukenthal are deosebita plăcere de a vă invita să participați la deschiderea noii expoziții permanente dedicate lui Ionel Pop la Muzeul Cinegetic „August von Spiess”
Muzeul Cinegetic ”August von Spiess” Sibiu Str. Școala de Înot nr. 4, Sibiu, Sibiu, RomaniaMuzeul Național Brukenthal are deosebita plăcere de a vă invita să participați la deschiderea noii expoziții permanente dedicate lui Ionel Pop, sâmbătă, 18 mai 2019, ora 14:00, la Muzeul Cinegetic "August von Spiess" din Sibiu, str. Școala de Înot nr. 4. Expoziția prezintă obiecte personale, trofee, manuscrise sau vestigii ale Văii Frumoasei, ce au aparținut lui Ionel Pop sau în legătură cu acesta și locurile pe care le-a colindat de-a lungul vieții sale.
Muzeul ASTRA va inaugura duminică, 19 mai 2019, ora 13:00, Muzeul Țării Secașelor în localitatea Miercurea Sibiului.
Muzeul Țării Secașelor Miercurea Sibiului, Miercurea Sibiului, Sibiu, RomaniaMuzeul ASTRA va inaugura duminică, 19 mai 2019, ora 13:00, Muzeul Țării Secașelor în localitatea Miercurea Sibiului. Colecția celui mai nou muzeu din peisajul cultural al județului Sibiu va fi organizată într-o clădire aflată în Piața Corneliu Medrea, nr. 31, în zona centrală, în apropierea bisericii greco-catolice și a bisericii evanghelice. Ca reper istoric, clădirea respectivă a fost sediul poștalionului în secolul al 19-lea, iar partea cea mai veche datează din perioada medievală. Trebuie știut faptul că obiectele expuse sunt recuperate de către specialiștii Muzeului ASTRA din această zonă. Sunt redate astfel, aspecte din viața românilor, sașilor, landlerilor etc., prin intermediul exponatelor care au aparținut localnicilor și înaintașilor acestora. De asemenea, prin intermediul exponatelor din pavilonul dedicat mijloacelor de transport tradiționale și a celor din subsolul clădirii sunt ilustrate principalele ocupații ale locuitorilor. Muzeul va conține piese de mobilier, textile, costume tradiționale, mijloace de transport, instrumentar agricol etc., toate puse în valoare prin intermediul mijloacelor audio-video. Acest proiect a fost posibil cu ajutorul Consiliului Județean Sibiu. Muzeul Țării Secașelor va fi deschis de miercuri până duminică între orele 10:00 – 18:00. Vernisajul expoziției permanente va avea loc duminică, 19 mai 2019, de la ora 13:00, în curtea clădirii. Evenimentul va fi urmat de un brunch cu produse din Țara Secașelor, ateliere demonstrative și un spectacol de muzică și dansuri traditionale.
București: Inaugurarea Muzeului de Istorie și Cultură a Evreilor din România
Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România Mamulari 3, București, București, RomaniaDupă o pauză de cinci ani, ne redeschidem publicului, continuând astfel povestea delor patru decenii de existență a Muzeului de Istorie și Cultură a Evreilor din România ”Dr. Nicolae Cajal”. Vom vernisa și Pinacoteca Federației Comunităților Evreiești din România la etajul întâi al muzeului, loc unde veți descoperi multe surprize plăcute. 16:30-17:30 16.30 Tăierea panglicii și alocuțiuni 17:30-18:30 Vernisajul Pinacotecii FCER
București: Vă așteptăm din 11 iunie 2019 să vizitaţi o nouă colecție! Este vorba despre expoziția permanentă a Colecţiei „Simion A. Iuca”, intrată în patrimoniul Muzeului Colecţiilor de Artă
Muzeul Colecțiilor de Artă - Muzeul Național de Artă al României - București Calea Victoriei nr. 111, București, București, RomaniaVă așteptăm din 11 iunie 2019 să vizitaţi o nouă colecție! Este vorba despre expoziția permanentă a Colecţiei „Simion A. Iuca”, intrată în patrimoniul muzeului în anul 2018, prin generozitatea doamnelor Alexandra Slavu şi Maria-Mărgărita Iuca, fiicele artistului Simion Iuca. Gravor, pictor şi profesor, Simion A. Iuca (Bucureşti, 1907 – Bucureşti, 1994) a absolvit în 1928 Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, la clasa de pictură coordonată de George Demetrescu Mirea, completându-şi formaţia artistică în perioada 1929 – 1936 la Paris, unde a frecventat cursurile de la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, în atelierul de pictură condus de Lucien Simon. Colecţia „Simion A. Iuca” este compusă în cea mai mare parte din lucrări de grafică în tehnici variate (desene în creion, sanguină, tuş, cărbune pe hârtie ți gravuri cu dăltiţa, gravură cu acul, acvaforte, acvatintă, vernis moale, litografie, xilogravură, linogravură, monotip) realizate începând cu anul 1925 („Tatăl meu în bibliotecă”) şi finalul anilor 1960 („Docuri la Constanţa”, „Piaţă la Baia Mare”, „Alexandra”). O secţiune mai restrânsă a donaţiei este constituită de câteva picturi, datând din perioada interbelică, completate cu un peisaj -„Vedere din Sinaia”, realizat în 1958. Mai multe detalii vă așteaptă în expoziție, din 11 iunie 2019, la Muzeul Colecţiilor de Artă, corp C, etaj II (Calea Victoriei 111). Program de vizitare: sâmbătă – miercuri, 10:00 – 18:00 Tarif: 15 lei (gratuit în prima zi de miercuri din fiecare lună)
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invita la deschiderea oficială a Secției de Istorie și Artă religioasă „Episcop Iacov Antonovici”
Secția de Istorie și Artă religioasă „Episcop Iacov Antonovici” - Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui Florești, Vaslui, RomaniaMuzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, alături de Consiliul Județean Vaslui și Episcopia Hușilor, are deosebita plăcere de a vă invita la deschiderea oficială a Secției de Istorie și Artă religioasă „Episcop Iacov Antonovici” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 iulie 2019, la ora 1300 în Palatul Egumenesc al Mănăstirii Florești – Județul Vaslui. Activitatea va consta într-o slujbă religioasă de sfințire a noului sediu și vernisajul expoziției permanente de Istorie și Artă Religioasă „Episcop Iacov Antonovici”. Organizatorul activității este prof. dr. Ramona Maria MOCANU, manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Vă așteptăm cu drag!
MUZEUL DIN ȘCOALĂ – SOHODOL – Deschiderea muzeului va avea loc sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 13,30
Proiect MUZEUL DIN ȘCOALĂ – SOHODOL Viața și ocupațiile oamenilor din Sohodol se întâmplau, până nu demult, după potriva locurilor. Fiindcă locurile erau numai bune pentru creșterea oilor, în fiecare casă găseai un război de țesut pentru ca lâna să îmbrace, așa cum laptele și carnea hrăneau. Replicile funcționale ale unor obiecte din inventarul casnic și gospodăresc permit vizitatorilor să experimenteze o parte din activitățile tradiționale ale sohodolenilor. Deschiderea muzeului va avea loc sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 13,30.
București: Muzeul Colecţiilor de Artă vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”
Muzeul Colecțiilor de Artă - Muzeul Național de Artă al României - București Calea Victoriei nr. 111, București, București, RomaniaMuzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor. Colecţia a fost donată muzeului în memoria cunoscutului colecţionar şi om de teatru şi film, care şi-a dedicat, alături de soţia sa, întreaga viaţă formării acesteia. Donaţia, constând în 769 de piese, cuprinde artă plastică europeană şi românească (pictură, sculptură, grafică), precum şi artă decorativă europeană, orientală şi românească (textile, mobilier, ceramică, sticlă, metal, piatră şi lemn policrom), provenite din diferite spaţii geografice şi epoci artistice. La acestea se adaugă şi o serie de piese arheologice, datând din Neolitic şi până în Antichitatea târzie. Vă invităm să descoperiţi în pragul Sărbătorilor un ansamblu format din obiectele extrem de valoroase din punct de vedere artistic, istoric şi documentar în mijlocul cărora au trăit şi au creat soţii Dan şi Liana Nasta! Cu stimă, Roxana Bălăneanu Referent comunicare Secția Educație, Comunicare și Proiecte Culturale Muzeul Național de Artă al României Calea Victoriei 49-53, Sector 1, București 010063 Telefon: +4 021 313. 30. 30 int. 876
Codlea: Inaugurare proiect Mixed Reality! La Muzeul Codlei-Muzeul Tradiţiilor Codlene şi al Administraţiei Publice Locale
Muzeul Codlei-Muzeul Tradiţiilor Codlene şi al Administraţiei Publice Locale Strada Lungă nr. 113, Codlea, Brașov, RomaniaInaugurare proiect Mixed Reality! Mâine, 30.01.2020 începând cu ora 16:00, va avea loc evenimentul de inaugurare a proiectului de Mixed Reality (AR-realitate augumentată & VR-realitate virtuală), care vă oferă posibilitatea de a descoperi cu ajutorul tehnologiei avansate, Codlea de ieri transpusă în vremurile prezente. Proiectul cuprinde 7 integrări ale realității virtuale și augumentate, dintre care 1 ghid virtual- pictor Aurel Bordenache, 4 rulări de film documentar- Codlea de odinioară, Tradiții din Codlea, Codlea comunistă și Cetatea Neagră și 2 ferestre virtuale în trecut, respectiv: str Lungă la anul 1900 și avionul lui Albert Ziegler zburând. Aceste produse ale aplicației sunt concepute să ruleaze pe telefoane mobile și prin intermediul ochelarilor speciali. Scopul proiectului este creșterea numărului de turiști în Muzeul Codlei, diversificarea serviciilor către vizitatori, în special pentru segmentul tânar, această tendință reprezintând un pas înainte pentru creșterea și menținerea popularității muzeului pe viitor. Vă așteptăm cu drag să vă lăsați purtați câteva clipe, în valurile vremurilor, nu demult apuse.
Oradea: Se redeschide Muzeul Memorial „Ady Endre”
Muzeul Memorial "Ady Endre" - Oradea Parcul Traian nr. 1, Oradea, Oradea, RomaniaConsiliul Județean Bihor, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal Oradea, în parteneriat cu Muzeul Literaturii „Petőfi” din Budapesta și Asociația Caselor Memoriale ale Scriitorilor Maghiari anunță redeschiderea Muzeului Memorial „Ady Endre” din Oradea, renovat din punct de vedere arhitectural și muzeotehnic începând cu anul 2019, când s-a comemorat Centenarul morții poetului național maghiar. Vernisajul va avea loc vineri, 28 februarie 2020, orele 17.00, la sediul muzeului din Parcul Traian, prilej cu care vor rosti alocuțiuni oficialități județene din România, precum și din Ungaria. Evenimentul include un program artistic susținut de actorul Meleg Vilmos, care va recita din versurile lui Ady Endre, și de muzicianul Huzella Péter, din Ungaria. De asemenea, despre Ady Endre va vorbi dr. Péter Zoltán, istoricul care a scris cea mai completă biografie dedicată poetului național maghiar.
Redeschiderea Muzeului de Științe ale Naturii: biodiversitatea fascinantă a județului Arad, într-un un nou concept expozițional
Muzeul de Științe ale Naturii - Complexul Muzeal Arad Piaţa George Enescu nr. 1, Arad, Arad, Romania”Am plecat de la necesitatea de a prezenta într-o nouă lumină frumusețea județului Arad, diversitatea florei, a faunei, dar și a patrimoniului cultural. De aceea, am investit timp, energie și resurse financiare într-un nou spațiu expozițional din Palatul Cultural. Am implementat o tehnologie nouă, modernă, care cu siguranță va fi apreciată de toți cei care vor vizita muzeul arădean. Suntem convinși că eforturile Consiliului Județean Arad vor fi apreciate și țin să precizez că ele vor contiua, fiind parte dintr-un demers mai amplu, de promovare și punere în valoare a patrimoniului județean, parte importantă din patrimoniul național”, declară Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.” Marți, 15 septembrie 2020, muzeul de științe ale naturii se redeschide pentru vizitatori; un nou concept expozițional, interactiv, care surprinde prin diversitatea temelor ilustrate. Pornind de la diversitatea pieselor/exponatelor aflate în colecțiile Complexului Muzeal Arad, unele clasate în categoria tezaur național, precum și de la noile achiziții și donații, s-a reorganizat întreg muzeul de științe ale naturii, punând în valoare biodiversitatea județului. Astfel, a fost creat un nou concept expozițional, unde valorile de patrimoniu muzeal evidențiază frumusețea județului Arad, din punct de vedere floristic, faunistic și peisagistic. Reorganizarea întregului spațiu expozițional și încorporarea tehnologiei moderne, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal s-au desfășurat pe parcursul acestui an, fondurile fiind asigurate de către Consiliul Județean Arad. ”Prin reorganizarea întregului muzeu de științe ale naturii, am încercat să aducem lucruri noi pentru arădeni: am îmbogățit colecția muzeului prin donații și achiziții, iar în noul spațiu am adus tehnologie modernă: hologramă, touchpad, audio-ghid, sunete ambientale din natură. Totodată – o premieră pentru Arad – am adaptat spațiul expozițional pentru persoanele cu dizabilități prin panourile interactive cu scriere în alfabet Braille și facilitarea accesului acestora în întreaga expoziție”, declară directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad – Bogdan Blaga. Pe parcursul expoziției sunt prezentate, în mod interactiv, plante rare din județul Arad și România, flora și fauna din rezervațiile naturale cuprinse în situl Natura 2000 (Câmpia Cermeiului – zona lacul Tauț și rezervația de importanță locală Dealul Mocrea, Câmpia Crișului Alb și Negru), rezervațiiile naționale ”Dosul laurului” Gurahonț, Stejarul pufos de la Cărand, Balta Rovina de la Ineu. Un segment important al expoziției o reprezintă reconstituirea unor galerii de peșteri, în care sunt etalate și exponate din colecția de mineralogie a muzeului, stalactite și fragmente osteologice de urs de peșteră (clasate în tezaur). Acestea valorifică rezervațiile speologice de importanță națională Peștera Duțu (Valea Mare), Peștera Sinesie (Căprioara) și Peștera cu apă de la moară (Moneasa). Rezervațiile paleontologice de importanță națională de pe Valea Mureșului, de la Zăbalț și Monoroștia sunt reconstituite într-o spațiu exclusive dedicat colecției de paleontologie: fragmente osteologice de mamut, mastodont descoperite la Arad-Ceala, coarne de cerb uriaș și bizon, fosile de plante, și moluște. Parcului Natural Lunca Mureșului – sit Natura 2000, sit de importanță comunitară SPA și SCI și sit de importanță internațională Ramsar (zonă umedă) – îi este alocat un spațiu expozițional generos, unde este prezentată flora și fauna specifică, dar și ocupațiile locuitorilor săi: creșterea animalelor, vânătoarea, pescuitul, transportul sării pe Mureș, vedeta acestui segment expozițional fiind monoxila descoperită în albia Mureșului, în anul 2012 (exponat clasat în categoria tezaur național). Întreaga expoziție este prezentată publicului în mod intertactiv, folosind sisteme audio cu sunete ambientale din natură, adaptate fiecărui segment expozițional; touchpad-uri cu informații privind speciiile din colecția muzeului, rezervațiile naturale din Arad, descoperiri paleontologice; fotografii și filme documentare despre rezervațiile naturale prezentate în expoziție; ghidaj audio. În mod inedit, prezentarea habitatului și ocupațiile locuitorilor Văii Mureșului, este realizată prin intermediul unei holograme. Spațiul expozițional este adaptat și persoanelor cu deficiențe de vedere: ghiduri audio și panouri informative cu scriere în alfabet Braille. Donațiile oferite cu generozitate de arădeni, instituții sau persoane particulare, sunt prezente pe parcursul expoziției: colecția de animale și păsări a vechiului Gimnaziu Regal (azi Colegiul ”Moise Nicoară), colecția de păsări naturalizate (Pavel Pettenkoffer), colecția de fluturi (donația dr. König), colecția de fosile de la Monoroștia (donația ing. Eugen Huțiu), colecția de melci (donația prof. Călin Istrate), dar și lucrările de artă, vitralii realizate de elevii Colegiului de Arte ”Sabin Drăgoi” Arad (prof. coordonator Iuliana Rotaru). Filmele și fotografiile au fost realizate de: Nelu Scripciuc, artist fotograf (Complexul Muzeal Arad) Florin Hornoiu, fotograf-documentarist (Complexul Muzeal Arad) Gabriel Herlo, biolog (Administrația Parcul Natural Lunca Mureșului) Ionel Roșu, biolog Palatul Cultural Arad (Piața George Enescu 1), intrarea dinspre Parcul Copiilor Marți - Duminică: 09.00-13.00 și 14.00-17.00; 13.00-14.00 – dezinfecție și aerisirea spațiilor expoziționale Luni – închis Programări: Pentru protecția Dumneavoastră în Muzeu, vizita se programează din oră în oră (Marți-Duminică: 09.00-13.00; 14.00-17.00), accesul fiind limitat la un număr de 6 persoane simultan. Vă rugăm să programați vizita la telefon 0721.216.027, Marți-Duminică, între orele 09.30-16.30. Bilete de intrare: Adulți: 4 lei / Studenți, pensionari: 2 lei / Copii: 1 leu GRATUIT: Copii instituționalizați, persoane cu dizabilități, veterani de război, grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective. GRATUIT (pe bază de legitimație): pensionarii care au lucrat minimum 10 ani în instituții de cultură, persoane care lucrează în rețeaua muzeală, colaboratori ai muzeului, membrii ICOM/AICA. Taxă de fotografiere: 10 lei / Taxa de filmare: 100 lei Biletele se pot achiziționa de la casieria Muzeului de Științe ale Naturii (Palatul Cultural, intrarea dinspre Parcul Copiilor) și sunt valabile și pentru vizitarea Muzeului de istorie (Palatul Cultural, intrarea dinspre Parcul Copiilor). Pentru protecția Dumneavoastră în Muzeu, vă rugăm să respectaţi măsurile impuse pe perioada stării de alertă, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru protecția împotriva noului virus Covid 19. - Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul; - Vizitatorii sunt rugați să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, pus la dispoziție la intrarea în muzeu; -Vizitatorii sunt rugați să nu utilizeze momentan dispozitivele interactive (touchpad, audioghid), filmele/fotografiile/informațiile rulează automat; - Accesul în expoziţii va fi limitat la un număr de 6 persoane simultan; - Asigurarea păstrării unei distanţe de siguranță, de minim 2 metri între vizitatorii muzeului, respectiv între vizitatori și personalul muzeului; -Asigurarea unui traseu optim pentru vizitare (intrarea dinspre Parcul Copiilor, ieșirea în Bulevardul Dragalina); - Ghidajul în expoziții este suspendat în această perioadă. Vă mulțumim că sunteți alături de noi şi vă invităm să ne urmăriţi în continuare și pe pagina de facebook a muzeului! https://www.facebook.com/complexul.muzealarad
Inaugurarea Muzeului Mănăstirii Căpriana – „Sf. Ierarh GAVRIIL”, joi, 6 mai 2021
Inaugurarea Muzeului Mănăstirii Căpriana - „Sf. Ierarh GAVRIIL” Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, coordonator al proiectului „Revitalizarea Mănăstirii Căpriana pentru promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare” și partenerul său, Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova, organizează joi, 6 mai 2021, începând ora 9.00, evenimentul de inaugurare a Muzeului „Sf. Ierarh GAVRIIL” de la Mănăstirea Căpriana. Programul evenimentelor organizate cu acest prilej la Mănăstirea Căpriana din Republica Moldova va cuprinde o ceremonie religioasă, urmată de vizitarea expoziției „Valorizarea patrimoniului eclesiastic unic de la Mănăstirea Căpriana”. Cu această ocazie, vor transmite mesaje de salut: ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove; Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii din România; Lilia Pogolșa, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova; Monica Babuc, Deputat, Parlamentul Republicii Moldova; Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova; Petru Mihalco, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova; Gheorghe Postică, prof. univ. dr. hab.; Lăcrămioara Stratulat, Managerul Complexului Muzeal „Moldova” Iași;, Maria Geba, manager de proiect EnCaMo, Iași. Moderator: Arhimandritul Filaret Cuzmin, Starețul Mănăstirii Căpriana. Cercetarea arheologică a criptei mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, desfășurată în cadrul Proiectului Transfrontalier „Enhancement of Căpriana Monastery for the Promotion of the Unique Ecclesiastic Heritage by Cross-border Cooperation and Digitization” 2SOFT/2.1.76 (EnCaMo), derulat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Mănăstirea Căpriana - Republica Moldova, a permis aducerea la suprafață a unui tezaur unic și valoros pentru patrimoniul cultural universal. Publicul din România a avut posibilitatea de a admira, în perioada 13 - 21 aprilie 2021, la Palatul Culturii din Iași, artefactele inestimabile, restaurate la Iași, în laboratoarele Centrului de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul CMNM Iași și prezentate în cadrul expoziției temporare „Veșmintele liturgice ale Sfântului Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni) salvate prin restaurare-conservare”, înainte ca acestea să devină parte integrantă din expoziția permanentă a muzeului de la Mănăstirea Căpriana. Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, România și Mănăstirea Căpriana, Republica Moldova derulează, începând cu data de 05.03.2020, proiectul „Revitalizarea Mănăstirii Căpriana pentru promovarea patrimoniului ecleziastic unic prin cooperare transfrontalieră și digitalizare”, 2SOFT/2.1.76, acronim EnCaMo, cu o durată de 18 luni, finanțat în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014 - 2020, obiectiv tematic 3, axa prioritară 2.1, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Manager, Dr. Lăcrămioara Stratulat Şef Secție Relaţii Publice, Dr. Coralia Costaş
ZIUA EROILOR LA MAUSOLEUL DE LA MATEIAȘ – 10 iunie 2021
Mausoleul Eroilor de la Mateiaș Valea Mare-Pravăț, Argeș, RomaniaZIUA EROILOR LA MAUSOLEUL DE LA MATEIAȘ Potrivit calendarului creștin ortodox, în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, este Ziua Înălțării, dar este și Ziua Eroilor, căreia i s-a conferit prin lege (Decretul 1943 din 4 mai 1920) statutul de sărbătoare națională dedicată tuturor celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, monument comemorativ dedicat ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, găzduiește permanent evenimente dedicate cinstirii memoriei acestora. Astfel, în data de 10 iunie 2021, la orele 11.00, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, are loc un ceremonial militar și religios, cu depuneri de coroane, organizat cu sprijinul Forțelor Armate Române, din cadrul Garnizoanei Câmpulung. De asemenea, în aceeași zi, după finalizarea ceremonialului, va avea loc inaugurarea proiectului cultural și educațional „Oficiul poștal de război”, realizat de către Muzeul Municipal Câmpulung, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Câmpulung. Vă așteptăm, ca împreună, să marcăm una dintre cele mai importante sărbători ale românilor.
Iași: Inaugurare Casa Muzeelor, unde funcționează 4 noi muzee: Muzeul Pogromului de la Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Poezie(i), Muzeul Copilăriei în Comunism.
Casa Muzeelor, Iași Vasile Alecsandri, 6, Iași, RomaniaCasa Muzeelor * se va deschide publicului începând cu data de 22 iulie 2021 Clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6 a fost construită în anul 1896 și a avut iniţial proprietari evrei (Joseph Leff, Leon Leff, Sofia Wechsman, N.E. Eisen), fiind apoi cumpărată, în 1914, de Societatea „Viaţa românească”, condusă de Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. Între anii 1920 și 1934, aici s-au desfăşurat şedinţele de redacţie ale revistei „Viața românească” (clădirea a purtat denumirea de Palatul Vieții românești). Clădirea a adăpostit mulți ani singura tipografie a Iașilor, până ce aceasta și-a construit localul din strada Sf. Lazăr (Tipografia Dosoftei). După evacuarea imobilului tipografiei, Palatul a adăpostit, în perioada 1932-1934, diferite expoziții. A fost cumpărată în anul 1934 de Ministerul de Interne și transformată în sediu al Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și al Chesturii de Poliție, loc al masacrului miilor de evrei în Pogromul de la Iași din iunie 1941. După venirea comuniștilor la putere, imobilul a fost dat în administrarea unor diverse societăți de stat (Întreprinderea poligrafică, o unitate de mică industrie, cu strunguri, menghine și alte unelte, alte birouri). După 1989, în clădire au activat felurite societăți comerciale. Clădirea și-a recăpătat destinația din perioada 1914-1934, aceea de edificiu cultural, sub noua denumire de Casa Muzeelor, unde funcționează 4 noi muzee: Muzeul Pogromului de la Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Poezie(i), Muzeul Copilăriei în Comunism. De asemenea, Muzeul Literaturii Române a fost transferat de la Casa Pogor la Casa Muzeelor și a fost reorganizat într-o nouă formulă expozițională. În Casa Muzeelor funcționează și sediul administrativ al Muzeului Național al Literaturii Române Iași, săli de expoziții, ateliere, educație muzeală, o sală multifuncțională de conferințe, precum și un depozit de patrimoniu și biblioteca muzeului. House of Museums * to be opened for the public starting with 22nd of July 2021 The building on Vasile Alecsandri street no.6 was erected in 1896 and initially had Jewish owners (Joseph Leff, Leon Leff, Sofia Wechsman, N.E. Eisen), later being bought in 1914 by “Viața românească” Society, led by Garabet Ibrăileanu and Mihail Sadoveanu. Between 1920 and 1934, it is here where the meetings of the editorial board of “Viața românească” magazine took place (the building was actually known in period as “Viața românească” Palace). The premises hosted for years the only typography of the city, until a building was built for it on Sf. Lazăr Street (Dosoftei Typography). Following the typographyʼs relocation, the Palace hosted various exhibitions in the period of 1932-1934. The Interior Ministry bought the building in 1934 and repurposed it as the Headquarters of the County Inspectorate of Gendarmerie and Police, a place where thousands of Jews were massacred during the Iași Pogrom of June 1941. With the acceding of the communists to power, various state companies were in charge with the administration of the building (The polygraphic enterprise, a light industry unit, with lathes, machine vices, other tools and offices). After 1989, various trading companies ran their businesses on these premises. The buildingʼs cultural purpose from 1914 to 1934 has now been restored under the new title of House of Museums, where 4 new museums are open to the public: The Museum of Iași Pogrom, The Museum of the Jewish Theatre in Romania, The Museum of Poetry, The Museum of Childhood under Communism. Also the Museum of Romanian Literature was transferred from Pogor House to House of Museums, being reorganized in a new exhibition. The House of Museums hosts the administrative headquarters of the Iași National Museum of Romanian Literature, as well as various spaces for exhibitions, workshops, museum education activities, a multifunctional conference room, but also a repository of cultural heritage and the museumʼs library. Se va deschide publicului începând cu data de 22 iulie 2021 Casa Muzeelor, Strada Vasile Alecsandri nr. 6, 700054, Iași
Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită joi, 29 iulie 2021, ora 12.00 la vernisarea casei și anexelor stămutate din localitatea Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud în Parcul Etnografic Național ,,Romulus Vuia, Cluj-Napoca.
Parcul Etnografic "Romulus Vuia" Str. Tăietura Turcului, Cluj-Napoca, Cluj, RomaniaDeschiderea pentru public a Casei din Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită joi, 29 iulie 2021, ora 12.00 la vernisarea casei și anexelor stămutate din localitatea Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud în Parcul Etnografic Național ,,Romulus Vuia, Cluj-Napoca. Donate cu suflet de către Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, casa, șura, fântâna cu cumpănă și obiectele din inventarul casei vor contura vizitatorilor Parcului Etnografic Național ,,Romulus Vuia” o imagine asupra civilizației rurale întâlnite în Valea Țibleșului. Prin structura dezvoltată a casei, prin trăsăturile sale stilistice dar și prin tehnicile, materiale de construcție și inventarul specific casa și anexele, strămutate de pe meleagurile natale ale Presfințitului Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, ilustrează deopotrivă aderența la fondul arhitectural zonal românesc autohton, la profilul ocupațional al zonei cât și tendințele de dezvoltare ale arhitecturii rurale întâlnite în anii interbelici, etapă căreia i se circumscrie ridicarea acestor construcții. Momentul inagurării va fi marcat de sființirea casei și a anexelor sale precum și de scurte alocuțiuni ale personalităților culturale invitate. Vă așteptăm cu drag
Brașov: eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov ‒ Prima Școală Românească ‒ Un model sustenabil de protejare a patrimoniului, 23 noiembrie 2021
Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov ‒ Prima Școală Românească Piața Unirii, nr. 2-3, Brașov, RomaniaMuzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov ‒ Prima Școală Românească și Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov vă invită mâine, 23 noiembrie 2021, ora 11:00, la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Brașov ‒ Prima Școală Românească ‒ Un model sustenabil de protejare a patrimoniului, care va avea loc în Piața Unirii, nr. 2-3, la Muzeul Primei Școli Românești. În cadrul proiectului derulat în perioada august-noiembrie 2021, s-au efectuat activități de evaluare, diagnoză, conservare activă și preventivă, documentare științifică, fotodocumentare și catalogare a patrimoniului format din peste 1500 de bunuri culturale, care fac parte din colecția Bibliotecii Liceului „Andrei Șaguna” Brașov. Obiectivele, activitățile și rezultatele proiectului vor fi prezentate de pr. dr. Sebastian Pârvu –director al Muzeului Bisericii Sf. Nicolae – Prima Școală Românească și dr. Valer Rus – manager al proiectului și director al Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov. 20 dintre cele mai valoroase cărți vor fi expuse în cadrul unei expoziții temporare. Proiectul cultural este implementat de către Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov și finanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Local Brașov și Consiliul Județean Brașov.
Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc – vernisajul Noii Expoziții Permanente – galeria celor mai importante obiecte din patrimoniul muzeului – 1 iunie 2022
La 1 iunie 1936, la Câmpulung Moldovenesc, era inaugurat Muzeul Județului Câmpulung în prezenţa celor mai importante personalităţi ale vieţii culturale, sociale şi politice ale orașului. În acest an, Muzeul Arta Lemnului aniversează 86 de ani, sărbătoare care va culmina cu vernisajul Noii Expoziții Permanente - galeria celor mai importante obiecte din patrimoniul muzeului. Vom fi onorați să vă avem alături la ceremonia oficială dedicată vernisajului, ce va avea loc miercuri, 1 iunie a.c., începând cu ora 14.00, în grădina Muzeului. Vor fi prezente personalitățile orașului și invitați de onoare.* Urmăriți în continuare pagina noastră pentru reactualizări legate de programul evenimentului. *Da, contăm și anul acesta pe prezența încântătoarei doamne Angela Paveliuc-Olariu!
Sâmbătă, 4 iunie, ora 12:00 Muzeul Țării Vrancei – Vidra Inaugurarea Memorialului Vrancei istorice Dezvelirea busturilor personalităților care au înveșnicit Țara Vrancei: Simion Mehedinți, Valeriu Cotea, Ion Diaconu și Vasile Taftă
Muzeul Ţării Vrancei - Muzeul Vrancei Strada Vrancea nr. 72, Vidra, Vrancea, RomaniaSâmbătă, 4 iunie, ora 12:00 Muzeul Țării Vrancei - Vidra Inaugurarea Memorialului Vrancei istorice Dezvelirea busturilor personalităților care au înveșnicit Țara Vrancei: Simion Mehedinți, Valeriu Cotea, Ion Diaconu și Vasile Taftă
Pitești: Pe 23 august 2022, între orele 10:00-19:00, marcăm Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului prin deschiderea unui muzeu nou, dedicat copiilor și tinerilor.
Memorialul Închisoarea Pitești Str. Negru Vodă 30, Pitești, Argeș, RomaniaDeschidem Muzeul Comunismului pentru Copii! Pe 23 august 2022, între orele 10:00-19:00, marcăm Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului prin deschiderea unui muzeu nou, dedicat copiilor și tinerilor. Muzeul Comunismului pentru Copii este singurul muzeu de acest fel din lume, un muzeu în care istoria comunismului este prezentată pe înțelesul celor mai tineri vizitatori. Muzeul este situat într-o aripă a Memorialului Închisoarea Pitești, din Str. Negru Vodă, nr. 30, Pitești. Intrarea este gratuită, iar copiii pot veni însoțiți de familie. Pe tot parcursul zilei de 23 august, îi invităm în mod special pe vizitatorii cei mai tineri să exploreze primele două camere din cele 6 planificate ale muzeului și să participe la atelierele programate și la dezbateri. În cadrul muzeului va fi disponibil și volumul „Jurnalul meu de istoria comunismului în România”, un caiet de lucru cu informații, jocuri și desene pe care cei mici îl pot completa și lua acasă. „Un muzeu care încearcă să prezinte regimul comunist din România și ororile aferente acestuia pe înțelesul copiilor are nevoie de oameni cu răbdare. Vizita nu poate fi una de tipul «am fost în excursie, ce tare!», ci trebuie să aibă un impact real asupra celor mici care chiar ar putea înțelege niște lucruri importante." (V., clasa a 9-a, Colegiul Național „Spiru Haret”, București) Ce este Muzeul Comunismului pentru Copii? Muzeul Comunismului pentru Copii este un proiect complex dedicat copiilor și adolescenților, ce are ca scop informarea acestora cu privire la regimul comunist într-o formă interactivă și creativă prin care să descopere ei înșiși realitățile regimului, participând, în același timp, la crearea muzeului. Muzeul este un proiect al Memorialului Închisoarea Pitești. Copiii sub 12 ani nu pot vizita Memorialul din cauza subiectului extrem de violent, astfel că am dorit să facem subiectul accesibil și celor mai mici, gândind un proiect centrat pe nevoile și ideile copiilor. La începutul anului 2022 am obținut o finanțare de la AFCN pentru 2 camere din cele 6 ale Muzeului Comunismului pentru Copii, un manual digital pentru elevi și profesori și un jurnal/caiet de lucru pentru elevi. Din aprilie 2022 am început să lucrăm la proiect alături de o echipă mică, dar implicată: istoricul Lucian Vasile s-a ocupat de cercetare și documentare, Ioana Hașu (istoric) și Iulia Iordan (educator muzeal) au creat și desfășurat ateliere-pilot la școli din Recea și București, Maria Axinte (muzeograf) și Cătălina Bocanu (ghid) au continuat să desfășoare ateliere la Memorialul Închisoarea Pitești și în mai multe școli din Argeș pe parcursul lunilor mai și iunie. Ideea atelierelor a fost să aflăm cât mai multe detalii despre ce cunosc copiii despre comunism, dar și să îi implicăm în crearea acestui muzeu. Copiii au desenat planuri ale muzeului, în viziunea lor, și ne-au dat idei de teme și jocuri pentru viitorul muzeu. În perioada următoare am finalizat textele și grafica pentru manual, jurnal și muzeu, iar din iulie am demarat producția expoziției din primele două camere ale muzeului, care vor fi deschise pe 23 august. În 2023 vom continua să lucrăm la deschiderea următoarelor camere din muzeu. Temele muzeului și materialele proiectului Temele din muzeu și din materialele conexe sunt cele din programa școlară. Vizitatorul va afla despre dictatura comunistă parcurgând temele: introducere în comunism și propagandă, naționalizarea, colectivizarea, detenția/rezistența, viața cotidiană și zona de dezbatere. Expoziția din muzeu este completată și articulată de o serie de elemente precum: • Atelierele educaționale care au scopul de a încuraja implicarea copiilor în procesul de creare a expoziției și discursului muzeal, dar și de a ajuta copiii să înțeleagă mai bine temele din muzeu prin abordarea unor subiecte specifice, de a-i ajuta în gestionarea emoțiilor provocate de parcurgerea expoziției, dar și de a-i asista în înțelegerea unor subiecte dificile sau încărcate de violență. • Manualul digital de Istoria Comunismului (Istoria comunismului pentru copii și tineri) cuprinde toate temele din muzeu și va servi ca material suport atât în înțelegerea discursului din muzeu, prin completări de informație, biografii, imagini, ilustrații, dar și în cadrul cursurilor școlare. Manualul va fi disponibil în format digital pentru accesarea de la distanță, atât copiii, cât și părinții și profesorii putând lucra pe baza acestuia. • Caietul de lucru are forma unui jurnal personalizat (Jurnalul meu de istoria comunismului în România, Editura Manuscris) pentru a motiva copiii să se exprime creativ prin desene și texte pe care le pot adăuga în anumite pagini, dar și să se raporteze critic la informații prin interviuri, exerciții practice sau cercetări întreprinse chiar de ei și notate în caiet. Caietul de lucru va fi disponibil în format tipărit în cadrul muzeului și va fi folosit ca material suport în cadrul atelierelor. •Tururile ghidate completează activitățile din proiect și au rolul de a facilita parcurgerea temelor pentru copii, de a încuraja dialogul între membrii grupului, dar și de a obține feedback în timp real și direct de la copii. Echipa: Concept și coordonare: Maria Axinte Cercetare și documentare: Lucian Vasile Texte și adaptare texte: Maria Axinte Ioana Hașu-Georgiev Iulia Iordan Lucian Vasile Cătălina Bocanu Adaptare texte și jocuri: Nastasie Ilinca Isabelle Bodea Irina Răducu Eliza Coman Șerban Vișineanu Mihai Caval Elemente de concept muzeu: Constantin Goagea și Justin Baroncea Grafica proiectului: Asign Digital. Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabil de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării. Proiectul este coordonat și găzduit de Memorialul Închisoarea Pitești Parteneri: Ajungem Mari Radio Guerrilla Fundația Culturală Memoria Modernism.ro Editura Manuscris Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Pitești Liceul de Arte „Dinu Lipatti", Pitești Școala Gimnazială „Matei Basarab” Colegiul Național „Spiru Haret”, București Școala Gimnazială Recea Școala Gimnazială „Virgil Calotescu”, Bascov Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Mioveni Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu”, Ștefănești Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Pitești Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Pitești Liceul Tehnologic „Barbu A. Stirbey”, Buftea Școala Gimnazială nr. 1, Buftea Școala Gimnazială Dărmănești Școala Gimnazială „Iordache Păcescu”, Coșești Asociația OST Cultural Events
Castelul Teleki din Posmuș își deschide porțile, ca-n povești, cu un Festival de 3 zile – ARTcast Teleki – 9-11 septembrie 2022
Castelul Teleki din Posmuș Posmuș, Șieu, Bistriţa-Năsăud, RomaniaCastelul Teleki din Posmuș își deschide porțile, ca-n povești, cu un Festival de 3 zile – ARTcast Teleki 9-11 septembrie 2022 Festivalul ArtCast Teleki marchează evenimentul de finalizare a reabilitării Castelului Teleki din Posmuș și deschiderea porților Castelului din județul Bistrița-Năsăud. ARTcast Teleki va avea loc în incinta castelului și timp de 3 zile (9-11 septembrie) publicul este invitat la Posmuș pentru a descoperi prin artă, film, muzică, produse locale, degustări de vinuri, ateliere de creație, mașini de epocă, expoziții, artă culinară și diverse modalități de a petrece timpul în locul de poveste din Poarta Transilvaniei- Bistrița-Năsăud. 9-11 septembrie ARTa, voia bună, trecutul și prezentul se-ntâlnesc la Castelul Teleki din Posmuș. Evenimentul organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud va avea următorul PROGRAM: Ziua 1- Vineri, 9 septembrie Ora 18:00-22:00 Deschidere oficială a festivalului ora 18.00 Ø Momente culturale (vernisaj expoziții) • Expoziție „Reședințele familiei regale a României”; • Expoziție „Cămașa sunt eu. Artă grafică în secol XX”; • Expoziție „Smigelschi și monumentalitatea artei sale ecleziastice”; • Expoziție „Mărturii din ateliere ceramice. Cahle transilvănene și azulejos portugheze”; • Expoziție documentară „Castelul Teleki. Trecut și prezent”; • Expoziție de fotografie „Oameni ai locului”. Ø Spații de recreere și voie bună • Prezentare și degustare de vin. Crame locale, podgoria Lechința ; • Zonă de STREET FOOD; • Plimbare - Șarete cu cai; • Transilvania Rally Team- echipa care a participat la Dakar; • Produs în Bistrița-Năsăud - Târg de produse tradiționale și puncte gastronomice; • Mocănița Transilvaniei – activități pentru copii. Ø Momente artistice • SFAB - Festivalul de film și actorie Bistrița; • Muzică ambientală - DJ Ety - Cluj; • Muzică medievală și ateliere muzicale - Cimpoierii din Transilvania; • Concert pop-rock Trupa Hara. Ziua 2- Sâmbătă, 10 septembrie Ora 14:00-22:00 Sâmbată arta culinară devine liant între oaspeți și comunitate, aceștia fiind invitați să se alăture tradiționalului, dar și modernului într-un picnic intercultural. Ø Spații de recreere și voie bună • Picnic la Castel cu Elena din deal; • Parada mașinilor de epocă; • Produs în Bistrița-Năsăud - Târg de produse tradiționale și puncte gastronomice; • Atelier de colaj, pictură, hande made pentru copii; • Jocuri de lumină – proiecții pe castel; • Prezentare și degustare de vin. Crame locale, podgoria Lechința ; • Zonă de STREET FOOD; • Mocănița Transilvaniei – activități pentru copii; • Plimbare - Șarete cu cai; Ø Momente culturale • Masă rotundă – Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Asociația Managerilor Culturali; • Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Turism în Bistrița-Năsăud” - Lansarea Rutei Culturale Turistice – Porțile Transilvaniei; • Standuri - prezentarea altor obiective de patrimoniu din județ – activitate organizată cu sprijinul arheologilor și elevilor voluntari din Bistița-Năsăud; Ø Momente artistice • SFAB - Festivalul de film și actorie Bistrița; • Muzică ambientală - DJ Ety - Cluj; • Minute muzicale. 15 mini-concerte ale tinerilor de la Liceul de Muzică “Tudor Jarda” Bistrița; • Concert de muzică blues AG Weinberg Cluj Napoca. Ziua 3- Duminică, 11 septembrie Ora 14:00-21:00 Ø Spații de recreere și voie bună • Prezentare și degustare de vin. Crame locale, podgoria Lechința; • Zonă de STREET FOOD; • Mocănița Transilvaniei – activități pentru copii; • Ateliere de pictură, hande made, etc. pentru copii - spații de recreere; • Plimbare - Șarete cu cai; • Produs în Bistrița-Năsăud - Târg de produse tradiționale și puncte gastronomice; Ø Momente artistice • Minute muzicale. 15 mini-concerte ale tinerilor de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița; • Muzică ambientală - DJ Ety - Cluj; • Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca. Link eveniment: https://bit.ly/3R62KdH File de poveste - scurt istoric despre Castelul Teleki Cele mai frumoase povești se scriu în jurul castelelor, iar de acum și tu poți să pășești într-un astfel de loc, descoperind trecutul, arta, legendele și renașterea unui monument ce are scopul de a ne aduce într-o oază barocă. Castelul Teleki este clădit pe pământul ce a aparținut lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, mai apoi al Cancelarului Transilvaniei Mihaly Teleki. Din clădiri din lemn și anexe gospodărești, se clădește după 1746, ceea ce va deveni un castel, în timpul contelui Pal Teleki de Szek. Acest fapt este demonstrat şi de prezenţa stemei compuse Teleki-Haller (stema soţiei lui Pal Teleki, Borbala Haller de Hallerkeo (1719-1770), cei doi căsătorindu-se în anul 1744), aflată deasupra porţii principale, respectiv data inscripţionată pe bolţarul uşii corpului de locuinţă: anul 1752. În urma reabilitării castelului s-a descoperit o altă stemă a familiei Haller, care a fost zidită într-una din încăperile corpului de locuinţe, denumită „Casa Domnișoarelor”. Conform istoricului de artă B. Nagy Margit, corpul de locuit de la Posmuş este exemplul tipic al habitatului din secolul al XVIII-lea, cu elemente stilistice baroce, a tipului de curie nobiliară de la sfârşitul secolului al XVII-lea, compus din două şiruri de încăperi cu trei camere. Din inventarul din anul 1774, aflăm că sălile au fost decorate cu stucatură şi au fost pictate în diferite culori. Bazându-ne pe singura boltă a construcţiei care a supravieţuit putem concluziona că sălile erau acoperite cu boltă în leagăn cu penetraţii (denumită de către B. Nagy Margit boltă în cruce barocă), dintre care patru (sala de mese, capela, sala de zi şi dormitorul) erau decorate cu stucatură. Sala de mese era decorată cu motive figurative şi pictată în galben, albastru şi roşu, capela avea la fel decoraţii figurative şi era văruită în alb (fiind distinsă prin funcţia sa liturgică), sala de zi era denumită „casa galbenă" şi avea decoraţie florală, iar dormitoriul avea şi numele de „casa verde", fiind decorat cu motive florale, uşa sa fiind vopsită în albastru. În inventarul din 1806 sălile erau deja vopsite în alb, ceea ce denotă o schimbare a preferinţelor estetice ale proprietarilor. În exterior, conform inventarului din anul 1774, clădirea era vopsită în albastru, bosajele de colţ şi cornişa fiind văruite în alb. Acest aspect a fost păstrat şi în secolul al XIX-lea, respectiv s-a aplicat şi în cazul corpului de poartă. Corpul de poartă şi celelalte anexe sunt organizate în formă de „U", ceea ce presupune adoptarea conceptului de curte de onoare, specific castelelor baroce. Cea mai însemnată clădire dintre acestea a fost corpul de poartă (C1), care a fost construit de la început pe două niveluri. Turnuleţul din şarpantă nu este menţionat în inventare, însă sursele descriu două turnuri din lemn cu orologii, aşezate pe cele două laturi ale corpului, dispărute între timp. Inventarul din 1806 menţionează însă un turnuleţ din lemn, decorat cu un glob din tinichea, distrus într-un incendiu din 1824 şi înlocuit cu cel prezent. Tot în acest inventar se menţionează scara din lemn din partea interioară a corpului, existentă şi în prezent. Corpul de poartă era acoperit cu şindrilă şi era decorat la cele două capete ale şarpantei cu globuri din tinichea. Între 1806 şi 1824 nu avem date despre ansamblu, însă contele Ferenc Teleki (1785-1831) menţionează într-o scrisoare că este permanent preocupat de înfrumuseţarea castelului. În data de 27 aprilie 1824 un incendiu a distrus castelul. Se presupune că acest incendiu a fost responsabil pentru distrugerea bolţilor din corpul locuinţă, respectiv pentru distrugera turnuleţului deasupra corpului de intrare, fiind nevoit ca în 1828 să se toarne din nou clopotul. Până în anul 1945, intrarea principală a fost flancată de două statui baroce așezate pe piedestaluri înalte, care purtau data de 1790: Sf. Ioan de Nepomuk şi Fecioara cu Pruncul. În anii '70 ai secolului trecut aceste statui se aflau încă în grădina castelului. În anul 1936, pentru a mări dimensiunea curţii interioare, contele Ernest (Ernö) Teleki (ultimul proprietar al ansamblului) a demolat aripa stângă a ansamblului şi a reconstruit-o cu câţiva metri mai în exterior, noua clădire fiind o copie fidelă a aripii originale, aşa cum o arată şi ancadramentele realizate din ciment, dar care au un aspect baroc. Arhitectul intervenţiei a fost Lajos Meczner din Budapesta. În anul 1945 castelul a fost naţionalizat. Conform amintirilor ultimului proprietar, mobilierul şi operele de artă ale castelului au fost duse cu o căruţă, iar statuile din sala de mese şi grădină au dispărut treptat. Nagy Margit a strâns statuile încă existente în anii 1970 şi le-a depus la muzeele de istorie din Bistriţa şi Cluj. Ansamblul a fucţionat ca sediul Întreprinderii Agricole de Stat, fiind abandonat după revoluţia din 1989. Ansamblul era înconjurat de grădini mixte. În inventarul din 1774 se menţionează 30 de parcele pentru diferite legume şi pomi fructiferi, iar în mijlocul grădinii o filigorie din pin, vopsită în alb şi roşu, acoperită cu şindrilă vopsită în verde. Se menţionează de asemenea o seră cu flori, în care se cultivau soiuri rare, respectiv citrice. De strajă, stă stejarul de peste 600 de ani, monument al naturii ce a prins rădăcini în 1406 și a fost martor la clădirea Castelului Teleki din Posmuș. Însă, povestea Castelului mistuit de incendii, clădit și reclădit continuă prin proiectul de reabilitare demarat și finalizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, având ca sursă de finanțare POR 2014/2020 și bugetul propriu. Obiectivul general al proiectului este păstrarea, valorificarea patrimoniului cultural al judeţului Bistrița-Năsăud și a identității culturale prin restaurarea, reabilitarea și redarea imaginii originale a castelului Teleki din Posmuş. Acum, aflat în grija Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Castelul prinde viață. Ia parte la evenimentele de la Castelul Teleki din Posmuș și fă parte din noul capitol al poveștii sale.
Bârlad: Vernisajul expoziției permanente „INTERFERENȚE”, dumnică 23 octombrie 2022, Casa Sturdza
Casa Sturdza - Muzeul "Vasile Pârvan" Vasile Parvan nr. 4, Bârlad, Vaslui, RomaniaExpoziția permanentă „INTERFERENȚE” Timp mai bine de un deceniu spațiul expozițional găzduit în imobilul Casa Sturdza, a fost închis, necesitând ample lucrări de reparații. S-a reușit, în cele din urmă, realizarea unor intervenții care au readus, în primăvara acestui an, clădirea în circuitul muzeistic. Cu prilejul repunerii în circuitul expozițional a sălilor, am organizat, în luna mai a.c., cea de-a IV a ediție a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană N.N. Toniza, cu o largă participare, cuprinzând lucări semnate de aproape 200 de artiști, din 40 de țări. Cu mult timp înainte ca reabilitarea imobilului să devină realitate, am făcut cunoscut publicului intenția noastră ca spațiile expozitionale să găzduiască, cu caracter permanent, lucrările a doi artiști bârlădeni a căror faimă a depășit de mult granițele țării. Este vorba de pictorul Corneliu Vasilescu și graficianul Dragoș Pătrașcu, doi artiști reprezentativi ai artei românești și nu numai, care vor dona muzeului o parte din creația lor. Încă o dată, se verifică faptul că bârlădenii știu să își aprecieze și respecte valorile, încă din timpul vieții asigurându-le celor merituoși spații epoziționale generoase. Așa se face că după sculporul Marcel Guguianu, alți doi artiști vor beneficia de un loc binemeritat în galeria personalităților marcante a căror munca și valoare este recunoscută, așa cum se cuvine de contemporani și evident de concitadinii săi. Practi, imobilul Casa Sturdza se va transforma într-un MUZEU AL COLECȚIILOR oferite de cei doi prestigioși artiști. Corneliu Vasilescu s-a născut la 23 octombrie 1934 la Bârlad, fiind pictor și grafician, reprezentant al expresionismului abstract. Artistul se înscrie în prelungirea prestigioasei tradiții a coloriștilor români. Cu o experiență de viață românească, abordând creația de pe bazele unei bogate culturi artistice și filosofice, pictorul îmbină un temperament tumultuos, avid de spațiu și de mișcare, cu un spirit riguros ce domină autoritar elementele limbajului. Pictorul declara, cu ceva timp în urmă, referiror la abordarea sa artistică că „valorific aportul picturii abstracte prin elaborarea semnului de narativitate și mimetism, renunțând deliberat la abilitățile figurative care pot contribui la o personalizare a stilului, dar raportându-l, ca un fapt secund, la realitatea exterioară. De aceea, consider semnul abstract cel mai autoritar, cel mai definitor al stilului...” „Lucrările lui Vasilescu pot servi la refacerea itinerariului pe care artele vizuale europene l-au parcurs în ultimii cincizeci de ani, cunoscând mișcări în salturi bruște, pentru a reuși să fie recunocute de îndată și înțelese ca itinerarii plauzibile. Maxima prudență în variațiuni care îl conduc în schimb pe acest notabil artist român, dau de înțeles că a parcurs un drum, că poate să fie el însuși la condiția situației de eliberare cromatic-abstractă a gestului.” (Domenico Cadoresi, 1984) Dragoș Pătrașcu s-a născut în anul 1954, Floreşti, jud. Vaslui. Este absolvent al Universității de Arte „George Enescu”, Iaşi, Facultatea de Arte plastice, Decorative și design. „Cu certitudine, este unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani. Un doctorat despre estetica americanului Arthur Danto îl situează în miezul preocupărilor de resemnificare a «operei de artă» și de legitimare a experimentelor postmoderne. Artistul explorează latențele infinite ale plasticității, trecând cu ușurință de la desen la gravură; de la grafică și colaj fotografic, la imaginea text; de la pictura «tactilă», la tablourile cu obiecte și instalațiile complexe, tridimensionale. Genurile sunt abil combinate, astfel încât să contrazică atât rutina exclusivei specializări, cât și utopia limbajului pur. Remarcabile sunt, deopotrivă, mobilitatea compozițională, flexibilitatea stilistică, «spiritul de finețe» al execuțiilor.” (prof. univ. dr. Petru Bejan, 2020). „Dragoş Pătraşcu este perceput drept unul dintre marii virtuozi ai desenului în arta contemporană, în descendenţa imperială a rafaelismului, prin ductul evanescent al liniei şi în arhitecturarea formelor, dar cu o fascinantă fabulaţie barocă a compoziţiilor.” (Corneliu Antim, 2004). Vernisajul expoziției permanente „INTERFERENȚE” va avea loc dumnică 23 octombrie 2022 la Casa Sturdza, din str. Vasile Parvan nr. 4, la ora 11.00, prilej cu care va fi lansat catalogul cu titlul „Colecția Corneliu Vasilescu”, realizat de muzeograf Gabriela Albu, și albumul de autor „Dragoș Pătrașcu”, editat de Centrul de Cultură „George Apostu”, Bacău. Prezintă prof. univ. dr. Petru Bejan, critic de artă. Lucian Vasiliu, scriitor. Ora 12.00 - Concert extraordinar sustinut de profesori de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, respectiv muzicienii: Petrea Gîscă - corn; Aurelia Simion - pian; Constantin Stavrat - vibrafon. Evenimentul va avea loc la Pavilionul expozițional Marcel Guguianu. Organizatori: dr. Mircea Mamalaucă muz. Gabriela Albu Partener media: TVR Iași, Radio Iași, Jurnal FM., Antena 1 Vaslui, Radio România Cultural, Vremea Nouă.
Bacău: Vernisajul expoziţiei permanente „GRĂDINA SENZORIALĂ – CĂLĂTORIE ÎN LUMEA SIMȚURILOR ”
Complexul Muzeal de Științele Naturii "Ion Borcea" Str. Aleea Parcului 9, Bacău, Bacău, RomaniaComplexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău organizează, miercuri, 2 noiembrie 2022, începând cu ora 13:30, la sediul din strada Aleea Parcului, nr. 9 Vernisajul expoziţiei permanente „GRĂDINA SENZORIALĂ – CĂLĂTORIE ÎN LUMEA SIMȚURILOR ” Fixându-și ca scop extinderea adresabilității către toate categoriile sociale și de vârstă, specialiștii muzeului au îmbogățit Grădina senzorială a Muzeului de Științele Naturii cu o serie de panouri expoziționale ce conțin un suport informativ prin care se subliniază rolul diferitelor plante pentru stimularea principalelor simțuri ale omului. Astfel, în cadrul acestei expoziții, vizitatorii vor putea realiza o scurtă călătorie în lumea simţurilor și vor putea admira specii de plante şi materiale inedite care să le încânte simţurile: vizual, tactil, olfactiv și auditiv. În realizarea acestui proiect, specialiștii muzeului au avut în vedere următoarele obiective: - extinderea nivelului de cunoaștere al publicului cu referire la lumea vie care ne înconjoară; - realizarea unei oaze de relaxare a publicului de toate vârstele și categoriile sociale; - conștientizarea rolului anumitor plante în amplificarea stării de bine a ființei umane; Conținuturile științifice ale panourilor create de către specialiștii muzeului se concentrează asupra următoarelor aspecte: Primul panou are un conținut general și își propune să ofere informații utile cu privire la rolul, structura și spațiul Grădinii senzoriale. Al doilea panou se intitulează „Ochii – ferestre către lume” și dorește să explice importanța analizatorului vizual în perceperea culorilor și în crearea unei imagini generale asupra formelor și cromaticii naturii. Al treilea panou se concentrează asupra simțului tactil și subliniază importanța sa în aprecierea texturii plantelor, dar și în perceprea diferitelor senzații plăcute, oferite de atingerea unor plante. Al patrulea panou poartă titlul „Miresme” și face referire la simțul olfactiv, responsabil cu percepția stimulilor parfumați. Acest simț ne permite să identificăm anumite substanțe chimice emanate de unele plante cu structuri secretoare aflate în flori, frunze, fructe sau rădăcini. Al cincilea panou se concentrează asupra simțului auditiv, oferind detalii despre anatomia urechii umane și rolul ei în perceperea stimulilor sonori. Sunt evidențiate și particularitățile acestor stimuli produși de anumite plante, păsări, susurul apei, instrumente muzicale. Toate aceste sunete care stimulează auzul, ajung la creierul nostru și ne relaxează mintea. Grădina senzorială este benefică pentru toate categoriile de public, deoarece poate oferi clipe de liniște în contextul vieții moderne. Realizarea unui astfel de spațiu privilegiat caracterizat de prezența plantelor, care oferă variate senzații, nu poate reprezenta decât un pas înainte spre idealul restabilirii contactului omului cu natura. Cu această ocazie, vizitatorii au posibilitatea să viziteze expoziţiile permanente şi temporare din cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii. Program de vizitare: 8:00-16:00 Bilet intrare: Individual: 10 lei/persoană Preşcolari, elevi, studenţi (grup şi individual): 2,5 lei/persoană Grupuri organizate adulţi (min.10 persoane) şi pentru pensionari: 3 lei/persoană Vizitarea expoziţiei în grup se va face pe bază de programare la telefon: 0234/512006. Manager, Dr. Gabriela Gurău