1. Events
  2. Controverse

Views Navigation

Event Views Navigation

Today

Mogoşoaia: Invitaţie la expoziţia “Controverse” la Palatul Mogoşoaia – 20 feb.

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului - Mogoșoaia Str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia, Mogoșoaia

Controvers/ Controverse este titlul provocării pe care Friedrich Dickgiesser şi Cristina Apăvăloaie, susţinuţi de profesorul lor, Dr. Markus Lüpertz de la Academia de artă din Düsseldorf, o lansează începând de sâmbătă 20 februarie, orele 16,00 în sălile Palatului Mogoşoaia. Personalităţi net diferite, estetici complementare dar picturalităţi afine sunt puse într-un dialog efervescent care opune figurativul abstractului, impulsul reflexiei pentru a defini pluralitatea de mijloace şi expresii a unui demers comun. Pentru ambii expozanţi, pictura constituie o sărbătoare dar şi o interogaţie continuă a mijloacelor de interpelare a vizibilului. Expoziţia care va fi inaugurată de prof. dr. Markus Lüpertz rămîne deschisă până la data de 10 martie. Prof. dr Lüpertz, personalitate marcantă a vieţii artistice germane şi rector al Academiei de arte din Düsseldorf, este pentru a doua oară oaspetele palatului Mogoşoaia. Serviciul cultural al primăriei din Düsseldorf, oraş recunoscut în prezent ca unul dintre cele mai active centre ale artei europene, este partenerul Palatului Mogoşoaia pentru al patrulea an, până acum desfăşurându-se trei serii de schimburi de fructuoase rezidenţe pentru artişti vizuali. Doina Mândru Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC