- This event has passed.
Online: Dacii din sud-estul Transilvaniei? | Conferințele DACICA 5/2021, 16 iunie 2021
16 iunie, 2021
Dacii din Sud-estul Transilvaniei. Procese de centralizare, agregare socială și practici rituale
La acest webinar vă propunem să ne însoțiți într-o incursiune fulger în arheologia numeroaselor puncte fortificate și a locurilor cu depuneri sacre de la sfârșitul epocii fierului, cercetate recent în Sud-Estul Transilvaniei. Este această lume a munților împăduriți, a micilor depresiuni mlăștinoase, una rurală, dispersată și izolată? Doar aparent, pentru că indiciile proceselor de centralizare socială ce caracterizează întreaga epocă târzie a fierului, începând din Vestul Europei, nu numai că nu lipsesc, dar se materializează în forme particulare – ce pun accent pe controlul și organizarea unui teritoriu mai larg, nu doar pe dezvoltarea singulară a unor puncte centrale. Caracteristice sunt, totodată, și referințele la valori colective din epoci mai vechi, cum ar fi reutilizarea locurilor sacre sau a tehnologiilor cu valoare simbolică de ridicare a incintelor din pământ ars, dar și puternica componentă rituală – principala sursă de vestigii arheologice în care recunoaștem, în regiunea Curburii Interne a Carpaților, formarea unor entități colective ce acționează unitar, mai ales începând cu perioada lui Augustus.
Dr. Magdalena Ștefan se ocupă din 2015 de arheologia epocii fierului din Estul și Sud-Estul Transilvaniei în cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe. Începând cu 2003 a participat la săpături și investigații arheologice interdisciplinare (studiul peisajului antic, topografie arheologică, geofizică și teledetecție) în peste 100 de situri din România, Bulgaria, Grecia și Rep, Moldova. A derulat săpături multianuale în dava de la Cârlomănești (Buzău), așezarea și incinta sacră din epoca târzie a fierului de la Pietroasa Mică Gruiu Dării (Buzău), necropola tumulară și așezarea din secolele VI-III a. Chr. de la Telița Celic Dere (Tulcea) și mormântul tumular cu cavou elenistic de la Mangalia Movila Documaci. Mai recent, a săpat și în siturile fortificate din epoca târzie a fierului de la Teliu și Racoș (jud. Brașov) și Sînzieni (Covasna).