Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cluj-Napoca: „Exponatul lunii iunie” la Muzeul Mitropoliei Clujului este o icoană dedicată Praznicelor Pogorârii Sfântului Duh” (Cincizecimii sau Rusaliilor) și „Sfintei Treimi”, ea fiind operă a zugravului Gheorghe, fiul lui Iacov din Rășinari

28 iunie, 2021 - 30 iunie, 2021

Dragi prieteni ai Muzeului Mitropoliei Clujului,
În luna iunie, continuând proiectul „Exponatul lunii”, vă prezentăm o altă icoană, reprezentativă pentru colecția Muzeului nostru. Lucrarea de mari dimensiuni, 74/95 cm, pictată în anul 1763, este dedicată Praznicelor Pogorârii Sfântului Duh” (Cincizecimii sau Rusaliilor) și „Sfintei Treimi”, ea fiind operă a zugravului Gheorghe, fiul lui Iacov din Rășinari (un alt foarte important iconar transilvănean din secolul al XVIII-lea), ultimul mare zugrav al Transilvaniei secolului XVIII.
Icoana este împărțită în două cadre: cel superior, înfățișând scena Pogorârii Sfântului Duh și cel inferior, care surprinde teofania Sfintei Treimi la Stejarul Mamvri.
Registrul superior, cel care ilustrează scena „Cincizecimii”, plasează într-un fundal arhitectonic complex și atent redat un grup de personaje (Sfinții Apostoli) având în centru persoana Maicii Domnului (în icoanele tradiționale ale Rusaliilor, Născătoarea de Dumnezeu lipsește), aceasta având în stânga și în dreapta Sa două grupuri a câte 6 ucenici ai Domnului. Veșmintele Fecioarei Maria se remarcă prin folosirea, la maforionul roșu, a unor elemente decorative geometrice, albe, palla fiind verde. Deasupra Maicii Domnului și Apostolilor este înfățișat porumbelul, simbol al Duhului Sfânt, din el pornind raze de foc peste cei prezenți.
„Sfânta Treime Mamvri” are în centrul scenei 3 îngeri, aceștia închipuind pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, personajele fiind plasate în jurul unei mese pe care regăsim numeroase elemente, atent reprezentate (alimente, veselă, tacâmuri). Formula de așezare încadrează cei trei îngeri într-un triunghi imaginar, efectul fiind acela de a centra ochiul privitorului asupra subiectului principal al compoziției. În fundal (planul secund) observăm stejarul din Mamvri și un ansamblu arhitectural tradițional, aici fiind redați și Avraam (stânga) și Sara (dreapta). Scena este una lipsită de hieratismul care domină icoanele mai vechi, un alt element compozițional care iese în evidență fiind cromatica centrată în special pe culorile verde, roșu și galben.
Cele două registre sunt completate și înnobilate de o ramă cu profil dublu, care plasează în spațiul central un foarte frumos ornament floral, specific lui Gheorghe Zugravul, tot aici fiind inserată și inscripția dedicată donatorilor.
Icoana a reintrat în expoziția permanentă a Muzeului Mitropoliei Clujului în toamna anului 2020, ea fiind anterior supusă unui amplu proces de restaurare care i se datorează restauratorului nostru, Dra. Karina Herinean. Astfel, a fost făcută consolidarea stratului pictural, dezinsecția suportului, îndepărtarea verniului degradat, curățarea depunerilor aderente, crestarea baghetelor și reîncleierea lor, chituirea lacunelor și integrarea cromatică folosind tehnicile tratteggio și ritocco, rezultatul fiind unul spectaculos.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Start:
28 iunie, 2021
End:
30 iunie, 2021
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Mitropoliei Clujului – Colecţia muzeală a Mitropoliei Ortodoxe Cluj
View Organizer Website

Venue

Muzeul Mitropoliei Clujului – Colecţia muzeală a Mitropoliei Ortodoxe Cluj
Piaţa Avram Iancu nr. 18, et. 2
Cluj-Napoca, Cluj 400117 Romania
+ Google Map