- This event has passed.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 7 – 25 iulie 2021, expoziția personală de pictură „Ultima Vamă” a artistului Vasile Pop, senior al scenei artistice clujene.
7 iulie, 2021 - 25 iulie, 2021
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 7 – 25 iulie 2021, expoziția personală de pictură „Ultima Vamă” a artistului Vasile Pop, senior al scenei artistice clujene.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 7 iulie 2021, la orele 18:00, în Sălile Festive (etaj) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artistului Vasile Pop și a invitaților săi: poetul Horia Bădescu și criticul de artă Negoiță Lăptoiu. Din partea muzeului vor fi gazde domnii Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției, și Florin Gherasim, curatorul expoziției.
Descins din vatra unui patriarhal sat autohton, Pădureni, situat în împrejurimile Clujului, artistul s-a statornicit definitiv în urbea academică de pe Someș în anul 1967, imediat după absolvirea Institutului clujean de arte plastice, secția pictură. În peste șase decenii de creație, el este autorul unei opere care beneficiază de recunoaștere la nivel național, prin numeroasele expoziții, premii și aprecieri ale criticii de specialitate. Energie referenţială la nivel de generaţie şi epocă, pictorul Vasile Pop trebuie privit şi considerat, prin prisma unei opere de o impresionantă amploare şi incisivitate, o revelatoare frescă din care descifrăm aspecte comportamentale fixate pe portativul destinului uman, de la senin şi armonic până la adânci traume sufleteşti. Ceea ce particularizează şi potenţează cota valorică a prolificului travaliu creativ depus de maestrul Vasile Pop ţine de modul de selectare şi ordonare a pretextului inspirativ. A optat preferenţial pentru abordarea în variantă a motivului, care oferă o aprofundare a subiectului şi o diversificare a soluţiilor stilistice. Pentru artiştii adevăraţi, pictura înseamnă mai mult decât nunţile culorii, baletul liniei sau savantul joc în spaţiu al formelor. Ea este o viziune asupra lumii, situare a umanităţii într-un discurs ontologic şi existenţial, pe care viziunea artistică o exprimă şi o slujeşte cu infinitele sale potenţe expresive. Maestrul Vasile Pop este unul dintre aceştia. Din cercul de exemplară discreţie pe care l-a trasat în jurul existenţei sale, întinsă pe nai mult de opt decenii de viaţă, scrutează lumea prin halucinanta, magica lentilă a ferestrelor lui, o trece prin vămile privirii, mai înainte de a o supune judecăţii rostuite la vămile timpului şi ale sufletului.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 7 – 25 iulie 2021, în intervalul orar 10 – 17, de miercuri până duminică inclusiv, luni și marți închis.