Sinaia: OBIECTUL LUNII SEPTEMBRIE la Muzeul Național Peleș – Serviciu de ceai, Atelier E. Goldschmidt, Köln, Germania, 1894

Serviciu de ceai

Atelier E. Goldschmidt, Köln, Germania, 1894

Argint, parțial aurit

În secolul al XVII-lea, Anglia a reprezentat una dintre porțile de intrare a mărfurilor exotice și de adoptare a unor noi obiceiuri în lumea europeană. Ceaiul a fost unul dintre produsele de lux preferate de aristocrația engleză, nu doar pentru calitățile medicinale, dar și ca energizant.

Un secol mai târziu, obiceiul de a bea ceai, renumitul ,,Five oʹclock tea”, facilita socializarea într-o ambianță plăcută, fiind totodată un mod de etalare al statutului social, confirmat de prețul costisitor al ceaiului. De aici, noua cutumă s-a răspândit în Europa și a determinat o creștere însemnată de achiziție a serviciilor de ceai din partea nobilimii. Inițial, producătorii europeni imitau forma și decorația simplistă ale celor chinezești din porțelan, cu cești fără toartă, dificil de manevrat, asupra cărora s-a intervenit la începutul secolului al XVIII-lea, prin adăugarea unei anse.

Originalitatea atelierelor vechiului continent s-a manifestat prin modificarea substanțială a formei, dimensiunilor, ornamentației și numărului pieselor care le compuneau, producătorii luând în considerare evoluția stilurilor decorative. Aceștia au adăugat piese noi, astfel că pe lângă ceainice și cești, au fost introduse recipiente pentru lapte (letiere) și zahăr (zaharnițe), însoțite de lingurițe și clești pentru cuburile mici de zahăr, toate fiind prezentate pe platouri mari, ornate cu motive floral-vegetale sau scuturi heraldice. Toate piesele unui serviciu de ceai păstrau, în mare parte, aceeași formă și decorație, formând un tot unitar. În țările europene, orfevrii s-au adaptat noii cereri a nobilimii și au creat servicii de ceai deosebite.

Muzeul Național Peleș este depozitarul unor servicii de ceai din argint și argint aurit, de valoare istorică, artistică și documentară deosebită. Regele Carol I, fondatorul colecției regale de orfevrărie, obișnuia să ofere servicii de ceai rudelor și apropiaților, deprindere urmată și de succesorii săi.

La aniversarea nunții de argint, din 3/15 noiembrie 1894, regele Carol I și regina Elisabeta au primit numeroase daruri. O parte dintre acestea ajunseseră deja în posesia cuplului regal, astfel că în seara zilei de 2/14 noiembrie, regele Carol I menționa în jurnalul său, printre multe cadouri ,,un serviciu de ceai cu masă”, din partea lui Wilhelm și a Mariei de Wied, fratele și cumnata reginei Elisabeta. Serviciul din argint, parțial aurit, cuprinde un ceainic mare, un ceainic mic, o letieră, o zaharniță, un bol, o spirtieră, o strecurătoare și un clește pentru zahăr. Piesele au fost realizate de orfevrul Emil Goldschmidt din Köln, la comanda Familiei princiare de Wied, familia suveranei României. Piesele, sunt ornate cu lobi torsadați, având central în medalion rocaille monograma cuplului regal Carol I – Elisabeta, dispusă oblic, surmontată de coroană regală. Nu întâmplător, cifrul regal este anturat de motive floral-vegetale în relief, reprezentând flori de portocal și papură. Simbolistica acestora este deosebită: papura simbolizează pacea și prosperitatea, iar floarea de portocal este simbolul inocenței, al iubirii eterne, mariajului și împlinirii. Simbolul familiei de Wied, păunul, care apare și pe blazon, este plasat în ronde-bosse pe capacul ceainicului mic, ca buton de prindere. Serviciul de ceai era însoțit de o masă susținută pe trei picioare în ,,X”. Blatul oval din lemn este fixat în montură metalică rocaille, ornată cu trei scuturi heraldice- al familiei de Hohenzollern-Sigmaringen și al României, surmontate de coroane regale, cel al familiei de Wied fiind surmontat de coroană princiară. Montura se continuă cu un vrej de acant înalt, cu poliță mică circulară la partea inferioară – suport pentru spirtieră. Superior, în ronde-bosse, cu ghearele sprijinite pe două ramuri, care constituie suportul pentru ansa ceainicului mare, se găsește un vultur cruciat cu aripile deschise, simbol al familiei de Hohenzollern-Sigmaringen. Regina Elisabeta a pozat în anul 1898 în atelierul său de lucru, locul unde își petrecea mare parte a zilei, șezând la birou, înconjurată de picturi și volume literare, evocatoare pentru preocupările sale artistice. Cadrul familiar, în care își găsea inspirația pentru opera sa literară, semnată cu pseudonimul Carmen Sylva, este completat pe fundal cu măsuța pe care este etalat serviciul primit din partea familiei sale.

Potrivit aforismului ,,Entre mari et femme on devrait toujours se faire un brin de cour” (,,Soțul și soția ar trebui mereu să-și facă puțină curte”), publicat la Paris în anul 1882, în volumul Les pensées d’une reine, regele Carol I și regina Elisabeta își dăruiau reciproc cadouri, cu diverse ocazii. Astfel, la această aniversare regina i-a dăruit augustului său soț ,,o frumoasă carte de rugăciuni, pictată de ea”, iar suveranul României i-a oferit soției sale ,,un mic ceas cu diamante și rubine”.

Corina Dumitrache, muzeograf