Baia Mare: exponatul lunii octombrie la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș: Stâlpii de pridvor – mod de comunicare non verbală în satul tradițional –

Stâlpii de pridvor

– mod de comunicare non verbală în satul tradițional –

Motivul antropomorf este recunoscut de către specialiștii etnografi drept unul care își are rădăcinile la începuturile existenței sale pe planetă. Pentru a reda imaginea omului, creatorii din diferite epoci au folosit modalități variate de realizare.

Jean Chevalier și Alain Gheerbrand, în Dicționarul de Simboluri, atrag atenția că la începuturile istoriei sale omul s-a perceput pe sine ca un simbol. Eminentul cercetător al culturii populare românești, Paul Petrescu sublinia în lucrarea Motive decorative celebre, sublinia că arta populară românească a purtat prin timp motivul, dar și amplasarea lui în anumite locuri pe obiecte aducând până în zilele noastre „elemente şi structuri decorative născute şi crescute de-a lungul timpului”.

În arta populară românească motivele umane apar pe multe categorii de obiecte, modul de reprezentare fiind influenţat atât de materia primă, cât şi de tehnicile folosite pentru realizarea obiectului şi decorului. Omul este reprezentat atât integral cât şi parţial: mâna, unghia, capul, ochiul, inima, reprezentări integrale ale omului etc.

Imaginea omului apare foarte adesea pe obiectele din lemn create în gospodăria țărănească. În atenția celor care vizitau satul tradițional se revelau în primul rând elementele arhitecturale, cum ar fi stâlpii porților sau cei de la pridvor cu aspect uman. Specialiștii sunt unanim de acord că acești stâlpi au, clar, un rol de protecție a avutului și oamenilor din familia respectivă.

Nu întotdeauna rolul acestor stâlpi era unul de protecție, mai rar se întâlnește situația în care obiectele decorative create de un gospodar aveau rolul de a comunica spre comunitate un eveniment deosebit. Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare deţine doi stâlpi care provin din Ţara Chioarului. Povestea lor este frumoasă și emoționantă: prin anul 1890, în casa unui gospodar din Coruia s-au născut doi băieți cărora tatăl le-a dat numele de Ioan și Andrei. Mândru de darul pe care Dumnezeu i l-a făcut, fericit că cei doi prunci sunt sănătoși s-a apucat și a sculptat doi stâlpi sub forma unor siluete umane. I-a făcut din lemn de brad, mai ușor de lucrat, redându-le doar trupul și capul, după priceperea unui bărbat care știa să mânuiască barda fără a fi însă un mare artist. Recunoaștem că sunt noi născuți și din faptul că nu le-a trasat elemente clare de identificare. Trupul este un paralelipiped, iar capul are marcate elementele esențiale ochii, gura, nasul. Așezându-i ca stâlpi în capul scărilor de la prispă el anunța comunitatea despre darul minunat primit de familia sa. Din păcate, unul dintre gemeni se numără printre cei ce și-au pierdut viața în Marele Război (primul război mondial).

Nici nu mai contează că autorul nu era un mare artist. Ascultând povestea îți poți imagina un tată fericit și plin de dragoste față de urmași imortalizându-i pentru veșnicie. Și într-adevăr descoperindu-i și aducându-i în muzeu, etnograful Sabin Șainelic le-a dat o nouă viață, de acum să sperăm că într-adevăr pentru veșnicie.

Privind azi opera tatălui, cunoscând povestea stâlpilor nu putem trece nepăsători pe lângă Ioan și Andrei. Pentru că azi, tată și fii, sunt trecuți în lumea drepților, în gând, să le dorim odihnă veșnică.

Cristian Robescu – muzeograf