Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Tulcea: lansarea proiectul Muzeul din cartier. Expunerea, în cartierele tulcene și în punctele importante ale orașului, de afișe cu 50 dintre cele mai importante lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă

9 noiembrie, 2021

Asociația de Dezvoltare Aegyssus (ADRA) și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea (prin Muzeul de artă și Casa Avramide) lansează proiectul Muzeul din cartier marți, 9 noiembrie, de la ora 11:00, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc în curtea Casei Avramide (Strada Progresului nr.32).

Inițiativa se desfășoară cu sprijinul și cofinanțarea Primăriei Municipiului Tulcea și constă în expunerea, în cartierele tulcene și în punctele importante ale orașului, de afișe cu 50 dintre cele mai importante lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă din Tulcea. Astfel, expozițiile itinerante spontane vor scoate în evidență atât lucrări ce pot fi admirate direct, vizitând Muzeul de Artă, dar și lucrări inedite ale celor mai importanți artiști români.

„Obiectivul general al proiectului este creșterea accesului la actul cultural și la valorile culturale deosebite gestionate de Muzeul de Artă Tulcea pentru populația municipiului și județului Tulcea, pe de o parte, și pentru turiștii români sau străini care vizitează Tulcea, pe de altă parte.

Organizer

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Phone
0240 513231
Email
relatiipublice@icemtl.ro; icemtl@icemtl.ro
View Organizer Website