- This event has passed.
Călăraşi: EXPONATUL LUNII NOIEMBRIE 2021 la Muzeul Dunării de Jos – Mașină de tras lână
8 noiembrie, 2021 - 30 noiembrie, 2021
Muzeului Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna noiembrie
Mașină de tras lână
Piesa, care face parte din categoria instrumentarului tradiţional folosit la prelucrarea fibrelor textile naturale vegetale şi animale, are nr. inv. 42522 și a fost realizată în atelierul Samuel Wagner Hermannstadt, din Mărginimea Sibiului.
Ajunge în Bărăgan în urma unor schimburi comerciale, iar documentul care însoțește acest bun este o scrisoare comercială, din 1938, 2 octombrie, în care se precizează faptul că „o mașină de scărmănat lână, compusă din mașina darac și manej a fost vândută de către Alexandru, Elena și Lenuța Stănescu din comuna Vărăști, județul Ialomița, lui Andrei Bojnigeanu, din comuna Rasa, același județ, cu suma de 24.000
(douăzeci și patru de mii) de lei”.
Mașina de tras lână este o piesă masivă, realizată dintr-un cadru de lemn, elemente de feronerie și o întreagă instalație de tamburi, roți și curele de transmisie. Scheletul acesteia a fost cioplit din trunchiuri de brad, care ulterior au fost fasonate și îmbinate între ele într-o tehnică tâmplărească, iar tamburii mașinii sunt realizați din lemn de tei și lemn de brad susținuți de vergele din fier și îmbrăcați în plasă din sârmă de oțel de diferite dimensiuni și texturi. În alcătuirea (componența) mașinii se poate observa un astfel de tambur central cu
diametrul maxim de 92 cm, în jurul căruia sunt montați încă 3 tamburi de dimensiuni medii și alte 4 perechi de tamburi mai mici, care serveau la uniformizarea caierului de lână. Pe una din laturi este prevăzută o
manivelă metalică cu mâner de lemn cu care era acționată mașina.
Tâmplăria din lemn a piesei este vopsită într-o nuanță vișinie, iar componentele metalice sunt de culoare galbenă și verde.
O astfel de instalație de prelucrare a lânii a deservit multor comunități de gospodari, crescători de oi, vreme de mai bine de un veac și jumătate.
Mici ateliere în care lâna poate fi trasă la mașină, se întâlnesc și astăzi în zona Transilvaniei, prin județele Alba,
Bistrița-Năsăud și Maramureș, oamenii apreciind înalta calitate a produselor obținute din lână.
Șef birou,
Virginia OANĂ