- This event has passed.
Timișoara: Exponatul lunii decembrie la Muzeul Național al Banatului | Portretul doamnei Szuits Olga
2 decembrie, 2021 - 31 decembrie, 2021
Exponatul lunii Decembrie
Portretul doamnei Szuits Olga
Ștefan Szonyi (1913 – 1967)
Ieri, 1 decembrie. Marieta Pamfil ar fi împlinit 75 ani.
Muzeul Național al Banatului aduce un omagiu doamnei Marieta Pamfil, prezentând ca exponatul lunii decembrie 2021 bustul Olgăi Szuits realizat de Ștefan Szonyi și lăsat prin testament muzeului, alături de alte 10 lucrări de pictură, sculptură și grafică.
Muzeul Național al Banatului aduce un omagiu doamnei Marieta Pamfil, prezentând ca exponatul lunii decembrie 2021 bustul Olgăi Szuits realizat de Ștefan Szonyi și lăsat prin testament muzeului, alături de alte 10 lucrări de pictură, sculptură și grafică.
În patrimoniul Muzeului Național al Banatului este conservată o sculptură care depune mărturie despre Timișoara interbelică și actanții de pe scena artistică: portretul bust al doamnei Szuits Olga.
O casă din cartierul Fabric a păstrat amintirea doamnezi Szuits Olga, muză a pictorului Ștefan Szönyi în perioada interbelică, un model de frumusețe, având vocația cultivării unor prietenii de lungă durată cu artiști și colecționari de artă, ea însăși fiind pasionată de artă și urmând studii de desen la clasa graficianului Podlipny Gyula. Casa Szuits Olga era deschisă tinerilor artiști: graficianul Podlipny Gyula, pictorul Ștefan Szöny, arhitectul și pictorul Krausz Albert, sculptorul Andrei Orgonaș, ziaristul Dobrivoi Jovanović, graficiana Gal Anna, prima soție a lui Podlipny Gyula și colecționarul medic Eugen Schuber.
Născută într-o familie mixtă (tatăl sârb, mama germană), poliglotă, Olga Szuits (1911 – 1992) a avut funcția de secretară la fabrica ILSA pentru baronul Hatvany Pál. Olga era pasionată de drumeții, muzică și teatru, jucând după Al Doilea Război Mondial în trupa de amatori a teatrului maghiar și devenind a doua soție a medicului psihiatru Eduard Pamfil. Pasiunea pentru echitație a împărtășit-o cu pictorul Ștefan Szönyi, care a copilărit la castelul din Banloc, unde tatăl său era medic veterinar pentru caii conților Karátsonyi de Banloc și Beodra.
În colecția Szuits Olga s-au aflat picturi, lucrări de grafică și sculptură executate de Szönyi (Autoportretul pictorului Ștefan Szönyi, Portretul doamnei Szuits Olga, realizat în 1939, Nud feminin culcat, Peisaj cu case, Beatrice Amati), busturile în ghips ale Olgăi realizate de Szönyi și Andrei Orgonaș, donate Muzeului Național al Banatului prin testament în anul 2020 de Marieta Pamfil, artist plastic și bijutier, fiica Olgăi.
Text elaborat de Marius Cornea, muzeograf MNaB.
____________________________
Compartimentul de Arte Vizuale
Colecția de sculptură, nr. inv. 10
Proveniență: Donație testamentară Marieta Pamfil, în anul 2020
Datare: 1938