București: Exponatul lunii ianuarie 2022 – PRIMUL DRAPEL PRINCIAR AL DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN I DIN 1859 – Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I”

Astăzi, când se împlinesc 163 ani de la alegerea pe tronul Principatului Moldovei a Principelui Alexandru Ioan I, dorim să vă prezentăm, în cadrul expoziției serial „Exponatul lunii”, un artefact istoric mai special.

PRIMUL DRAPEL PRINCIAR AL DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN I DIN 1859

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” este păstrătorul de marcă al artefactelor istoriei naționale și militare de prim rang, atât la nivelul Armatei Române cât și la nivelul întregii țări, cu o tradiție centenară în depozitarea acestor adevărați martori ai unor importante evenimente din istoria noastră. Printre aceste obiecte, reprezentative pentru fiecare epocă istorică, un loc important în colecțiile noastre este deținut de cele ce provin din perioada unirii Principatelor Moldovei și Țării Românești, proces început în anul 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca principe domnitor la Iași, pe 5 ianuarie, și la București, pe 24 ianuarie.

Una dintre colecțiile ce deține cele mai multe piese la nivel național, din perioada mai sus menționată, este colecția „Drapele”. Muzeul nostru păstrează în colecția „Drapele”, majoritatea drapelelor militare folosite în epoca unirii principatelor cât și câteva drapele civile.

Dintre aceste drapele civile, unul iese în evidență ca un artefact mai puțin cunoscut și amintit lacunar în diverse surse istorice legate de istoria drapelelor românești. Generalul Petre Vasiliu-Năsturel, unul dintre primii cercetători sistematici ai vexilologiei românești, în lucrarea sa „Steagul, stema română, însemnele domnesci, trofee” apărută în anul 1903, amintește de un drapel pe care îl identifică cum că ar fi fost oferit principelui Alexandru Ioan I în anul 1859 și care a ținut loc de drapel princiar până la 1863, când a fost oferit cel consacrat. Descrierea generalului P. V. Năsturel este importantă pentru studiu deoarece este singura care oferă cele mai multe detalii asupra acestui steag, atât din punct de vedere al originii, mai sus menționate, cât și al compoziției.

Înainte de a prezenta descrierea, trebuie să menționăm un prim aspect legat de cercetarea acestui drapel. În afară de lucrarea mai sus menționată și de studiile recent publicate de către dr. Corneliu Andonie, specialistul „en-titre” al colecției „Drapele” a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, acest obiect a scăpat cercetării majorității lucrărilor de profil apărute în ultima sută de ani și mai bine. Mai putem aminti o mențiune fugitivă a acestuia ca „drapel de stat” într-un articol publicat în periodicul „Studii de muzeografie și istorie militară” nr. 16 din anul 1983 al dnei. Maria Radovici sau o descriere în primul volum al „Catalogului Colecțiilor Muzeului Militar Național” din anul 1931, realizat de colonelul (rez.) Andrei Potocki și Dr. Anton Velcu, lucrare rămasă în manuscris. Trebuie să menționăm faptul că drapelul a suferit o degradare masivă între anul 1903, când este descris de gl. P. V. Năsturel, în cele mai mici detalii, până la forma pe care o găsesc cei doi asistenți tehnici ai Muzeului Militar Național în anul 1931, formă ce este similară cu cea actuală, așa cum se regăsește și în fotografiile realizate în expoziția permanentă a anului 1936 din fototeca muzeului.

Drapelul, după cum se poate observa, este un tricolor orizontal, cu banda albastră în partea superioară, banda galbenă la mijloc și banda roșie în partea inferioară. Prima treime a benzii albastre lipsește, iar restul a suferit degradări de-a lungul timpului. Banda galbenă este cea mai întreagă, iar din banda roșie nu se mai regăsesc decât mici fragmente decolorate. Pe banda albastră se poate observa pictată o coroană princiară. Pe banda galbenă se regăsește, în partea dreaptă a steagului sau „dextra”, o acvilă neagră cu zbor deschis, cu cruce în cioc și încoronată princiar, având în gheara dreaptă un sceptru din aur, iar în gheara stângă o spadă cu lamă din argint și gardă din aur. Opus acvilei, în partea stângă a steagului sau „senestra”, se poate observa capul de bour având o stea „vărsată” între coarne. Întregul steag a fost conservat în tul, dându-i-se o formă dreptunghiulară.

Descrierea lăsată de gl. P. V. Năsturel vine însă cu o serie de completări interesante care au fost incluse în reconstituirea grafică prezentată tot aici. În primul rând, ne vom referi la forma acestuia, ce nu este dreptunghică, așa cum se păstrează astăzi, ci are partea flotantă în formă de coadă de rândunică. Dimensiunile constatate atunci erau 1,90 m lungime maximă la capete, cu 1,61 m în mijlocul benzii galbene, iar lățimea era de 1,59 m. Un alt aspect de interes este legat de inscripția pe care o citează, ca fiind prezentă pe banda roșie, aceasta având textul:

REPRESINTANȚIĬ ROMÂNIEI

V’A ÎNCREDINȚAT STINDARDUL

Această inscripție l-a determinat pe cel care a citit-o să tragă concluzia că acest steag „unic” a fost oferit în 1859. Până la noi descoperiri ale unor date care să vină să completeze aceste concluzii, vom rămâne și noi la această concluzie.

Ar mai fi un aspect ce este de amintit aici legat de poziția culorilor. Toate drapelele, atât militare, cât și civile, cunoscute din epoca Unirii Principatelor, au culoarea roșie în partea superioară, galbenul la mijloc și albastrul în partea inferioară. Doar acesta are culoarea albastră în partea superioară, așa cum, la momentul respectiv, nu mai existaseră decât drapelele folosite în timpul Revoluției de la 1848. Acestea, fie în dispunere orizontală, fie în dispunere verticală, avuseseră albastru în partea superioară sau la lance. Este cât se poate de posibil ca, având în vedere afluxul de popularitate inițial, acest drapel să fi fost realizat într-o oarecare grabă, după vechile percepte revoluționare. Posibila, din nou, realizare intempestivă ar putea sta și la baza ușoarei naivități cu care sunt redate cele două animale heraldice, atât din punct de vedere al design-ului, cât și din punct de vedere al lipsei oricărui scut, cum se regăsesc la o serie de alte exemple de steme alăturate din epocă.

dr. Emil Boboescu