- This event has passed.
Joi, 17 martie 2022, ora 14, la Muzeul Județean Olt va avea loc șezătoarea „Datină și voie bună”, eveniment organizat în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați” – Sopot, Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” și Școala Gimnazială „Eugen Ionescu”.
17 martie, 2022
Joi, 17 martie 2022, ora 14, la Muzeul Județean Olt va avea loc șezătoarea „Datină și voie bună”, eveniment organizat în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați” – Sopot, Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” și Școala Gimnazială „Eugen Ionescu”.
Șezătoarea reprezintă un semnificativ exemplu de obicei de muncă ce are valențe nu numai pe plan productiv (întrajutorare în muncă) ci și cultural, fiind un cadru de circulație și creație folclorică, cunoaștere în special de către tineri a conținutului și importanței unor datini și obiceiuri) sau social (însușirea unor norme de viață comunitară).
În viața satului tradițional șezătoarea constituia un prilej de activare a conștiinței colective, moment de creare și de transmitere a tradiției în general, și a celor de muncă în special. Principalul criteriu de definire a șezătorii constă în aceea că ea reprezenta în primul rând o reuniune de muncă cu multiple valențe culturale și sociale, în cadrul căreia fiecare participant lucra pentru sine însuși.
În mijlocul participanților la șezătoarea noastră se va afla creatoarea populară – Tezaur Uman Viu, Alexandrina (Olga) Filip. Vom coase, croșeta sau tricota, vom croi cămăși, vom curăța chiar și porumbi. Atmosfera va fi una de voie bună, cu povești, ghicitori și cântece.
Vă așteptăm cu drag alături de noi să petrecem momente de relaxare și bucurie sufletească reactualizând deprinderi şi obiceiuri pe cale să fie uitate.