Duminica aceasta vă invităm la conferinţa „Noi şi ruina. Convieţuirea cu fondul arhitectural vechi” începând cu ora 16:00.
O reflecție asupra ruinei, atât ca amintire şi simbol al Antichității visate cât şi ca legătură a noastră intimă cu trecutul, cu memoria şi cu identitatea noastră. Prelegerea va sublinia încă o dată de ce ruina fascinează încă imaginația oamenilor prin ceea ce ascunde, prin ceea ce lasă de completat cu tentă personală sau culturală. Vom vedea de ce fragmentul de zid încântă și atrage mai degrabă prin ceea ce nu este decât prin ceea ce este, prin ceea ce completăm decât prin ceea ce mai poate evoca acel zid.
Conferinţa va fi susţinută de Mălina Conţu, curator al expoziţiei.