Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Reșița: Obiectul lunii ianuarie 2023 la Muzeul Banatului Montan: Zinc tipografic

7 ianuarie, 2023 - 31 ianuarie, 2023

Obiectul lunii Ianuarie 2023! Zinc tipografic
Litografia (din greaca veche λίθος – litos, piatră + γράφω – grafein, a scrie) este o metodă de tipar utilizând o placă sau o piatră cu o suprafață perfect netedă. Litografia, care înseamnă așadar scriere sau desen pe piatră, se bazează pe relația de respingere dintre ulei și apă. Artistul desenează pe o placă de calcar poroasă (sau o placă de imprimare metalică) cu un mediu gras. O soluție chimică de acid și gumă arabică este apoi aplicată pe suprafață, care fixează imaginea grasă în piatră, stabilind zonele de imagine și non-imagine. În procesul de imprimare, piatra este menținută umedă pe măsură ce cerneala pe bază de ulei este rulată pe suprafață. Imaginea atrage cerneala și respinge apa, în timp ce zonele nedesenate atrag apa și resping cerneala. Piatra este acoperită cu o foaie de hârtie și trecută printr-o presă de tipar de înaltă presiune care transferă desenul pe hârtie. Litografia a fost descoperită de către inventatorul german Alois Senefelder în anul 1796, de atunci ea fiind folosită pentru a imprima un text sau o lucrare artistică pe hârtie sau pe un alt material potrivit.
Un tip distinct de litografie, procesul de zincografie a fost un proces de imprimare planografic care folosea plăci de zinc mai degrabă decât plăci de calcar mai costisitor și mai greoi. Placa de zinc este pregătită într-un mod similar cu o piatră litografică și se bazează, de asemenea, pe proprietățile de respingere ale uleiului și apei pentru a crea imaginea și textul dorit. Alois Senefelder a menționat pentru prima dată utilizarea litografică a zincului ca înlocuitor al calcarului bavarez în specificațiile sale de brevet englezesc din 1801. În 1834, Federico Lacelli a brevetat un proces de imprimare zincografică, producând hărți mari numite georame. În 1837–1842, Eugène-Florent Kaeppelin (1805-1865) a perfecționat procesul de a crea o hartă geologică policromă de mari dimensiuni.
Exponatul lunii Ianuarie 2023 este reprezentat de o placă de zinc tipografic turnată pe un suport din lemn cioplit într-un atelier reșițean în anul 1930, pe care este desenată, în oglindă, o reclamă la un nou tip de tocuri de pantofi comercializate de firma Palma. Lângă imaginea pantofarului muncind în atelierul său, în limba germană este imprimat textul: „Zehntanstende fachleute….. Verarbeiten standig die guten PALMA-Kautschukabsätze. Wir haben vor wenigen Tagen an dieser Stelle gesagt, daß ein Heer von Arbeitern alljährlich PALMA-Absätze erzeugt. PALMA werden von wirklichen Fachleuten gern und ständig verarbeitet. Eine Tatsache, die fűr die Qualität der echten PALMA-Absätze mehr ais jede andere Empfehlung spricht. Well PALMA billiger und haltbarer als Lder sind und wohltuenden, elastischen Gang geben, der den Körper und die teueren Schuhe schont, sollte Jeder, der noch auf Lederabsatzen geht, wenigstens einmal den Versuch machen, PALMA zu tragen”. („Zeci de mii de specialiști, prelucrează zilnic bunele tocuri de cauciuc PALMA. Am arătat acum câteva zile în acest loc că o armată de muncitori produce anual tocuri Palma. Ele sunt produse de muncitori calificați cu plăcere și permanent. Un fapt care vorbește mai mult decât orice despre calitatea acestor tocuri. Pentru că Palma sunt mai ieftine și mai rezistente decât pielea, oferind un mers binefecător, elastic, care protejează organismul și pantofii scumpi, fiecare care merge pe tocuri de piele ar trebui să încerce măcar o dată să folosească PALMA”).

Organizer

Muzeul Banatului Montan Reșița
View Organizer Website

Venue

Muzeul Banatului Montan Reșița
Bd. Republicii nr. 10-12
Reșița, Caraș-Severin 320151 Romania
+ Google Map
View Venue Website