București: EXPONATUL LUNII MARTIE 2023 LA MUZEUL MILITAR NAȚIONAL ”REGELE FERDINAND I”- Codul General al României 100 de ani de la adoptarea Constituției Regatului României – 29 Martie 1923

La 11 noiembrie 1918, în pădurea Compiègne de pe teritoriul Franței, odată cu semnarea Armistițiului, a luat sfârșit cel mai tragic moment de până atunci din istoria omenirii, respectiv Primul Război Mondial.

Totuși, pentru România, împlinirea sa statală s-a definitivat în urma semnării Tratatelor de Pace de la Paris din 1919-1920, prin care provinciile istorice românești, în care românii reprezentau populația majoritară, s-au unit, în mod firesc și democratic, cu Regatul României.

Conferința de Pace de la Paris, decisă, până la urmă, de Marile Puteri, a reprezentat cadrul politico-juridic internațional prin care acestea au recunoscut unirea pe vecie a tuturor românilor într-un stat național unitar. Astfel, Vechiului Regat al României i s-au alăturat Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul și ținutul Crișanei care depășeau ca suprafață și populație însumate Regatul Român. Tocmai de aceea, în aceste condiții, nu putea fi utilizat precedentul aplicării Constituției de la 1866 asupra Dobrogei prin legi speciale, așa cum s-a întâmplat odată cu unirea provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră cu România, ci se dorea participarea tuturor cetățenilor la elaborarea celei mai importante legi a unei țări, în fond un nou pact fundamental adresat nu numai populației românești majoritară, ci și minorităților etnice și confesionale cărora era imperios necesar să le fie garantate toate drepturile.

Interesant este faptul că, în acea perioadă, s-au cristalizat două curente de opinie în ceea ce privește amploarea acordată legii fundamentale. Primul curent susținea adoptarea unei Constituții noi, adaptată contextului internațional și, mai ales, intern astfel încât drepturile fundamentale să fie garantate tuturor cetățenilor României. Cel de-al doilea curent de opinie favoriza doar o reformă amplă a Constituției adoptată în anul 1866, care își dovedise viabilitatea pentru mai bine de jumătate de secol.

În vederea adoptării acestui act normativ fundamental s-a constituit o Comisie Constituțională, urmată de închiderea sesiunii ordinare a Parlamentului la 12 aprilie 1922. La 23 noiembrie 1922, s-au încheiat lucrările preliminare ale Comisiei Constituționale, urmate, la 28 noiembrie, de deschiderea lucrărilor Adunării Naționale Constituante. La 12 martie 1923 au început discuțiile generale a proiectului de constituție, acestea fiind încheiate la 26 martie, în Cameră, și la 27 martie, în Senat, odată cu votul nominal acordat întregului text.

Legislativul a luat în discuție 4 proiecte de Constituție care reprezentau cele două curente de opinie. Primul a fost propus și susținut de Ion I.C. Brătianu, președintele Partidului Național Liberal. Al doilea proiect a fost redactat de Romulus Boilă, fiind depus din partea Partidului Național Român, puternic sprijinit de electoratul din noile provincii unite cu Țara, mai ales din Transilvania. Un al treilea proiect a aparținut lui Constantin Stere, politician cu vederi de stânga, fiind depus din partea Partidului Țărănesc, condus de învățătorul Ion Mihalache. Și, nu în ultimul rând, al patrulea proiect de Constituție discutat a fost elaborat de Constantin Berariu, expert în probleme juridice și drept constituțional.

În final, s-a optat pentru reformarea Constituției de la 1866, fiind adoptat proiectul elaborat și susținut de liderul liberal Ion I.C. Brătianu. Astfel, au rămas nemodificate 78 de articole cuprinse în vechiul act fundamental, în timp ce 20 de articole au fost modificate total sau parțial, 25 de articole au fost reformulate sau completate, fiind introduse 7 articole noi.

Noul act fundamental a fost adoptat de Adunarea Naţională Constituantă a Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1923 cu majoritate de 247 voturi pentru, 8 contra şi 2 abțineri din totalul de 369 deputaţi, situaţie certificată de Preşedintele Adunării Deputaţilor, M. G. Orleanu, şi de secretarul D. Iuca, şi de Adunarea Naţională Constituantă a Senatului în şedinţa din 27 martie 1923 cu majoritate de 137 voturi pentru, 2 contra şi 2 abțineri din totalul de 194 de senatori, situaţie certificată de Preşedintele Senatului, M. Pherekyde, şi de secretarul I. N. Cosoiu.

Constituția Regatului României a fost promulgată de regele Ferdinand I prin Decretul Regal nr. 1360 din 28 martie 1923, contrasemnată de Ion I.C. Brătianu, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, precum și de ceilalți 14 membri ai Cabinetului, și publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923.

În fapt, noul pact fundamental reprezenta o sinteză între prevederile Constituției de la 1866, reformele promise de regele Ferdinand I, mai ales promisiunea unei ample și corecte reforme agrare, precum și asumarea de către Legislativ a modernizării legislației românești.

Una dintre cele mai importante prevederi ale acestei Constituții este reprezentată de articolul 1 care arăta că „Regatul României este un stat național unitar și indivizibil”, în timp ce articolul 2 prevedea că „Teritoriul României este inalienabil”.

De asemenea, legea fundamentală respecta și garanta drepturile fundamentale ale cetățenilor, astfel încât „Românii, fără deosebire de originea etnică, de limbă sau de religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţămîntului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite prin legi”, așa cum este stipulat în articolul 5.

***

Cu această ocazie, prezentăm lucrarea în care a fost culeasă și publicată Constituția de la 1923, alături de alte legi adoptate de Parlamentul României în perioada interbelică, respectiv CODUL GENERAL AL ROMÂNIEI. LEGI NOUI DE UNIFICARE. VOL. XI-XII. 1922-1926, apărută la Librăria „Universala” Alcalay&Co sub îndrumarea și semnătura lui Constantin Hamangiu.

Editat în format 12,5×19, CODUL GENERAL păstrează, și pentru această ediție, coperțile cartonate de culoare roșie care cuprind, în interiorul lor, cele 1223 de pagini.

Constantin Hamangiu, autorul acestui compendiu, s-a născut la 31 decembrie 1869 la Bârlad și a decedat la 8 ianuarie 1932 la București. A urmat studiile liceale la Bârlad și studiile universitare la Facultatea de Drept a Universității București (1888-1893), finalizate cu teza „Despre proprietatea literară”.

Cercetător științific III dr. Ion Rîșnoveanu