Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca vă invită să vizitați, în perioada 3 – 21 mai 2023, expoziția Realitatea oglindită | Tükrözött valóság, care reunește lucrări ale artistei Székely Annamária.

3 mai, 2023 - 21 mai, 2023

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 3 – 21 mai 2023, expoziția Realitatea oglindită | Tükrözött valóság, care reunește lucrări ale artistei Székely Annamária. Vernisajul va avea loc în data de 3 mai 2023, de la ora 18.
Székely Annamária s-a născut, în 1972, la Cluj unde, în perioada 1986-1990, și-a început formația artistică la Liceul de Arte Plastice. A urmat studiile universitare la Budapesta, în cadrul Universității de Arte Plastice, obținând în 1999 diploma de licență și în anul 2000 diploma de masterat. Între anii 2011-2014 își continuă studiile la Universitatea Tehnică din Budapesta, Facultatea de Arhitectură, specializarea Protejarea Patrimoniului. Din 2000 este membră a Uniunii Artiștilor Creatori Maghiari, iar din 2022 a Societății Pictorilor Maghiari. În 2008 îi este decernat Premiul Barcsay. Pe parcursul celor trei decenii de activitate, a participat la numeroase expoziții de grup și a organizat un număr semnificativ de expoziții personale.
Creațiile artistice ale lui Székely Annamária sunt centrate pe dorința de a reproduce pe suprafața de lucru spațiul înconjurător, formele tridimensionale ale mediului înconjurător, ale structurilor materiale ale lumii noastre. Pentru artistă, această formă de exprimare reprezintă nu numai o marcă a creației, ci și o dorință de a oferi sens lumii înconjurătoare și imaginii urbanului zilelor noastre. REALITATEA OGLINDITĂ | TÜKRÖZÖTT VALÓSÁG este o incursiune într-o lume unde liniile, culorile, formele sunt analizate dintr-o perspectivă care se concretizează nu numai sub o formă fizică, ci și sub una spirituală. Acest caracter spiritual este, în mare parte, o consecință a abordării personale a artistei, care face apel la memorie ca instrument de recreare a mediului înconjurător, oferindu-i acestuia o dimensiune aparte, unde diferendele dintre realitate și transpunerea de pe suprafața de lucru oferă o încărcătură specială picturilor.

Details

Start:
3 mai, 2023
End:
21 mai, 2023
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/events/947588979991894/947589556658503?ref=newsfeed

Organizer

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Venue

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Piaţa Unirii nr. 30
Cluj-Napoca, Cluj 400098 Romania
+ Google Map
View Venue Website