Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Bacău: exponatul lunii iulie 2023 la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” este Lichenul de piatră (Cetraria islandica)

4 iulie, 2023 - 31 iulie, 2023

EXPONATUL LUNII IULIE LA MUZEUL DE ŞTIINŢELE NATURII
Lichenul de piatră (Cetraria islandica)
Lichenii sunt organisme simbiotice care rezultă din relaţia mutuală dintre o ciupercă şi o algă verde sau albastră-verde.
Lichenul de piatră (Cetraria islandica) este o specie fascinantă, caracteristică pentru biodiversitatea din Islanda, dar crește şi în regiunile reci și muntoase ale emisferei nordice, inclusiv în România.
Capacitatea speciei de a rezista în condiții de mediu extreme este remarcabilă. Lichenul de piatră poate supraviețui în zone cu temperaturi scăzute, vânt puternic și expunere la lumina solară redusă.
Specia este tericolă şi se dezvoltă sub formă de tufe dese, compacte, formând un tal cu înălţimea de aproximativ 12 cm. Se fixează în principal pe substraturi pietroase (stânci și bolovani), dar poate fi întâlnită și pe solul sărac în nutrienți, pe mușchi și pe arbori.
Un aspect important legat de ecologia lichenului Cetraria islandica este rolul său în prevenirea eroziunii solului (cauzată de precipitații și de acțiunea vântului) și în menținerea stabilităţii terenurilor. Lichenul este un pionier al colonizării habitatelor, favorizând instalarea ulterioară a altor specii, aspect foarte important pentru biodiversitate.
Fiind un organism sensibil la poluanți atmosferici (dioxidul de sulf, metalele grele), Cetraria islandica poate reflecta nivelurile de poluare și poate oferi informații despre calitatea aerului într-o anumită regiune. Astfel, monitorizarea distribuţiei lichenilor poate oferi indicii importante cu privire la impactul activităților umane asupra mediului înconjurător și la măsurile care pot fi aplicate în vederea ameliorării calităţii mediului.
Studiile au arătat că lichenul Cetraria islandica conține substanțe active foarte valoroase din punct de vedere terapeutic, acestea având proprietăți antiinflamatorii, antioxidante și antibacteriene. În plus, se crede că ar putea avea efecte benefice asupra sistemului imunitar și asupra sănătății sistemului cardiovascular.
Creșterea temperaturilor globale, poluarea și defrișările afectează tot mai mult această specie adaptată la climatul rece. Astfel, conservarea habitatelor naturale preferate devine esențială pentru supraviețuirea acestui lichen.

Organizer

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău

Venue

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”
Str. Aleea Parcului 9
Bacău, Bacău 600034 Romania
+ Google Map
View Venue Website